Page 11 - 1905-07
P. 11

156                        LUCEAFĂRUL                  Nrul 7, 1905

                           II.

                     M  O  N  S  T  R  U  .
          Te cunosc: eşti tipul părţii fără suflet din mulţime,
          Tu eşti Alfa şi Omega şi ori unde te găsesc;
           Egoist, trufaş şi niîndru de uşoara ta mărime,
          Tîrîtor, murdar şi cinic, ca s’areţl a ta micime
          Şi obraji-ţl de ruşine nici-odată nu roşesc.

          Uşurel, cochet în toate, dar lipsit de vre-o simţire,
          N’aî cuvint nici datorie, ideal pe Iunie n’al,
          Vreai viaţa cea uşoară făr’ de nici o îngrijire
          Şi-un noroc ca să te ducă cu de-a sila la mărire,
          Cuget strimt şi minte scurtă, mal bine de nu năştea!.
          Iar cu gura, care toarnă vorbe ’n tonul falşităţil,
          Simulezi atîta vervă şi căldură şi avînt,
          Că înşeli o lume ’ntreagă, vulpe slut’a nedreptăţii,
          înjosind simţiri curate şi rinjind sincerităţii,
          Suflet şters al ironiei, cum te rabd’acest pămînt!
          Eşti un om, cum niciodată n’am mal văzut în natură,
          Eşti urît şi sufleteşte — şi trupeşte eşti urît;
          Şi te crezi un om de merit! Tu eşti om ? Tu pocitură ?!
          Cum te ’nvrednici natura şi pe tine cu figură!
          Te putea ’nzestra cu-o mutră de maimuţă safl cu rit!


                                               Făt-frumos să fii ’n făptură, înger fire-al, dacă ’n
                                                                       minte
                                               N’al o rază mal curată şi ’n simţiri nici un avînt,
                                               Eşti tot monstru, ca toţi monştri — iar cînd aşa
                                                                   lucruri sfinte
                                               Tu le murdăreşti cu gura, care vecinie, vecinie
                                                                       minte,
                                               Ce mai cauţi printre oameni, ce mal vreai cu-al
                                                                    tăQ cuvînt?
                                               Bîlbîitule, tu nu simţi ce în om valoare are ?
                                               Nu-ţl seîntee adevărul niciodată, cînd gîndeştl?
                                               Şi în lumea asta mică, rolul tău ori nu-I mai mare
                                               Decît poate să cuprindă, deşuchiata ta ’ntru-
                                                                        pare I
                                               Nu simţi ludo, nu Câine, cit de gol la sufleteşti?

                                               De-aşI fi Dumnezeu, c’un fulger aşi împarte lumea
                                                                      ’n două:
                                               La  cel  mulţi  aşi  da  figura  ce  pe  tine  te-a  pocit
                                               Ca  să  se  cunoască  grîul  de  neghină;  şi  tot  vouă,
                                               Ca să ştiţi ce-I bine ’n lume, v’aşî da conştiinţă
                                                                        nouă,
                                               Cu mustrări să se tocească creerul vostru zăpăcit!
            Şt. Luchiun               Ţărăncuţă.
   6   7   8   9   10   11   12   13   14   15   16