Page 15 - 1905-05

Nrul 5, 1905 LUCEAFĂRUL 115
mirare de altfel pentru el, că mal făcuse is­ beşte în pădure. Şi acesta era el. Costea por­
prăvi şi mal şi. — Urletul se auzi iar răzbind neşte şi aleargă ca pe şes printre trupinele mari,
pînă departe, şi tot aşa în răstimpuri urla po- prin huceagul mult, şi nu se mal opreşte pînă
tania, de să se spargă nu alta. Trecuse un în inima părăului delîngă huzdoapele peste
ceas decînd s’a dus Petrea, şi o jumătate de cari trebuia să treacă cel ce intrase în pădure.
clnd lupul nu mai urla. Domnii de-aci aveau Şi de-odată în codrii bătrînî se risipi un urlet
ceas şi numărau anume să vadă, cînd se va de lup flămînd. Urletul se pornia din nou, cînd
întoarce cu dihania Tirziu, iacătă-1 numai că se perdea în depărtări cel dintîl. Şi aşa clo-
Toderaş izvoreşte dintre nişte tufe, şi cînd i-au cotia pădurea ca de vijelie. Cel ce intrase în
spus, că chiar stăpinul a plecat după lup, se pădure se apropie cu puşca întinsă. Lupul să
tăvălia pe jos de rîs. fi fost la o sută de paşi de ţeve şi tot mal
— «V’am spus eu, că Tudoraş urlă. Vai urla încă. în urmă, după-ce nu văzu nimic, dădu
lua-te-ar in bîtă îndrăcitule, să ştii că-ţl vei auzi să tragă după urlet. Puşca ţeli, dar cînd se
buchile.» Dar pînă dăscăliau el pe Toderaş, trăznească, căzu din braţele celui ce se răsturnă
Costea se făcu nevăzut din marginea poeniî. cu capul zdrobit de un glonţ ce i-se izbi drept
Nu-1 băgară însă în seamă, iar Toderaş era în numele tatălui.
beat tun, abia putu răzbi pînă aci, şi-acum Cel din poiană chiotirâ de bucurie. «Să te
spunea cum e datina lui, o mulţime de păcă­ ia dracul, mincinosule, ai zis că tu al urlat.»
lituri. — Costea era departe. Pe muchea de Şi tăbăriră cu toţii pe Tudoraş. Dar acesta cînd
pe coastea Cornului, de unde se vedea bine auzi detunătura işl repezi privirile spre margi­
făgădăul. Aştepta acolo fulgerat. Tirziu i s’a nea poeniî, unde zăcuse Costea, şi treaz, văzînd
părut că vede o umbră neagră ce lunecă peste că nu-i acolo, cu capul gol, numai cu oţelele
drumul ţării, numai i s’a împărut însă, dar iată, în mînă alergă ca un zinintit spre locul de
la poalele pădurii, incătrâu uriaşe mal nainte unde a venit detunătura.
lupul, unul îmbrăcat în haine strimte, cum gră­ I. Agîrbicean.

LA UN MORMÎNT. ÎNVINS.
De Leuthold.
I-am zis într’un amurg de vară
Săracului infrînt de soartă, Robit de chipul unei stele,
Bogatului cu mîndră poartă Durează suflete măiestre
Şi tuturor ne vine ceasul,
Cînd moartă, Altar nădăjduirii mele.
îşi află slaba-ne fiinţă
Popasul. 1-atn dat temuta mea comoară,
Temeiul sfînt al suferinţii,
Ori-ce simţiască oinu ’n lume, Argintul visurilor mele
Muncească trudnic, facă-şî nume:
Qîndire, trudă şi avînt Şi marmura curat’a minţii.
Sînt spume,
Cea mai multă slavă fum e Şi el mi-a ’ntruchipat altarul,
In vînt! Prinos de-atîta strălucire,
Zidindu-şi în catapeteazmă
Sărmane de socoti durerea, Întreagă setea de mărire.
Nevoile din lume, fierea,
In gingaş suflet stă s’apună
Puterea Dar vifor s’a pornit în noapte
Şi pofta de viaţă ’n goană In goană maşteră şi crudă
Nebună. Şi-o clip’a sfărîmat nătîngă
Prisosul lunilor de trudă...
O, fericit e muritorul,
Ce-şi ia spre altă lume zboru 1 ,
Cînd rozele sînt ofilite, E noapte-acum... Pe faţa bolţii
Iar dorul Plîng ochii stelelor senine,
Şi-l potoli c’o sărutare Cînd blastămă ’nşelatul meşter
ş’un cîntec închinat fiinţei Şi moare bietul pe ruine ...
Iubite 1
o. o.