Page 3 - 1905-07
P. 3

148                        LUCEAFĂRUL                  Nrul 7, 1905
           societăţi  pusă  sub  înnaltă  ocrotire  a  Principesei   numărul  lucrărilor  primite  a  sporit,  iar  dintre
           de  Coroană  nu  puţine  afl  fost  intrigile  şi  ne­  cei  meritoşi,  patru  au  fost  propuşi  şi  admişi  ca
           mulţumirile  celor  daţi  la  o  parte.  Nici  învinuirile   membri asociaţi.
           nedrepte,   nici   acuzaţiunile   calomnioase   n'au   Graţie  stimulării  ce  există  între  artişti,  prin
           lipsit.  Toate  aceste  revărsări  de  ură  au  devenit   atenta  aranjare  a  lucrărilor,  prin  severitatea  cu
           şi  mal  înverşunate  cu  prilejul  primei  expoziţii   care  procedează  în  alegerea  lor  expoziţiile  din
           din  9  Martie  1902,  cînd  membrii  fondatori  au   an  in  an  continuă  să  se  prezinte  tot  mai  bine,
           găsit  nimerit  să  expue  numai  ei  singuri,  spre   iar  prin  importanţa  ce  li  se  dă  de  la  Şefii  Sta­
           a  se  prezintă  în  faţa  publicului  cu  propriile   tului  pînâ  la  vizitatorul  de  toate  zilele,  dovedeşte
           lor  forţe.  Bîrfeli  de  antinaţionalism,  escluzivism,   că  ele  au  devenit  o  instituţie  de  educare  arti­
           interes  comercial  sînt  tipărite  în  unele  gazete   stică necesară în ţara românească.
           de  pe  atunci.  Succesul  însă  a  fost  de  neaştep­  In  afară  de  organizarea  expoziţiilor  anuale,
           tat,  mai  ales  că  alături  de  A.  S.  R,  Principesa,   Tinerimea  artistică  are  de  scop  de-a  participi
           a  expus  in  rîndul  artiştilor,  însăşi  M.  S  Regina   în  grup  şi  la  expoziţiile  din  străinătate,  astfel
           citeva  din  operile  de  «enluminure»  pentru  ilus­  că  cercul  reputaţiunii  talentelor  cari  se  vor  ivi,
           trarea Bibliei făcută de M. S.    va  fi  tot  mai  mult  lărgit,  în  cinstea  neamului
            A  doua  expoziţie  anuală  din  primăvara  an  -   nostru.  Cea  dntii  expoziţie  de  peste  graniţă  a
           lui  1903  cuprindea  şi  lucrări  de  ale  artiştilor   fost  la  Atena,  în  1903,  cea  de-a  doua  va  fi  în
           străini  de  Societate,  ca  o  protestare  contra  acu­  vara  acestui  an  Ia  Munchen,  oraşul  unde  si-au
           zărilor  fără  temeiu  ce  se  aruncau  Societarilor.   dobîndit  cunoştinţele  artistice  cea  mai  mare
           In  a  treia  expoziţie  şi  cea  de-a  patra,  actuala,  parte dintre Societarii Tinerimii.
                                                                       V. Cioflec.






























                  muu Juriu al expoziflt! «r. A.»£»3
                              luehlan, Artachino, Spaethe, Strămbulescu, Verona, Petraşcu, Loghi,







        !
   1   2   3   4   5   6   7   8