Page 2 - 1908-23

544 LUCEAFĂRUL Nrul 23, 1908.

să-şi tragă plângerea când
văzu că are de-a face cu
un neminţos şi auzise pe
Enăchescu tânguindu-se:
„ Iartă-1 domnule: e domn u
profesor Costică Istăcescu-
Bimbirică" şi, dându-se la
spatele lui, îi făcuse semn
la cap, că-i cam cântă
sticleţii. Abia-i dăduse
drumul sergentul şi se iscă
alt tărăboiu. Domnul Istă-
cescu se luase la harţă cu
prietenul nostru:
— „De unde m’ai botezat
tu Bimbirică, mă; ce-am
bimbiricit cu tată-tău?“. F^aparude din comuna Breasta (jud. Dolj, România).
Ei poftim de molcomeşte
gâlceava şi ’mpacă pe domnii Bimbirică acum, puse sfat între noi despre domnu Costică
fără mijlocirea sergentului care făcuse doi Istăcescu, zis şi Bimbirică, poreclă care-1
paşi înapoi şi se răţoia la noi: scotea din ţâţâni. Tudoriţă Enăchescu avea
„Dacă nu vă stâmpăraţi vă duc la secţie o mare admiraţie pentru dânsul:
pe toţi...“ şi chiar pusese mâna pe ţignal, „Ce mai dascăl mă! Ce om! Ce în­
să şuere. Ba c’o fi sucită, ba c’o fi ’nvârtită, văţat! L-a mâncat fript David Emanuel, când
mai cu duhul blândeţei pe lângă domnu Co­ i-a luat locul ce-l râvniâ el, la universitate.
stică, mai cu un ban de argint în mâna ser­ De atunci şi-a cam eşit din minţi. A mai
gentului, izbutirăm să scăpăm de ocară şi de stat câţiva ani la catedra lui şi l-au scos la
ochii puţinilor trecători ce ’ncepuseră să se pensie. Anii de pe urmă au fost un chin şi
îmbulzească în faţa mănuşeriei. Domnu Co­ pentru el şi pentru noi. Veniâ la liceu, des-
stică lstăcescu-Bimbirică, plecă zâmbind, ca chideâ clasa, scotea pe unul din noi la tablă
omul căpiat, bolborosind înjurături, purtân- şi-i dâ o equaţie de rezolvat. Apoi se dă în
du-şi beţişorul înainte, ca pe o lance, semeţ, fundul clasei, se vâră între paltoane şi se
cu nasul în vânt, pâcăind din ţigara de foi punea la taină cu hainele şi cu căciulile.
ce-o sugea cu nişte buze argăsite, ţâcnind De ne ’ntorceam vre-unul spre el în vremea
din căpăţână ca dintr’un arc de ceasornic şi asta, prindea de veste, că se uită hoţeşte cu
isbind în tablele de tinichea ale prăvăliilor. coada ochiului, şi numai ce se repeziă ca o
Noi intrarăm în cafenea, urmărind pe furie, luă de ceafă pe băiat şi-l dăscălia:
domnu Costică până ce pieri în lungul uliţei, „Ce-ai văzut la mine mă, de te uiţi ca
după schela unei binale. un pehlivan, ce-ai văzut, ha?" şi curgeau în­
„Să ştiţi că tot nu scapă cu Doamne jurăturile, vai! mamă!
ajută pe ziua de azi... La sigur îl duce vre-un Când eră în toanele cele bune şi-i veniâ
poliţist la secţie..." poftă să explice lecţia, apoi îţi eră mai mare
„Aş", îmi taie vorba scurt, Tudoriţă Enă­ dragul să-l asculţi. Atâta limpezime în expu­
chescu „îl cunosc toţi ca pe un cal breaz, nere, atâta logică, atâta înlesnire, rar mi s’a în­
nu-şi pune nimeni capul cu el. Sa brodit tâmplat să văd. Şi acum... îl văzurăţi. Săracii!"
sergentul ăsta, mai iute, şi Woloner prea l-a întâmplarea asta şi ceaiurile pe cari le
luat în răpi; nu face nici un rău nimănui... sorbisem, ne mai gonise somnoroşia. Ba
Da tot fu de treabă neamţul: păgubaş, cu chiar că ni se deslegaseră limbile şi ne
câteva reteveie pe spinare şi-o muiă mai prindea limbuţia. Care mai de care să spună
lesne decât nătărăul de sergent". Şi aşa se păţănii cu profesorii de odinioară.