Page 5 - 1905-05

Nrul 5, 1905 LUCEAFĂRUL 105

uniformă nouă, cu ipolete de argint, face «drepţi»
şi salută milităreşte:
— Te-ai făcut ghinărar! Cu şapca la o
parte, par’că eşti Skobelef!
— Mi-o cam hi, domnule artist. După 40 de
ani de slujbă ...
— Tăblourile ce-ţl fac, Moş Ilie?
— Sînt bine, tăblourile. Eu mă uit la ele,
ele la mine ...
— Da, Agliatoru ?
— Agliatoru-î voinic! Ii şterg nasu de praf
cu cîrpa, în toată dimineaţa.
Cătră mine, încet:
— Tu ştii cine-i Agliatoru? — Gladiatoru,
mă! Gladiatorul roman !
Custodele pleacă, rămînem singuri.
— Babacule, pictezi de mult?
Iar el tare şi răpede:
— Da! Da!
Binişor, îşi freacă mînile, — palmă ’n palmă,
strînse, le ţine ’n dreptul pieptului.
— Eram un pîrciu, mă dase de curînd la
şcoală. O mătuşă, la un Paşti, mi-a adus pre­
zent o stea cu aquarele, — d’alea proaste!
Mama, îşi bea cafeaua afară, în pridvor. Eu,
ca un diavol, m’am strecurat în odaia de mu­
safiri. O uitase descuiată. M’am aşezat supt te-
meiu la un perete şi: dăl! dăî! îmi pusesem ŞL.Luchian.
în gînd să fac pe Safta, bucătăreasa noastră. Dumitrtte..iJA
Mă, şi era o urîtă! — Biată, mama, ce mai
întindea cu noi... dimineaţă tristă de iarnă, amîndoi, păşim după
— D’atunci ai început pictura? sanie, cu capul în pămînt. Acasă, le răzimăm
— D’atunci! de zid, cu faţa la perete. Babacu, prăpădit,
* * * foarte abătut, se sue ’n pat, cu paltonul pe el.
întins pe spate, cu mînile pe după ceafă, se
Presimţirea melancolică a pictorului s’a îm­ uită fix în tavan. Geamurile sînt îngheţate. în
plinit. La Expoziţia lui n’a venit aproape ni­ sobă două crîmpee de lemne sîsîe, încearcă să
meni. Nepăsarea aceasta este o ofenză, un act s’aprindă. Se face o tăcere lungă, dureroasă.
de nedreptate faţă de un artist de valoare, — O să intru iar în spital...
bolnav şi sărac, care n’a umblat niciodată după Două lacrimi mari, ca două boabe, ÎI scapă
milogeli. printre pleoapele grele, peste obrajii nemişcaţi,
încărcăm tablourile să le ducem îndărăt. Pe-o palizi. v. Cioflec.

MI-E P R A <3.

Mi-e drag de satul tău ascuns De cununiţele de grîu De plugul tăâ cu patru boi,
Printre cireşii înfloriţi, Ce spînzură de grindă. De brazda neagră pe ogor,
De cei doi plopi din vremuri vechi, Mi-e drag de ochiul luminos De graiul tăfi glumeţ şi viâ .
Ce stau de casa ta lipiţi. Al maicii preacurate, De versul tău jăluitor.
Mi-e drag de crinul din pahar Incunjurat de busuioc De umbletul tăă legănat,
Ce tremură ’n fereastră, Şi crengi de teifi uscate. De părul neted, lucitor...
De laviţa Ide lemn - cioplit Mi-e drag de toţi căsenil tăi De focul ochilor căprui
Din grădinuţa voastră. De neamuri şi vecine, Mi-e drag bădiţă — şi mi-e dor 1.
Mi-e drag de focul ce-arde viii De tot ce stă în preajma ta M. P.
La voi tîrziO în tindă, Tot ce-I legat de tine; ir~...........\J