Page 9 - 1926-38
P. 9

IÔ-IX 1926  - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - C  0  S  1  N  Z  E  A  N  A  Pag. 377

                                                                  Anul, pe care-1 petreceau acolo, era an de groază,
             D U H U L   C E L   R Ă U                       de  urât.  Ei  nu  se  puteau  înţelege  cu  nimeni,  femeile
                                                             erau  coperite  la  faţă;  acestea  erau  turcoaice  şi  nu
                         — ROMAN —
                                                             aveau  voie  să  se  arate  creştinilor  cu  obrajii  descope­
                               III.                          riţi.  Exerciţul  era  greu,  alergau  numai  pe  dealuri  pline
                                                             de stânci, de piatră...
                                                                  Acum,  în  Galiţia  e  altfel,  aici  sunt  păduri  sunt
                      Intr’un sat din Galifia                râuri,  sunt  câmpuri  pline  de  cucuruz,  de  cartofi.  Mai
                                                            seamănă  a  fi  ţară,  ca  a  noastră.  Numai  oamenii  nu-s
            Căprarul  Ilisie  era  cât  un  munte  şi  avea  mustă­  simpatici.  Nu  vezi  decât  jidani  cu  perciunii  lungi,  în­
       ţile  lungi  până  la  ureche.  El  nu  era  din  Măgura,  ci   covoiaţi  ca  o  peană  de  râţoi,  cu  bărbi  mari  şi  stufoase,
       de  pe  la  Vinerea,  din  sus  de  Orăştie.  Rezervist  şi  el,   murdari şi cu ochii şireţi, — şi ruteni cari nu prea vor­
       ca  şi  Pescaru  şi  cu  ceialalţi  toţi,  cari  veniseră  la  mo­  besc  şi  cari  nu  ţi-ar  da  un  codru  de  pâine  de  po­
       bilizare,  făcuse  armată  odată  cu  aceştia  şi-l  cunoşteau  mană,  să  te  vadă  murind,  ci  te  privesc  cu  ură  şi  ori
       toţi  de  pe  vremea  aceea  iacă.  Om  aspru  la  mânie,  ce-ai cere, nu zic decât o vorbă: „Nema“.
       când  era  necăjit  de  ceva,  scrâşnea  din  dinţi  şi  bol­  Ei,  dar,  ei  n’au  nimic  cu  oamenii  aceştia.  Deo­
       borosea  printre  buze,  de  nu-1  puteai  înţelege  niciodată,   camdată  atâta  că  dorm  prin  şurile  şi  prin  casele  lor.
       ori  prindea  arma  cu  mâna  ’ntoarsă  de  mijloc  şi-i  da  încolo  nu  le  cer  nimic,  că  regimentul  are  de  toate  şi
       vânt,  o  învârtea  de  zece  douăzeci  de  ori,  de  se  părea,  mâncarea  e  bună,  de  te  pune  pe’ngrăşat,  dacă  n’ar  fi
       că-i  o  morişcâ  nu  altceva.  Intr’o  supărare  mare  odată  grijile  celelalte,  adecă  una  singură  şi  mare:  casa  şi
       ci-că  nu  ştiu  cum  a  prins’o,  că  i-a  rupt  patul  şi  pentru   copiii.  Au  venit  aci  de  două  zile,  după  un  drum  greu
       asta  a  stat  o  lună  de  zile  în  arest  şi  a  câtănit  mai   de-o  zi,  făcut  pe  jos  dela  Dalina.  Alaită  seară,  când
       mult cu o lună. Feciori-1 aveau drag dealtfel, că era om  le-a  spus  căpitanul,  că  deocamdată  poposesc  aici,  nu
       bun  la  inimă  şi  asculta  durerile  tuturor  şi-i  mângăia  se  ştie  cât  şi  până  vor  căpăta  poruncă  să  meargă  mai
       ca  un  frate.  Serile,  iarna  mai  ales,  când  sufla  amarnic  departe,  —  prin  sufletul  lor  a  trecut  o  mare  uşurare.
       vântul  şi  îngrămădea  noianuri  de  zăpadă,  el  aduna  Deşi  obosiţi  de  drum,  se  puseseră  pe  joc  şi  au  jucat
       tot  zugul  în  jurul  lui  şi-i  înveselia  cu  glume,  Ie  spu­  până  târziu  şi  până  au  căzut  morţi  de  oboseală.  Viaţa
       nea  câte’n  lună  şi'n  stele.  Era  om  cetit  şi  ştia  multe  altfel  e  plăcută.  Dimineaţa  fac  'exerţir  până  către
       şi  pe  vremea  aceea,  deşi  era  băiat  tinăr.  Ştia  şi  carte,  amiaz,  la  amiaz  mănâncă  bine,  iar  după  anr'az  teorie
       cetia  din  gazete  şi  scria  scrisori  de  dragoste  celor  un  ceas-două  şi  pe  urmă  poveşti,  giume.  Mai  curăţă
       mai  nătângi,  cari  nu  prinseseră  în  viaţa  ior  condeiu  puşca, mai coasă un nasture-doi şi vremea trece.
