Page 18 - 1908-15
P. 18

370                        LUCEAFĂRUL                  Nrul 15, 1908.

            copilul  acela  plângea  cu  lacrimi  amare,  şi   care.  Nici  tu  lapte,  nici  tu  brânză,  nici  nimic.
            orice  lacrimă  care  cum  pică  se  schimbă  în   Şi  copiii  cei  mai  mari  erau  răi  ca  dracii.  Fu­
            petriceâ.                        rau  de  pe  la  oameni,  suduiau,  se  băteau  cu
                De  ce  plângi  tu,  măi  vonice?  îl  întrebă   copiii  de  prin  sat.  Nici  un  câne  nu  mai  avea
            feciorul de ’mpărat.             pace  de  răul  lor.  Că  unde  vedeau  unul,  luau
                Hei  bădicule,  da  cum  să  nu  plâng  şi   piatra  şi  zvârr!  Da  copilul  cel  mai  mic,  să
            cum  să  nu  mă  tânguesc.  Că  eu  am  avut  mamă   fi  fost  aşa  de  vr’o  şapte  anişori,  cam  ca  Pă-
            şi  tată,  fraţi  şi  surori,  şi  iată  acum  Dumnezeu   truţ,  acela  eră  bun  minune  mare.  Nu  trecea
            m’a  pedepsit  să  ajung  în  pustietatea  aceasta.   o  sară,  nu  trecea  o  dimineaţă  să  nu-şi  zică
            Că  eu  pân’  am  fost  acasă,  de  părinţi  n’am   tatăl  nostru.  Vedea  el  că-s  săraci  părinţii  lui,
            ascultat,  pe  fraţi  i-am  tot  supărat.  Când  se   dar  nu  le  putea  ajută  că  eră  mic.  Ce  face?
            jucau  mai  bine,  mergeam  şi  le  stricam  jocul.   S’apucă  şi  toată  ziua  zice  la  rugăciuni,  şi
            Când  dormiau  mai  bine,  mergeam  şi-i  tre-   abia  apucă  să  vie  dumineca  să  meargă  la
            ziam.  Când  mâncau,  le  luam  mămăliga  de   biserică,  şi  tot  aşa  se  rugă  lui  Dumnezeu:
            dinainte  şi  fugiam.  Ş’am  avut  ş’o  bunică  bă-   Doamne  dă-ne  lapte  şi  mămăligă,  ca  la  alţi
            trână-bătrână  deodată  cu  lumea.  Şi  bunica   copii.  Dar  nu  le-a  dat  Dumnezeu.  Ci  ’ntr’o
            mă  tot  învăţă  să  fiu  bun  şi  de  omenie,  dar   noapte,  cum  dormiâ  copilul  acesta,  a  fost  că
            eu  n’o  ascultam.  Atunci  într’o  noapte  văd  că   a  visat  un  vis.  Un  copil  micuţ  alb  ca  de  ză­
            vine  la  mine  un  bătrân  cu  barba  albă,  mă   padă  şi  cu  aripioare  de  porumbel  i  s’a  arătat
            bagă  ’n  traistă  şi  mă  aduce-aici.  Şi  mi-a  zis:   în somn şi i-a zis:
             N’ai  încăput  în  lume  între  fraţii  tăi,  între   — Măi Gheorghiţă.
            părinţii  tăi.  Acum  aici  vei  încăpeâ  că  ’n  toată   Ce-i? răspunse acesta.
            pădurea  asta  nu  mai  e  alt  om,  nici  dobitoc,   Scoală-te  şi  mergi  în  curte.  Şi  acolo  vei
            nici  pasăre.  Şi  cu  asta  s’a  dus.  Ş’am  umblat   află  o  vacă  cu  viţel  şi  un  car  de  cucuruz.
            eu  încolo  ş’am  umblat  încoace,  culegeam   Acelea-s  pentru  tine  şi  părinţii  tăi.  Da  fraţii
            fragi  şi-mi  mai  stâmpăram  foamea.  Pe  urmă   cei mari să nu mănânce, că va fi rău de ei.
            am  început  să  plâng  că  n’aveam  pe  nime  cu   Da  tu  cine  eşti?  îl  întrebă  Gheorghiţă
            cine  să  mă  joc.  Şi  numai  văd  că  din  lacri­  cu  ochii  holbaţi  de  mirat  ce  eră.  Nu  mai
            mile  mele  se  fac  petricele  ş’am  început  să   văzuse  în  viaţa  lui  aşa  frumseţe.  Şi-i  păreâ
            mă  joc,  să-mi  mai  treacă  vremea.  Dar,  dragul   că  o  lumină  mare  s’ar  face  dela  ei  din  casă
            meu  voinic,  dacă  ai  durere  în  inimă  şi  de   până ’n vârful ceriului.
            crezi  c’am  suferit  destul,  ia-mă  cu  D-ta  şi-ţi   Eu  —  răspunse  acela  sunt  îngerul  tău
            voiţi fi poate de folos odată.   păzitor  şi  ţi-am  auzit  suspinele  şi  rugăciu­
             Şi  feciorul  cel  de  împărat  l-a  luat  pe  Pe-   nile  şi-ţi  cunosc  purtarea  ta  bună.  De  aceea
            trişor  cu  dânsul,  ş’a  trecut  cu  el  din  ţara  plân­  am venit să te mângăiu.
           gerii în ţara râsului".               Aşa?  răspunse  Gheorghiţă,  şi  cu  asta
             Nepoţii  ascultau  acum  cu  toţii  în  jurul   s’a  deşteptat  şi  îngerul  nu  eră  nicăire.  Ce
            tuşei  Oana,  care-şi  sfârăiâ  mai  departe  fusul,   face  el  acum?  Scoală  pe  tată-său,  scoală  pe
            muind în buze guşile de lână.    mamă-sa  şi  le  spune  minunea.  Da  ei  râd  şi
             „Da bunică, Petrişor ajuns’a acasă?  nu-1  cred.  Atunci  deodată  în  curte  mugeşte
               Poate  să  fi  ajuns  dacă  l-a  fi  iertat  Dum­  o  vacă  şi  sbiară  un  viţăl.  Ies  ei  afară  şi  văd
           nezeu şi s’a făcut din el om de omenie.  că-i  adevărat.  Şi  unde  nu  încep  a  lăudă  pe
               Lasă-1 pe Petrişor ăla, bunico, şi ne spune   Dumnezeu şi a-i mulţămi pentru ajutorul dat.
           pe cea cu Mărioara-Florioara.       în  vremea  asta  se  trezesc  şi  fraţii  cei  răi.  Ei
               Ba cea cu Pipăruş împărătuş.  au  visat  cu  toţii  un  singur  vis.  Că  să  plece
               Ba cea cu trei păcurărei.     cu  noaptea  ’n  cap  spre  soare-răsare  şi  să  tot
               Acum  dacă  mă  ascultaţi  am  să  vă  spun   meargă  să  tot  meargă,  că  vor  da  de  mare
           asta.  Una  nouă  numai  de  acum.  Zice  c’a  fost   bogăţie.  Se  scoală  ei  şi,  ca  să  nu-i  simtă
            un  om  şi  omul  acela  avea  mulţi  copii,  tare   părinţii,  iasă  pe  fereasta  dinspre  miază-zi,  de
           mulţi  copii,  aşa  că  n’aveâ  ce  le  da  de  mân­  cătră  uliţă.  Şi  merg  ei  şi  merg.  Da  când  se
   13   14   15   16   17   18   19   20   21   22   23