Page 4 - 1905-05

104 LUCEAFĂRUL Nrul 5, 1905

vreafl să pun lîngă ele şi-un turc, un bătrîn.
Au caracter. Sînt frumoşi. Arama aia de pe
faţă, fesul roşu, ştergaru ăla albu al lor...
Hai ? Găsesc un orb. Ştii ce-i dam ? Un «pac
de tiuiun». Mă, ţinea modelu un ban pe
zi! — Dimineaţa îl potrivesc, mi-i aşez frumos,
pe-un pietroiO ... Am apucat să fac cocoloşul
ăsta de-1 vezi şi tu. Cînd, ce să mă pomenesc,
vericule ?! O cotoroanţă de babă, cu-un rete-
veiu în mînă, uită pe-atîtă! — Dar asta ?! Nă­
vală la Ahmet al mefl, şi cară-i lui Ahmet,
cără-i în spinare la ciomege; Ţipa cît o lua
gura: «La mine propitar! casa la minei Asta
hoţ! hoţ asta!» — Şi, ţop! s’a cocoţat dum­
neaei pe bolovan în locul turcului: s’o fac pe
ea, că ea-I stăpîna caselor!
Toate astea le spune sobru, cu pauze, inte­
ligent şi aproape fără gesturi.
— De data asta, ai cîteva marine...
— O inundaţie întreagă, frate. Am adus
aici toată Marea-Neagră! O să înnec Bucu­
reştii !..
Se dă puţin pe spate, pleacă capul într’o
parte, se uită lung.
— Ce zici de verdele ăla, delicat, aşa-I că-I
fain ? Mă, la mare să-l vezi ce cald şi tran­
sparent e: par’că-I piperment! Şi uite aşa se
Piciorul Luchian.
mişcă: valuri! valuri! Cinci minute nu-I la fel.
Dacă nu-ţi iese dintr’odată, s’a isprăvit! A
Intră un domn mărunt, negricios, — cu cioc.
Cum îl zăreşte pe Luchian, se şi răpede: «Sa­ doua zi vii degeaba !
lutare, pictore, salutare! Ce mai faci? Voinic? Adesea are o mişcare particulară din buze,
Voinic?» le deslipeşte într’un plescăit uşor, ca zgomotul
— Vai de lume; uite, şi noi pe-aicî cu marfa unei picături într’un vas plin, — zîmbeste:
asta. . . — Cînd lucram la marina asta mai mărişoară,
Mirat îşi pune mîna la gură, îmi şopteşte: astăvară, mă trezesc în cîrcă cu-o groasă, o Ma-
— Cine-o fi «Barbazonu» ăsta? îl cunoşti? dam Caliopi oare-care, — roşie, şi numa apă. Avea
Ne facem că ne uităm Ia caricaturile desina- şi-un cîrd de copii după ea. Astea aşa sînt,
toruluî Petrescu, cari sînt espuse pe-un panou pe unde-i găseşte, îi strînge. Foarte intimă, cu
vecin, alături. Domnu se ’ncruntă la tablouri, tonul ăla răguşit de mahalagioaică, i-auz gu­
de-aproape, de departe. Le pipăe, le ciocăneşte: riţa : «Ai vreunu gata ? Ai ? Aş vrea să duc un
«Asta-Î pe cartonl Asta-I pe scîndură!» După Suvenir dela băi!» N’am Madam, lasă-mă dra­
ce le dă o roată, cu siguranţa omului care nu cului ! Nu ştiu cum i-oî fi spus-o, că imediat şi-a
se înşală niciodată, l-auzim: luat calabalîcu ăla de copii după ea, şi s’a dus!
— Dum-nea-ta ai lucruri foarte frumoase, ad­
mirabil prinse, superbe! ... Te urmăresc de în vremea asta vedem sosind un bun şi de­
aproape. îmi place mult pictura dumitale! Da, votat prieten al pictorului, care n’a lâsat să
rogu-te, ai putea să-mi spui, mîzgălituril astea treacă o singură expoziţie, fără să nu-i ia o bu­
ale cui sînt ? cată, două. Alege un efect de noapte, plin de
Babacu izbucneşte: poezie cîmpenească: o căruţă cu doi boi de­
— Păi alea sînt ale mele. jugaţi în faţa unei cîrciumi, şi, sus, pe cer,
într’un colţ, o stea care s’aprinde.
l-a pierit supărarea, iarăşi e bine dispus. — Asta să mi-1 opreşti mie...
Privesc două case mici, albe, bătute de soare, Babacu, mulţămit, porunceşţe răpede, imitînd
pe marginea mării. Singurătatea lor mă far­ cu mult talent pe-un stăpîn de băcănie:
mecă. — Băete, pune-1 la o hîrtie pentru Domnu!
— Te uiţi Ia chichineţile astea? Le-am făcut
la Constanţa. — Ce balamucu ciorului am mai în fundul sălii se arată Moş Ilie, custodele
tras ş’acolo! Le ochisem ed mai dinainte. Da, Pinacotecei, un bătrîn bine legat, mustăcios. In