Page 7 - 1908-16
P. 7

Nrul 10, 1908.             LUCEAFĂRUL                        :5îS3

        Copiii  cu  fecior  cu  tot  tăceau  mulcom.   — Hm, vânturi rele, părinte!
       S’auziâ  tare  şueratul  vântului  de-afară,  şi  aşa   —  Cum aşa?
       un  fuiag  rece  părea  că  trece  prin  capul  tu­  Apoi  săru’  mâna,  am  avea  de  botezat
       turor.  Priveau  speriaţi  la  ţigan  şi  la  fată.  Mai   un copil! Şi-i greu de tot!
       ales  Ghiuţu  eră  îngrozitor  la  vedere;  aşa  nu   Cum e greu de tot?
       l-au văzut copiii niciodată.         Apoi vezi, săru’ mâna, că nu-i de ţigan.
        Fata  se  sculă  gemând  şi  eşi  în  noaptea  de   Va  fi  de  român  atunci.  Fata  cea  mare,
       afară.  în  casă  se  întunecă  deodată.  Se  cul­  se vede.
       cară  cu  toţii,  şi  par’că  nime  nu  mai  suflă,   —  Aceea  da!  Dar  vezi  săru’  mâna,  că  nu-i
       aşa linişte se făcu.             nici  de  român.  E  c’un  păgân,  un  jidan,  vai
        Dar  Ghiuţu  nu  putea  dormi.  Ar  fi  băut   de  capul  ei.  Şi  de  aceea  m’am  gândit  eu  să
       acum  o  ferie  de  spirt,  ar  fi  băut  până  s’ar   viu  să  întreb,  că  oare  dacă-i  aşa  poate  pă­
       fi  făcut  una  cu  pământul.  Dar  nu  se  putea   rintele să-l boteze, să-l facă şi pe el creştin?
       sculă  de  pe  scânduri  să  meargă  la  crâşmă,   Se  poate,  Ghiuţule,  cum  nu.  Botezu-i
       îl  ardea  un  foc  înlăuntru,  părea  că  simte  cum   botez, şi spală de păcat pe oricine.
       creşte  flacăra,  şi  părea  că-i  ţintuit  de  pat.  Aşa   Vezi  că,  săru’  mâna,  ea  n’a  fost  aşa  de
       se  frământă  multă  vreme.  Cântau  cocoşii  de   vină.  El  a  fost  de  vină.  C’a  luat-o,  să  ierţi,
       cătră  ziuă,  cântau  a  doua  oară  când  Ghiuţu   de-a  făcut-o  doamnă  ş’o  trăit  cu  ea,  să  ierţi,
       auzi  deodată  un  ţipăt  ascuţit  ca  o  sabie,  şi   ca  şi  cu  muiere-sa.  Da  după  ce-a  avut  copil,
       ţipătul  acela  i  se  înfipse  în  inimă.  Gândea   a dat-o pe uşe afară.
       că  trece,  dar  îndată  alte  ţipete,  răgnete  de   îl  botezăm,  meşter  Ghiuţule,  şi  de  creşte
       om  ce  moare,  pe  care-1  junghie  cineva  cu   mare  îi  pui  în  făurişte.  îi  dai  ciocanul  în  mână
      încetul,  răzbăteau  tot  mai  des,  şi  toate  se   şi  faci  om  harnic  din  el.  E  rău  că-i  din  păcat,
       opreau în inima lui.             dar acum ce să-i faci, să-i dai în cap?“
        Ghiuţu  sări  deodată  din  pat  şi  ’n  capul   Ţiganul se lumină deodată:
      gol  eşi  afară.  Ţipetele  veniau  din  vecini,  dela   „Aşa  am  gândit  şi  eu,  săru’  mâna!  De
       şura  unui  român.  Sări  gardurile  şi  lângă  o   aceea  am  luat-o  la  casă.  Ce  să  Ie  faci,  nu-i
      grămadă  de  paie  se  opri,  se  plecă  şi  luă  în   poţi aruncă în drum pe amândoi."
      braţe  trupul  greu,  ce  se  zvârcolea  în  durerile   Ghiuţu  s’a  dus  vesel  acasă.  Şi  dela  botezul
       morţii.  Nu  ştie  cum  o  aduse  pe  Teca,  cum   acela  în  casa  lui  s’a  făcut  pace.  Fata,
       o  aşeză  în  pat.  Se  trezi  bine  numai  când  o   Teca  —  s’a  îmblânzit  deodată.  N’a  mers  mai
       aduse  şi  pe  baba  Lina  şi-o  lăsă  în  casă  cu   mult  de-acasă  ci  grijeâ  de  fraţi  ca  şi  de  co­
      fata, iar pe copii i-a dus pe toţi în făurişte.  pilul  ei.  Şi  Ghiuţu  nu  se  mai  îmbăta.  Bea  el
                                        de  băut  şi  vorbea  singur,  dar  eră  mulţumit
        Dimineaţa,  Ghiuţu  aşteptă  Ia  uşa  popii.  Tras   acum  şi  nu  se  mai  îmbăta.  Aveâ  el  un  gând
      la  faţă,  întunecat,  privea  cu  ochii  tulburi  în   bun,  cald  oarecum,  pe  care  nu  l-a  spus  ni­
      curte  şi  din  când  în  când,  gândindu-se,  scuipă   mănui  niciodată.  El  a  făcut  de  s’a  botezat
      pintrc dinţi.                     un  copil  care  de  jumătate  erâ  păgân,  şi
        Când eşi popa afară dădu cu ochii de el.  de  aceea  maica  Domnului  a  întors  toate  relele
        „Dar pe d-ta ce vânturi, meşter Ghiuţule?  spre bine la casa lor.   |. Agărbiceanu.



                                  C â n t e c .

            Scântei şi cenuşă şi flăcări şi fum   Pe neguri în stoluri scânteile ard
            Asvârle amurgul departe,        Şi-n stoluri aleargă pe undă,
            Iar noaptea le cerne: din scrum şi din foc   O lună de ceară se 'nalţă ’n văzduh
            Lumină şi neguri împarte.       Şi alta în valuri s’afundă...
                                                             Victor Eflimiu.
   2   3   4   5   6   7   8   9   10   11   12