Page 6 - 1908-17
P. 6

406                        LUCEAFĂRUL                  Nrul 17, 1908.

             prin  soare,  fărmându-se  o  puzderie  iute,  un   Asta  s’a  întâmplat.  Iar  peste  noapte  a  venit
             vârtej,  —  şi  par’că  toată  prisaca  a  început  să   un  şirag  de  căruţe,  a  încărcat  Buburuz  toate
             bâzâie  a  războiu.  Văd  pe  boier  că  pune  mâ-   muştele  lui  şi  s’a  dus  cu  fată  cu  tot.  S’a
             nile  la  ochi  şi  prinde  să  se  apere,  aud  pe   dus  în  alt  colţ  de  ţară,  în  altă  poiană,  cine
             un  fecior-boieresc  suduind,  —  şi  încep  să  se   ştie  unde  şi  eu  am  rămas  cu  Câmpanu  ...
             frământe,  încep  să  fugă  în  toate  părţile,  dau   Da’  Câmpanu,  în  tufa  lui,  se  uită  la  sticla
             năvală  la  cai,  caii  prind  să  zvârlă;  ş’am   cu  rachiu,  şi  zicea  că  pe  Buburuz  l-au  dus
             fugit  şi  eu,  au  umplut  şi  ei  cărările  pădurii,   pe sus albinele, cu fată cu tot...
             ş’apoi  i-am  întâlnit  pe  toţi  într’un  târziu,  cu   Ş’aşa  cântec  a  avut  ş’o  dragoste  din  ti­
             obrajii  umflaţi,  puhavi,  şi  cu  ochii  mititei  ca   nereţe ...
             nişte vârfuri de cuţit...                           Mihail Sadoveatiu.


                                         C A 1 N.')

                             i.
             în vremi demult s’a aşternut sub glie   Simţeam demult suflarea de otravă
             Şi trupul tău şi mâna vinovată,   Cum doarme ’n pieptul fraţilor de-o mamă,
             Dar Cain, tu păcătuirii tată,     Cum din cetăţi cu turnul de aramă
             Tot mai resai şi ’n vremea mea târzie.  Purcede ’n lunci şi ’n creştet de dumbravă.
             Azi creşte iarbă proaspătă, curată,  Dedeam cum duhul negru se destramă,
             Pe groapa ta de veşnică urgie     Mă înecă funinginea grozavă
             Dar, vezi, păcatul pururi reînvie   Şi desluşeam clocotifoarea lavă
             Nu l-a primit ţărâna ’nfiorată ...  Cum se ’nfiripă nebăgată ’n seamă.
             El s’a ’mpărţit în largul lumii noastre,   Tu frate rău, cu inima flămândă!
             Se sbuciumă neadormit în fire     Când Aveli mii cerşetoreau iertare,
             Pe plaiuri verzi, pe stâncile sihastre.  Nu te-ai oprit în drumul de osândă!
             Noi  î-i  simţim  ispita  ’nfrigurată,  —   Păcatul tău şi-a înteţit avântul
             Nepoţi  ai  tăi,  părtaşi  în  moştenire   Şi n’ai avut nici milă, nici mustrare
             Purtăm în suflet zestrea blăstămată!  Când otrăveai în urma ta pământul!
                                             III.
                                Azi s’a aprins oceanul tău de ură :
                                Azi limbi de foc despică aurora,
                                Pierzarea astăzi îşi întinde hora
                                Şi despletită urlă ’n bătătură.
                                S’a început războiul tuturora,
                                Azi strig’ acei ce mii de ani tăcură,
                                Deslănţuita patimii arsură
                                Azi prăpădeşte ’n trăznete Gomora!
                                Bieţi munţi bătrâni! Doi gemeţi azi de jale...
                                De-atâtea-ori v’aş fi mutat din cale,
                                Doi stavila atâtor visuri moarte!
                                D’aş prăvăli azi munte peste munte,
                                între pământ şi cer v’aş face punte,
                                Să n’aud plânsul fraţilor departe!
                                                       Octavian Goga.
               ‘) Din volumul de poezii ce se va pune sub tipar.
   1   2   3   4   5   6   7   8   9   10   11