       în  mână,  numai  biciul,  coamele  plugului,  sapa,  se-   De  multe  ori  aud  uruit  greu  de  tunuri  mer­
       cerea ori puşca.                                     gând  pe  drum  şi  atunci  cască  toţi  gura  la  tunari.  Ar
            Rezerviştii  revăzându-1  acuma  îşi  aduceau  aminte  vrea  să  vorbiască  cu  tunarii,  dar  aceştia  nu  ştiu  ro­
       de  toate  acestea  şi-l  aveau  drag.  Ion  Pescaru  ajunsese   mâneşte  şi  nu  se  pot  înţelege.  Dau  doar  din  mâni  şi
      sub  comanda  lui  cu  încă  vre-o  40—50  feciori.  Ilisie  arată drumul înainte.
       de  cum  l’a  văzut,  Ta  luat  după  cap  şi  Ta  sărutat.  Fu­  Ilisie,  căprarul,  îi  luminează  însă  de  grabă.  El
      seseră  prieteni  buni  acu-s  7—8  ani  şi  prietenia  veche  prinde  o  vorbă-două  nemţeşte  şi  a’nţeles,  că  au  po­
      nu  slăbise  de  loc,  ba  se  mai  întărise  par'că  acum  la  runcă să se ducă în ajutor, ia front.
      ceas de primejdie.                                         —  Se  duc  la  front,  băeţi  —  zice  el  —  că  ai
            Altfei  erau  cu  toţii  prieteni  buni,  fraţi  de  cruce  noştri  sunt  la  strâmtoare.  Apoi  aşa-i,  prinsei  eu  cam
       poţi  zice.  Primejdia  cea  mare,  războiul,  îi  făcuse  pe  aşa  ceva  din  vorbele  căpitanului  către  ceialalţi  ofiţeri
      toţi  una,  gradap  şi  negradaţi.  Din  sufletele  lor  pierise  aseară,  când  m’a  chemat  Dl  leitnant.  Şlec ,  „şlec“
                                                                                                       a
                                                                                                  n
      orice  urmă  de  nepăsări  mărunte,  de  ispite.  Dacă  acu-s  zicea  el  şi  asta  pe  nemţeşte  înseamnă  râu.  De  luptă
      7—8  ani,  când  erau  de  stand  se  pizmuiau  unul  pe  vorbiau, de  bună seama,  că ceilalţi ofiţeri ascultau duşi
      altul  pentru  câte-o  fată,  pentru  câte-un  lucru  de  ni­  pe  gânduri  şi  cu  capul  plecat.  —  Ei,  băeţi,  dar  de
      mica  şi  căutau  să-şi  facă  unul  altuia  câte-o  supărare  asta  să  nu  ne  doară  capul  1  Asta-i  treaba  gineralilor,
      mică,  —  acum  aşa  ceva  nu  se  pomenea.  Erau  ca  fraţii,  să  facă  să  meargă  bine  războiul!  Noi,  ăştia  proşti  şi
      îşi  povesteau  de  neveste,  de  copii,  îşi  cetiau  scrisorile   mulţi,  n’avem  decât  să  stăm-  locului  să  puşcâm  până
      şi se mângăiau reciproc.                              putem  şi  cum  putem!  „Mai  mult  rău,  decât  bine“  —
           Ilisie,  fiind  cel  mai  mustăcios  în  pluton,  avea  adause  el  încet,  cu  mâna  la  buze  şi  clipind  şiret  din
      obiceiu  să  le  zică  celorlalţi:  „copiii  mei“  şi  într’ade-  ochi.
      văr  toţi  oamenii  aceştia  par’câ  erau  copii  şi  aveau  ne­  Feciorii  căscaseră  ochii  mari  şi  se  strânseseră
      voie  de-un  suflet  mai  tare,  care  sâ-i  mângâie  şi  să-i  roată  pe  lângă  Ilisie,  ca  să-l  audă  mai  bine.  El,  după
      povăţuiască la nevoie...                              ce  se  asigură  cu  nu-i  niciun  ofiţer  prin  apropiere,  în­
           Regimentul  64  plecase  din  Orăştie  într’o  Dumi­  cepu  să  le  vorbească  domol  de  lucruri  noui  şl  necu­
      necă  după  amiaz.  Adecă  regimentul  activ  plecase  el   noscute  pentru  cei  mai  mulţi  până  acum.  Le  spunea
      mai  naînte,  înainte  de  a  veni  rezerviştii.  Atunci  în  aşa  cum  le  auzise  şi  el  dela  un  domnişor  român  dela
      Dumineca  aceea,  plecaseră  patru  batalioane  noui,  de  Orăştie,  atunci,  când  se  zvonise,  că  se  face  războiu.
      rezervă.  Două  luaseră  drumul  spre  Bosnia,  delà  Arad   Acesta-i  spuse  şi  el  ţine  acum  să  împărtăşească  şti­
      încolo  şi  alte  două  o  porniră  spre  Galiţia.  Cu  acestea  inţa  lui  şi  altora,  fraţilor  lui  de  armă,  cari  sunt  toţi
      două  venise  şi  căprarul  Ilisie  şi  feciorii  lui  şi  erau  ve­  români  şi  au  aceiaş  inimă  românească.  Şi  el  le  po­
      seli  că  apucaseră  încoace.  Ţinutul  acesta  era  pentru  vesteşte,  că  războiul  ăsta  e  lucru  mare,  că  noi  Ro­
      ei  nou,  nu-1  mai  văzuseră  şi  apoi  poate  si  oamenii  mânii  din  Ardealul  nostru  scump  aşteptăm  mare  lucru
      vor  fi  altfel.  Bosnia  o  cunoşteau,  că  din  cei  trei  ani  să  iasă  din  el.  Nici  mai  mult  nici  mai  puţin,  decât  să
      de  cătănie,  unul  îl  făceau  toţi  feciorii  din  regimentul  ne  unim  cu  Ţara  Românească.  Ce  ţară  frumoasă  e
      acesta în Bosnia, prin Sarajevo şi prin târguri mai mici.  asta şi ce bogată 1 Şi ce armată mare şi vitează are!
   4   5   6   7   8   9   10   11   12