Page 10 - 1906-03

t
58 LUCEAFĂRUL Nru! 3, 190G.

neamului nostru se cere acel lucru rar care se pentru speţa zoologică inferioară a ţărănoilor
chiaină dizolvarea personalităţii, a individului, ar dispărea şi cînd aceştia din urmă văzîndu-se
în acţiunea şi scopurile unei idei comune tu­ cinstiţi în măsura puterilor lor intelectuale active,
turor indivizilor conlucrătorî la punerea ei în rog să se noteze active: nu pasive, ar împărţi
aplicare, se cere sacrificarea intereselor şi am­ bucuroşi cu urmaşii boerilor de altă dată, mîn-
biţiilor personale şi subordonarea lor la intere­ dria neînfrîntă a „pietrelor ce rămîn faţă de
sul comun, în cazul nostru la interesul naţional apa ce trece.“ Atunci cînd toţi cei ce-s aici
Se cere în sfîrşit şi mai pre sus de toate frăţia s’ar simţi gata să-şi dea averea şi viaţa pentru
între lucrătorii la aceiaşi operă, ajutorul reci­ ideia naţională, aşa precum de fapt ni se cere
proc, dragostea adîncă intre dînşii, pornită din în împrejurările grele prin care trecem : Cînd în
acele sentimente pe cari nu le poţi mai de Răsărit Rusia fiind respinsă din China se va
aproape defini, pe cari însă le înţelegi, le per­ întoarce, tot aşa de fatal ca destinul, spre ve­
cepi, în tine ca şi în cel de acelaş fel cu tine, chea ei ţintă de cucerire, Constantinopolul, cînd
sentimente cari ţi se deşteaptă atunci cînd în Bulgarii se întăresc pentru ca la un moment
locuri şi între oameni streini vezi o faţă şi auzi favorabil să-şi ia înapoi Dobrogea, cînd alte
o limbă şi vezi un fel de a fi ca acelea ale neamuri sînt gata de toate pentru a sfărîma ele­
neamului din care faci tu parte. Căci dacă lu­ mentul naţional românesc dintre Tisa şi Car-
crurile pe cari le spun eu acum se par la prima paţi — cînd înlăuntru streinii vor să pună
vedere banale şi dela sine înţelese, de fapt ele mîna pe bogăţiile naturale ale ţării noastre,
nu-s tocmai aşa de cunoscute. cînd Evreii stau la pîndă ca să facă din Mol­
Azi toţi cei ce stăm aici avem pretenţia de dova o Galiţie sau un nenorocit Maramurăş,
a serba „Unirea Principatelor." în realitate însă cînd ţăranul nostru e sărac şi neîngrijit şi in­
nu o serbăm, ci ni se pare numai că o ser­ cult şi lăsat pradă exploatatorilor de tot felul,
băm. Căci nu repetarea cîtorva laude goale la cînd meserieşii sînt muritori de foame, iar co-
adresa acelora cari de mult nu mai au nevoe merciul şi industria în mîna streinilor, cînd
de laudele noastre şi nici darea de exemplu — Ţara, Regatul, are nevoe de conlucrarea tuturor
în chip platonic —, a faptelor lor, se chiaină puterilor de care dispune pentru a nu cădea
a serba Unirea. Cu atîta mai puţin formele pur frînt sub presiunea teribilelor forţe care lucrează
externe, sărbătoreşti în care se efectuiază acea­ neîntrerupt pe socoteala capitalului de energie
stă ceremonie. Adevărata serbare ar fi aceea ce stă la dispoziţie în România independentă,
cînd, de fapt, toţi ce se află acum aici s’ar şi la a cărui scăpare rîvnesc toţi în toate părţile.
simţi între ei fraţi, cînd dispreţul coconaşilor (Va urma.) Vasile Pîrvan.

PASTEL.
Sus pe culmea dealului, In ual de rumeni fulgi, Şi le poartă n boare caldă
In apusul soarelui. Ce se ’nşiră ’n dungi, Pin’ departe să le peardă
Tot mai albe-s căile, Tot mai rece ’n zare, Scînteierea feţilor,
Tot mai negre uăile. Pînă cad în mare. In desimea ceţilor,
Ce astupă zările
Culmea cum se ’ntunecă Iar pe-al apelor cuprins S’odihniască zorile.
Pe pe ceruri lunecă, — Poartă uîntul joc întins:
Adumbrind pămîntul Joacă unde ’n salturi creţe Zările s’or limpezi,
Cum îi poartă uîntul. Pe le schimbă în fel de feţe Zorile cînd s’or trezi.
Nouri de aramă Şi le joacă ’n boare dulce Să aprindă faclele
Punga de-şî destramă Pîn’ departe să le ’ncurce, S'ardă ’n pară apele.
Fatma.
—-iloii.—