Page 17 - 1908-15

N nil 16, 1908. LUCEAFĂRUL 369
Ştia dânsa că de asta una, pân’ or fi copii, Până împăca pe unul, începea altul să strige
nu-i va puteâ desvăţâ. ca din gură de şarpe, până-l mulcomeâ şi
Mai multă zdroabă avea dumneaei când îi pe acesta al treilea îşi ducea mânuţele la
rămânea în grije şi vr’un logofăt abia înţărcat. ochii în care al patrulea aruncase prav de
Acela o frământă toată ziua, cum frămânţi pe drum. Ş’acum bunica nu mai răzbea. Cu
aluatul. Că bunicii nu-i plăcea să-l audă porunca nu mai avea ce face.
plângând, să creadă femeile vecine că nu-l Atunci care cum da de-o nenorocire de
grijeşte. Şi aşa era în stare, cu toate bătrâ- acestea, bunica nu-l mai lăsă de lângă ea,
neţele, să-l poarte pe braţele uscate ziua în­ şi începea să le spună încet, în taină ceva.
treagă, să-i cânte, să-I gugiulească, numai să Cei cari se jucau încă băgau de seamă, se
nu-i audă gura. apropiau tiptil şi nu peste mult toţi nepoţii
Pe nepoatele mai mărişoare le punea să se adunau în jurul ei, şi ascultau povestea
toarcă, să coase, le trimetea după apă. Pe tuşii Oana.

Nuntă din Poiana Sibiiului.
nepoţii mai răsăriţi îi puneâ să pască porcii „Şi dac’a mers el feciorul acela de ’mpărat
pe uliţă, îi trimetea apoi prin grădini s’adune cale lungă să-i ajungă, iată numai că nime­
buruieni, să le taie. reşte ’ntr’o pădure unde frunzele cântau,
Când trăgea clopotul dela biserica săsască iarba suspină, munţi de răsună. Şi s’o mirat
de amiazi, le da bunica de mâncare şi-i culcă. el ce jelanie să fie în pădurea aceea, de toate
Şi până dormiau ei, bunica torcea să se pră­ plâng, toate suspină şi de fel nu se alină.
pădească. Şi-i păreâ dela o vreme că ea tot Şi se miră el cum de nu vede o pasăre sbu-
aşa a fost, tot cu copii mărunţi în jurul ei rând, un iepure fugând, cum de nu ’ntâlneşte
de când e lumea. îi părea câteodată că ’n nici o vietate. Şi eră pe acolo iarbă 'naltă
lumea aceasta a trăit ea totdeauna; şi-i păreâ cu flori presărată. Dar iată că ’n mijlocul
viaţa ca un vis mai mult, fără patimi, fără pădurii dă de un copil de român, cum şedeâ
dureri şi supărări mari. sub un stejar şi se jucâ cu nişte petricele
Dup’amiaza însă eră mai greu. Dela o Şi petricelele erau albe şi luminoase şi tot
vreme nepoţii s’apucau de toate ştrengăriile. mai multe se făceau pe fiecare clipă. Se miră
Strigau, se certau, [nu mai aveau astâmpăr. el ficiorii de ’mpărat, se pleacă şi vede că.