Page 6 - 1905-07

Nrul 7, 1905 luceafărul 151
Iar popa Marcu păşi domol prin îmbulzială
şi se opri la margine, în iarba umedă a poenil.
Zvonul se po l oli si el rămase privind, fără cu­
vinte, apropierea orimejdiei. Apoi, deodată, barba
albă i se mişcă şi glasul se înnălţă, tremurînd
par’-că:
«Da. duşmanii sînt!
— Nici vorbă! strigă deodată cu putere Jol-
dea. Nu se poate! . . . Sîntem puţini, sîntem
cel bătrînî aici, dar nu putem lăsa, nu se poate
să ne dărîme aşa munca noastră de-o viată!
— Nu. nu se poate ! mormăiafi bătrîniî Moţi în-
tr’o creştere de mînie.
— Staţi! cuvîntă popa Marcu. Aici aveţi fe­
mei şi copil, aici avem tot ce am putut scăpa;
dacă se va perde si rămăşiţa de bărbaţi acolo
în văl, cum vor rămînea nenorociţii aceştia?.. .»
Şi ca un răspuns par’-că, cîteva plîngerî sfî-
şietoare de femei se înnălţară.
Dar oamenii murmurafi, se strîngeau în gră­
mezi mici. se întorceau iar spre văl, unde duş­
manii înaintau cu grabă în scînteerile armelor;
pe urmă din frămîntarea tot mal vioaie prin­
seră a eşi la lumină arme: furci, ţepuşl de lemn,
puşti de vînat; si preotul alb şi tăcut simţia
că vorbele lui n’aQ avut putere, nici nu mal
privea îndărăt, rămăsese acolo Ia margine şi
aştepta cu sufletul tot înnălţat spre Dumnezeul
părinţilor Iul. N. Vermonl. Portretul autorului.
Si murmurul adînc al bărbaţilor şi jalea fe­
meilor sporiau. Ileana, galbenă. îşi părăsise to­ strigăt prelung, tremurător, adînc, — care stre­
varăşele şi sta ca ţintuită singură, în apropierea cură un fior prin inima fetei lui Joldea. Apoi
părintelui Marcu, privind cu ochii mari la apro­ pecînd, la marginea poenil, oamenii priviau cu
pierea ostaşilor. Grămada în care luceau ful­ ochi mari, cu sufletele înfierbîntate, — jos ră­
gere dese, se întindea, se strîngea. se înşira în sunară trîmbiţe şi pocniră cele dintîi puşti, în
lung, — eraţi călăreţi. Şi se apropiaţi, se apro­ pîrăiturî seci. Duşmanii se strînseră, porniră,—
piaţi de sat Din răsărit lumina creştea, şi şu­ dar dinspre sat grămada de Moţi aiul Iancu se
voiul înfocat al soarelui era gata să se reverse mişcă iute, un murmur greu, în care buciu­
asupra munţilor şi văilor. mul cintă iar, apoi un răcnet întins, ca un
Dar deodată murmurul bărbaţilor neliniştiţi tunet porni, — şi ca un şuvoiu alb, izbiră fi­
se stinse, un ţipet de femee pătrunse, preotul ciorii pe duşmani. Şi într’o furnicare grăbită,
îşi ridică mîna dreaptă spre cer, apoi o aduse într’un amestec mare, trîmbiţele, dobele şi bu­
spre frunte şi făcu semnul crucii. ciumul sunară iar; învălmăşala se zbuciuma
O zguduire mare trecuse prin inimi. Ţipătu­ în valuri largi, apoi se sparse, se rupse, cutre­
lui îl dăduse drumul Ileana, apoi se lăsase în­ murată par' că de grozavele strigăte cari ajun­
cet. ca izbită de ceva, în iarba umedă. Şi toată geau pline pînă sus, şi pe cari toţi de sus le
mulţimea vedea acum ceva ce toţi doriseră cu înţelegeau.
foc, dar la care totuşi nimeni nu se aşteptase. Un glas izbucni în tăcerea poenii:
Era ca o minune aiul DumnezeQ ; nimănuia nu-I *în v.de şi noi! la vale!«
venia să creadă ochilor. Şi Joldea, cu pletele cărunte filfîind, se lăsă
Stăteafl buluciţi şi priviau. cel întiiu la vale pe clina repede. După el
înaintea şuvoiului străin, deodată izvorîse porniră mulţi, — şi îndată periră după desişuri
dintr’o cută a unei văl, o îngrămădire albă de şi stînci, pe cînd grămezi de pietre stîrnite
oameni, — si nimenea nu se mai îndoia, cine săreau în copce şi săltau în prăpăstii. Răma­
erau şi cine-i aducea. Călăreţii se opriseră deo­ şi ră cei mai bătrînî, cu popa Marcu, cu fe­
dată acolo în preajma satului, iar grămezile lui meile şi copiii. Cu inimele strînse urmăreau
Iancu un răstimp se desfăşurară, par’ că se pre­ frămîntarea de jos, întinderile şi strîngerile gră­
gătiră. Şi în valurile de lumină ale răsăritului mezilor de honvezi, pocnetele armelor, izbirile
un bucium înnălţă de jos spre creastă, — un cetelor albe. Auzeau limpede strigătele ascuţite