Page 14 - 1905-05

114 LUCEAFĂRUL Nrul 5, 1905
tăicioase de oţel ale păduraruluîintorceau în cu- Petrea însă nu se îmbâtă. — Turna ’n păhară,
rînd spre inima pădurii pe domnişorul în haine îndemna la cîntat, se învîrtia în toate părţile,
strimte. cu mustaţa lui încondeiată răsucită acum la sfîr-
După două săptămînî goanele nebune con­ curi. Cind de odată dă cu ochii de Costea la
teniră, dar Petrea ţinea să-şî ospeteze pretenii marginea poenii.
aci în pădure, în Poiana sărată, înainte de a-i — «Pentru Dumnezeu, nene, d’apoi dtaacolo?
trimite pe acasă, cu căruţa cea cu patru ca! Las-o focului supărare, vino şi-ţi petrece azi,
negri ca tăciunele. Se gătiră mîncările, se adu­ că mîne te poţi duce unde voieştî: mi-am gă­
seră vinurile, şi muzicanţi din oraşul vecin. sit pădurar pe Presăcanul. Bun va fi, ce zici ?»
Poiana cu iarbă mătăsoasă, rară, umplută cu ^«Bun dle, cum nu, acela-i tare cît un bou 1»
muşchi era plină de lume în Simbâta din na- — «Apoi da, va fi bine. Ci vină de cins­
intea s. Mării. Bolta albastră se apleca în de­ teşte şi dta un păhărel, dacă nu de plăcere,
părtări în smaraldul de frunze. Deasupra, peste cel puţin să-mi faci azi voia.»
coroanele grele de frunză bogată, dungi de căl­ y«Bine, să-ţi fac astăzi voia !»
dură se tăiau încrucişîndu-se, ca lucirile de “L-a dus înaintea prietinilor şi le-a zis aşa
argint de săbii nevăzute. Paserile prin părăie, româneşte : «Măi fraţilor! Voi aţi auzit numai
la răcoare, stau mute. Numai mierle fluerau, din poveşti, cum se păziau fetele de împăraţi
cind de aici cind de colo, ra fluerâturile de Dar iacă ! Costea Buzdugan e numai pădura-
înţeles ale haiducilor. Roiuri însă de muşte, bî- riul meu, şi are măi, nu o fată de împărat ci
zâeau într’una lucind ca puncte de argint în o zinâ, dar de păzit, tot aşa o păzeşte. Care din
lumina mare. Cînî nu aduseră azi, dar pare că voi va merge sa fure zma din palatul badii
de hăpăiturile multe din zilele trecute, remaseră Costea îi dau căruţa mea cu patru cai. în să­
ascunse, tăinuite prin dosituri, eăci din cînd în nătatea Anuţii să bem, fraţilor.» — Atlta se vede,
cînd treceu vii pe deasupra poenii, şi oaspeţii că ’nţelesera şi străinii, căci toţi dădură pă­
îşi încordaţi gîturile inspre părţile de unde hărele peste cap, cînd îl văzură pe Petrea că
venea lătratul. Alţii mai sprinteni erau gata să goleşte. — Apoi le-a tălmăcit el vorbele pe
alerge într’acolo. Valuri rătăcite de vînt clăti­ limba lor. Pădurarul însă simţi iar mîna cea de
nat! din cînd în cînd coroanele largi şi se per- ghiaţă cum îi strlnge inima ghem, şi cum era
deaQ cu suspinuri frînte în depărtări. păharul plin în mîna stingă, căzu în hîrburi
Badea Costea trebuia să fie şi el aci să ajute. peste ţelina bătucită.
A ajutat şi apoi s’a pus pe coaste în marginea — «Ci lasă-I dracului, bade Costeo, crezi că
poenii, şi se glndia cura are să-şî ducă mîne au înţeles ceva din cîte am spus ?» — Dar
toată averea în sat şi să lase pădurile. Petrea crîşmarul dela făgădâu de pe drumul ţării,
i-a zis şi azi să rămînă: dar să crape el de se învîrti în călcîiul drept şi se duse iar la mar­
năcaz şi nu mai stă. Au şi aşezat aproape toate ginea poenii.
ce au să ducă şi Anuţa azi mai aşază ce a Cînd sosi ojina cea bună, mulţi dintre vînă-
mai rămas. O boare lină venia din cînd in cînd torii de eri, mînau prin vis mistreţii, întinşi pe
cu sufletul cald şi-l ardia pe faţă. Şi-I venia în iarba moale. Deodată numai se auzi un urlet
minte de cînd era copil şi umbla cu oile pe înfiorător de lup, apoi a doaua oră tot acelaşi.
aici. Cite buciume nu şi-a făcut din scoarţa Venia dinspre poalele pădurii. Cîţi mai răma­
mîzgoasă a fragezilor arţari. Şi apoi visurile seră trezi, ascultau bine. Urletul se auzi din
lui de flăcău tot pe aicea şi le-a risipit. Simţi nou şi mai grozav.
cum e de legată viaţa lui de pădurile acestea. «Lup să fie oare?»
Dar cind ii venia în minte Petrea aşa turbat «Alta ce? Numai miră-te lume, cum a putut
şi al dracului, în vinele căruia curgea sînge scăpa din atitea goane !» Vr’o doi din slugile
de-a Urseştilor, sprîncenele stufoase se încrun­ boereşti, merserâ să întrebe pe Costea.
tau, şi ochii aveau iar sclipiri de oţel. — Tre­ «Vezi bine că-i lup, dar încă de cel bătrîni».
buia să plece, da, trebuia. — Oaspeţii din «Mâi grijip, că va fi Toderaş, cââlai al dra­
poiană mîncară ce mîncară şi apoi se puseră cului, ştie face ca toate lighioanele. Şi uite, că
să toarne pe gîtlejurile uscate glăji întregi de de-o jumătate de ceas, nu mai e pe aici.»
vin. Vorbiau in limba lor plină de sfadă, «Nu-I Toderaş, Vasile; face el face, dar
şi apoi se apucară într’un tîrziu să cinte după totuşi nu i necurat, să-şi fi schimbat gitul în
ţigani nişte cîntece repezi, zdrîncărite, de pă­ beregată de lup. Aşa-i, acesta e lup, cum te
durile noastre cuminţi, aşezate, n’aveau vreme văd eu pe tine că eşti om.»
să le primească, şi aşa melodiile sunau seci în Petrea îşi strînse bine hainele, av'ntă puşca
poiană, iar printre bobiturile de frunze se stre­ pe umăr, umplu buzunârde cu patroane, şi
cura aşa numai ca un urlet. Slujile de curte se aruncînd o privire tulbure spre marginea poenii
togmiră bine şi ei, şi s’au apucat să-şi arăte unde sta Costea, se perdu în pădure. Zicea
şi eî cheful trăgînd o horă. că—1 va aduce vid sau m< r . N’ar fi fost nici o