Page 3 - 1908-17

LUCEAFĂRUL

REVISTĂ ILUSTRATĂ PENTRU LITERATURĂ Şl ARTĂ. APARE DE DOUĂORI PE LUNĂ
sub îngrijirea cinai comitet de redacţie.
Colaboratori: I. Adam, I. Agârbiceanu, Z. Bârsan, G. Bogdan-Duică, Dr. I. Borcia, Dr. T. Brediceanu,
I. Ciocârlan, V. Cioflcc, Al. Ciura, Maria Cunţan, I. Duma, Elena Farago-Eatma, O. Goga, Dr. I. Lupaş,
Dr. G. Murnu, II. P. Pelrescu, Ecaterina Pitiş, /A. Sadovcanu, C. Sandu-Aldea, M. Simionescu-Râmniceanu,
I. U. Soricu.

Orice reproducere, fără indicarea ixvorului, este oprită.

Prisacă de-altădată.

Moş Neculai Andruşcă îşi aduse aminte iam eu c’un ştiubeeş printre copaci şi prin­
de o istorie cu nişte al glii ne... deam roiul. Şi moşneagul îi da:
Nu ştiu dacă cunoaşte careva dintre cei „Ha-ha! ha-ha! iaca-i bun...“ Bea un gât
mai tineri unde a fost prisaca lui Buburuz, de rachiu şi se duceâ să se culce. Şi eu iar
începu el. Mai dedemult erau păduri mai în­ mă aşezam lângă ştiubee. Şi el ridică de
tinse, ş’apoi eră ici o poiană, dincolo alta, şi supt o tufă capul şi se răsteâ Ia mine:
creştea, bre omule, iarba pân’ Ia piept prin „Măi Cu lai! da’ să nu dee dracul să scăpi
poienile celea. Umblai de-a dragul şuierând, vre-un roiu că te zdrobăsc! Că eu le des­
te păleau spicele peste nas de strănutai, şi cânt şi le cunosc care au roit...“
eră o miroznă ca prin preajma raiului. Şi nu Şi mă temeam, — c’aveâ o măciucă pârlită
umblă nimeni să le calce şi să le strice, cre­ de mă secă la ciolan când îmi trânteâ câte una.
şteau toate în voia lor. Şi ici, colo, prin sin­ Dar dela o vreme, când am început a mai
gurătăţi, numai ce vedeai câte-un bordeiu şi înţelege, mai fugeam, ca să mă răcoresc,—
câte-o prisacă. Umblau albinele la cules şi şi mă duceam pân’ la prisaca lui Buburuz.
strângeau, la ştiubee, lamura florilor. Se chiamă că roiam şi eu câte-o leacă...
Avea şi boierul nostru o mulţime de prisăci. Prisaca lui Buburuz eră drept la marginea
Acu eu învăţam treaba muştelor la unul moşiei boierului, drept dincolo de hotar, într’o
Dumitru Câmpanu în Poiana-Rotundă. Eram poeniţă, sub poala pădurii. Da’ moşneagul
flăcăuaş şi şedeam şi eu pe lângă bordeiu, Buburuz nu eră prisăcaru nimănui. îşi aveâ
drept ajutor moşneagului. Mă duceam cu el prisaca lui. Şi-o stăpâneâ el, — o aveâ
dânsul pe lângă ştiubee, cu hobotu ’n cap, danie dela stăpânul lui cel vechiu, şi stă în
îmi arătă el cum joacă musca, îşi aprindeâ poiană, într’o căsuţă, şi iarna, şi vara, cu
luleaua şi mai cercetă fagurii de trântori şi muştele lui, şi c’o fată, o leacă mai răsărită
de botei şi-mi arătă el toate. Şi mai ales decât mine. O chiemâ Marghiolita. Baba mu­
aveam eu treabă şi eram de ajutor la vremea rise de vreme multă. Eu nici n’o apucasem.
roitului. Stăm cu ochii zgâiţi la ştiubeele în­ Mă duceam eu câteodată acolo: cât pentru
semnate cu cărbune—şi dintr’o sută de ştiubee fată, cât ca să mai văd dintre-ale moşnea­
se nemereau a fi multe însemnate de bătrân. gului, că el eră mare meşter.
Şi numai când începeau albinele să se fure Mă duceam aşa, desdedimineaţă, când nu
repede-repede pe urdiniş şi să joace şi să eră încă luată rouă. Ş’apoi căsuţa stă colo,
împânzească văzduhul ca o puzderie, strigam singurică, în poiană. Şi dinnaintea căsuţei
la prisăcar cât ce puteam: se înşirau ştiubeele, cu străchinile deasupra
„Moşule! Moşule! 1 ' lor, ca nişte pălării. Şi fata umblă după treabă
Ş’apoi veneâ el şi mă ’mbodoleâ şi mă su­ desculţă şi cu capul gol, şi eră albă la obraz,
1