Page 3 - 1905-05
P. 3
LA PICTORUL LUCNIAN.
Pe-o uliţă liniştită care se desface, în chip — Mario, dulceaţă la boeri 1
de jumătate de cerc, din bulevardul Colţea, îşi lungeşte puţin buzele, într’o mişcare foarte
cătră mahalaua Nisiparilor, într’o casă simpla, familiară, bună. Par’că şi le-ar potrivi.
scundacă, cu-o grădiniţă cu trei salcîmi în faţă, — Dumnealor îmi mănîncă modelele ! Cînd
stă pictorul Luchian. — «Babacu», cum îl spu lucrez, ăl mai mare, nu mă slăbeşte. Stă la o
nem toţi cîţi îl iubim, şi cum ii spune şi dl parte în spatele meu. Se uită şi la ce fac eu
Grjgorescu, marele colorist dela Cîmpina, cînd şi la model. La început e foarte liniştit: Com
îi pune o mină pe umăr şi-l întreabă de să pară 1 Cînd începe să se cunoască, nu-1 mai
nătate. ţii pe scaun: îl frige! Atunci încep palpitaţiile
îl găsesc în picioare, singur, în mijlocul încă şi tontoroiul prin casă: «Se cunoaşte, nene
perii lui modeste, unde din toate cîte-1 încon Fane, se cunoaşte!» Vede clte-o poamă, aşa
joară, nimic nu minte, unde nimic nu-i de prisos. mai razna. — Nu le poţi pune purcoiu. Numa-1
Asudat, alb de oboseală, clătină din cap: «48, auzi: «Nene Fane, asta-i gata. S’o mănînc?»
49, 50». Din pînzele înfipte în perete şi din Stă cu mina întinsă, şi cu ochii ţintă la mine.
grămada celor culcate pe jos, alege tablourile — Da! Cînd zic da, hait! a şi zburat, par’ că
pentru Ateneu. n’a fost de cînd lumea. . .»
— 50! Nu mal puiQ ! Destule! Şi, ca să-mi arete iuţeala, loveşte palmele, re
După o scurtă pauză, îngrijorat: pede, ca doua tipsii: plici!
— Te pomeneşti, că mă întorc şi cu astea — Astă vară, mi-au dereticat experţii vre-o
acasă. Atunci să vezi rîs 1 cinci «chile» ae căpşuni. Numai cinci! Abia
— Despre partea mea, Babacule, ţi le-aş mi-a eşit o biată aquarelă. Nu era nici o porţie !»
cumpăra pe toate . . .
în glumă se răsteşte la mine : Cum stăm de vorbă, afară, doi hamali, în
— Dai tu bani pe drăcii ?! Păstrează-ţî pă cinşi cu ştreanguri peste paltoanele lor vechi,
răluţele ! au pus patul pe zăpadă, aşteaptă cu ochii la
Repede îl înfrînge înduioşarea, îşi adînceşte ferestre. îi chiemăm înnăuntru.
ochii într’ai mei, ochii ceia vii şi profunzi, cari Flori, peisage, profiluri, naturi moarte, ma
dau figurii lui prelungi şi uscate o extraordi rine, nuduri, îşi fac rîndul, — una cîte una,—
nară expresie, — şi, un moment, nu ne mai pornesc fn Rotonda Ateneului.
vedem : ochii noştri sînt tulburaţi de lacrimi.
în sala ceia întunecoasă, cu asfalt pe jos,
Pe sală, alături, auzim paşi mărunţei, apăsaţi, rece, bietele tablouri plăpînde, de-o adîncă sim
şi-un glas ascuţit: «Nene Fane, descinde!» Uşa ţire, par nişte mici fiinţe părăsite, foarte neno
se trînteşte de perete, şi cei doi nepoţel cu chi- rocite.
văre de hîrtie pe cap şi cu obrajii mînjiţi de Mă întîmpină posomorit :
alviţă, intră ţinîndu-se de mînă. — Cum m’am vîrît eu în gheţăria asta ? 1
Cum îi vede, grav, prefăcîndu-şi vocea: Par’că m’a aruncat vijelia şi m’a proptit în
— La o parte! Experţii ! stîlpiî ăştia. — Aici nu vine nici dracu I
Şi cu adevărat, căci cel mărişor începu: — Era o prăvălie goală, lîngă palat. ..
— Pepenii două sute! Merele o mie! Perele — N’a vrut să mi-o dea ! M’a luat dela uşă :
doi franci! «Penlr’o lună n’o dau!» Acuma văz acolo un
Rîdem de seriozitatea lui mucălită, de slăbi tîrtan, cu jucării de sărbători . . . EQ i-o de-
ciunea acestui expert pentru fructe. preciam . .. Cogeamite cucoana, milionară. —
Învăluindu-I într’o privire pe amîndol, [se D’aia nu-mi plac mie boerii, decît după ce ca
aşează pe pat, încet, bâtrîneşte. Cu pălăria tare licesc !
dată pe spate, c’un vîrf de ţigară în colţul gurii, Simt că n’am să pot găsi o vorbă bună
întinde binişor mînele înainte. Rar, tacticos, fe să-i potolesc năcazul, să-î dreg inima. Tăceam
ricit, bate de trei ori în palme : pac! pac ! pac! şi mă rugam în gind : dă, Doamne, să pice cineva.
