Page 16 - 1905-05

116 LUCEAFĂRUL Nrul 5, 1905

CÂNTEC.

A pornit dintr'o scînteie
Şi 'ntr’o clipă s’a făcut
Munte de jăratic.
Dar spre munte s'a pornit,
Călător din răsărit
Aspru vînt iernatic
5e va prăbuşi văpaia
Şi’n curînd n’o să rămînă,
Nicî o scînteiuşe;
Iar supt haina luT de ger,
St. Luclilan. Pepeni şi mere. Muntele pînă la cer
Va fi de cenuşe.
B R A Ş O A V E .
Sărbus1
Sta nedumerit Românul în mijlocul străzii şi PE DRUM.
nu se putea hotărî nici şal, ntcl şal...
— Oare ce-o mai hi şi aia ?... Să mi-o hi Cum aş vrea să pot din goană
zîs în batjocură oare ?... De-aş şti numai... 5ă-l opresc o clipă carul.
tămîia lui, că ţi-l-aş înţărca io de-a mal batjo­ Car de foc, ce pîn’ deseară
cori oamenii, fără leac de vină. Mă va fi trecut hotarul.
— Da ce-I bade Niculae, nu ţi-o dat astăzi
nevasta de mîncare, ori ce-I de eşti aşa că­ Poala munţilor de piatră
trănit? ... Şi zăpada lor curată
— Bine că te ’ntîlnesc, dle potracăr, fă ghine 5’o sărut, şi s’o atingă
spune-mî ce-I aia sărbus ? . . . Fruntea mea înfierbîntată.
— Da cum vil dta Ia vorba asta?
— Păi uite, am fost la oghiala ăsta de jidov
de peste drum de mi-am tîrguit una-alta şi Şă-mT scald sufletu ’n lumină
Să mi-l desmorţesc în soare,
cînd am ieşit din boltă mi-o strigat: sărbus! Şi’ntr’o lume maT senină,
Advocatul? — omul dracului ca toţi ad­ Să-T daQ aripT ca să zboare I
vocaţii — văzînd cum stă treaba, în loc să li­
niştească pe bietul creştin întărîtat destul şi-aşa H. O. Maior.
pentru nimica, — toarnă uleifi pe foc.
— Şi dta al tăcut? Dta al suferit ca o bu-
leandră de Jidov să-ţi zică servus? Asta-I cea
mal mare vătămare de onoare 1... Trebue dat
pe mîna legii ticălosul!... Cum gindeştl să
laşi să se uşte pe dta aşa o batjocură ?...
— Şi zî m'o batjocorit 1 ? ...
— Da încă ce batjocură 1
— Val... soare, lună şi stele!... să nu-i
apuc de perciuni că-1 chelesc! — Şi mul-
ţumindu-I advocatului pentru desluşire o ia
de-a curmezişul să se răfuiască cu perciunatul.
Pe drum însă, ce se gindeşte, ce nu, — îşi
schimbă planul. Şi cu planul schimbat se re­
pede în^prăvălia tîrtanulul cu gura plină, pre­
gătită deja de-afară:
— Păi cine-I sărbus, mă ? Io ? ... Ba moş-to
o fost sărbus şi tu eşti un sărbus şi nevastă-ta
o sărbuzoaie şi copiii-ţl sărbuzuţe... Sărbus,
sărbus, sărbus !... Aşa, nai... şi-acum du-te
şi mă caută tu la lege c’apoi ţi-ol arăta io ţie ...
căzania ta tîrtane! s. Tamba. I. V. Russu f.