Page 10 - 1905-05

110_ ______________________________ LUCEAFĂRUL _______ Nrul 5, 1905
porni în strălucirile de argint ale soarelui, ce se pepene al murgului şi porni în goană nebună.
ridicase peste coasta cornului. Badea Costea Aniţeî, pornind, îi părea că lunecă prin văzduh,
îi mai spuse odată, cînd eşi pe portiţă, să nu-şî în josul dealului. D n slujba de azi nu auzi
uite de sare şi de un chil de carne. Apoi u.a nimica. Dar pe popa l-a văzut în nouraşi de
se închise, prinzînd coada Iul Burcuş, ce se fum luminoşi, cum cădelniţează.
luase după stăpîna sprintenă A schelălăit el Sara se duse acasă fără sare. Cînd trecu dealul
ce-a schelălăit, dar după ce Costea i se răsti îşi aduse aminte, dar de se întorcea Înnopta
odată cătrănit, se trase supt un coşer. pe drum.
Cînd era să treacă Aniţa dealul şi să po­ Badea Costea, văzînd că nu-şi mai poate
goare înspre satul ascuns în pameturi, — doar opri plînsul, după ce s’a desgătat, a încercat
biserica se vedea mai desluşit, cuvioasă ca o s’o mîngăe :
babă adusă de spate, cu ochii mici, fără lu­ „Ci las-o dracului sare, tu fată hăi, că nu
ciri — numai iacă: pe calea afundă, dela ne-om prăpădi noi. Maică-ta nu era ca tine,
dreapta, venia în trap grabnic un cal înspu­ era mai tare la suflet. Tu ştii una ca copiii:
mat Călăreţul în haine strimte, verzi, cu pălă­ să plîngi".
rie îngustă în păreţi, se tot făcea că vrea să Iar Aniţa plîngea acum cu hohote şi cu su­
se ridice în picioare, dar în clipa următoare ghiţuri.
se lăsa iar pe şeaua galbină de pele, crescută — «Femeie şi pace. Dacă porneşte odată,
pe spinarea murgului. Anuţa se opri în margi­ apoi să te ţii» — şi eşi afară, trîntind cu pu­
nea drumului să treacă. Calul, cu gîtul încordat, tere uşa Merse la grajduri, şi ţeselă bine pe
se opri şi el, frămîntînd pămintul, înaintea ei. băeţandrul ce se culcase, fără să ţesele caii.—
Anuţa se trase spăria'ă înapoi. Eşi afară şi umbla acum cu paşi largi prin
— «N’aî grije fetiţă, poţi trece pe supt frîu, curte. Se aşeză apoi pe podmol, dar nu avea
că nu face nimic. E bl nd ca o oaie», şi prinse stare. Apoi deodată se opri în mijlocul curţii,
a-1 măguli pe grumazii încordaţi. şi îşi şterse cu mîneca cămeşii doauă lacrimi
Fata sta cu capul în pămînt şi nu cuteza să mari, ce-î izvoriră singure din ochii lui încrun­
se mişte, pînă nu va trece calul. taţi. Pe alţii i-ar fi putut privi în zvîrcolirile
— „Şi unde te duci tu, drăguţă, aşa de di­ morţii, dar pe Aniţa numai supărată să o fi
mineaţă?» văzut şi i-se turbura toată firea, şi i-se părea
— „La biserică, domnişorule". — Cînd a zis că-şi pierde tot rostul vieţii. Lelea Ană murise
„domnişorule" se cutr. mură toată: îl vedea pe decînd era copila de trei ani. El i-a închis
cela de care i-a vorbit tatăl său, dar nu aici ochii aci în făgădău. Şi a fost harnică şi as­
înaintea ei, ci aco o în tăietura de pe coasta cultătoare, şi cit li era de dragă şi ei Aniţa.
cornului, cum îşi îinpintena calul să sară în Acuma, colo sub părul din grădină, cu cru­
două picioare. Acesta trebuia să fie Simţia acum cea de stejar la cap, stă de atîţa ani, ţinînd
că-i tremură genunchii şi că picioarele n’o mai îngropată acolo toată tihna lui, şi toată îndes-
ţin. Ce avea cu el ? Nimic, dar căldurile o luară tulirea fericită, ce se sălăşluise odată aici în
dela piept, şi i-se ridicară la cap. I-se părea, făgădăul de lîngă drumul ţării. De-atunci viaţa
că se topeşte, încet, încet ca o luminiţă. într’un Iui era luminată numai de luminile albastre
tîrziu i-se păru că aude tropote ce se departă, ale Anuţei, şi cînd se tulburau şi acestea, îi pă­
şi îşi ridică privirile albastre. Dar îşi plecă re­ rea că se prăvale într’o prăpastie adîncă.
pede capul. Privirile lui negre, pline de văpăi, Anuţii a doaua zi îi trecuse supărarea, dar
ce pîndiati de sus, îi trecură prin ochii umezi badea Costea o săptămînă în capăt se sfădise
şi i-se opriră par’ că în inimă, ca două puncte cu toată lumea ce dase pela el. Băeţandrul dela
de foc şi de lumină. Şi stau acolo nemişcate. grajduri nu mai ştia pe cari oase să doarmă
— „Adică, la biserică ie duci, fetiţă. Dzeu noaptea. Mai tîrziu însă zăvoria iar poarta,
să-ţi ajute. Vezi, eu nu prea merg la biserică. după ce trimitea căruţa de poştă, îşi avînta
Noi nici nu avem aici în sat. Dar bine, de puşca în spate şi se afunda în pădurile batrîne.
unde vil tu acum ?“ Anuţa acasă, cu cusătura aleasă, cu caerile de
„De acasă, de unde să viQ 1“ lînâ albă ca zăpada, cu straturile înflorite, îşi
„Doar’ nu vei fi fata lui badea Coriea?" petrecea vremea ca şi mai nainte, dar totuşi
„Ba alui“. spor nu mai avea atîta. Trandafirii din obrajii
„Hm! Nu mă mir, că-şî ţine porţile zăvorite». de lapte i-se veş'eziati, iar ochii îi erau tot mai
Cu beţigaşul de trestie arsă odată murguşo- visăt Ti. Celea două puncte de foc, luminoase,
rul, care porni furtună. Apoi se ’ntoarse iar în ce-î pătrunseră prin ferestrile înlăcrimate a su­
galop: «mi-am uitat să-ţi zic ziua bună, Dzeu fletului, în Dumineca aceea în deal, şi i-se
să-ţi ajute!» opriseră în inimă, le simţia şi acum. Şi din
«Să, domnişorule 1» lumina lor bogată, se desprindea mereu chi­
Călăreţul arse acum de două ori trupul gras pul întreg al domnişorului. în hainele verzi