Page 7 - 1908-23
P. 7

Nrtil 23, 1908.            LUCEAFĂRUL                        549
         Ziua  crescuse,  ceasurile  curgeau,  limbile   întrerupse  Enăchescu,  privind  orologiul  din
        clopotelor  dela  „Independenţa"  sunau  Pom-   coroana de stejar dela comptoarul casieriţei.
        polaizii.                          „Ce ceasul prânzului, bre? Ceasul som­
         „Mă,  ştiţi  voi  că  e  ceasul  prânzului?"  nului, vrei să zici..."
                                                             Catoti Theodorian.


                                Strofe din cătun.

                 —  „Noapte grea şi vânt afară   —  „La portifă ’n drum duşmance
                 Şi-alt opaif nu-i în sat;   Toarnă vrăji pe la fâfâni;
                 Fată harnică, primeşte      Fata mamii cea cuminte
                 Un drumef întârziat."       Ieşi pi drumu dă la câni."
                   „Milă mi-e, drumef, de tine   —  „Lasă, lasă să vrăjească;
                 Şi-aud vântul prin grădini,  Nu li-ajută Dumnezeu.
                 Dară mama nu-i acasă        Dar’ de-mi fură vr'un hof mintea,
                 Şi nu pot primi străini."   Fără minte ce fac eu?"
                 —  „Fata mamii-ascultătoare,  —  „Garofifă, mândră fată,
                 In grădina cea cu flori     Lasă spornicul tău fus;
                 Ieşi, câ-fi fură o vecină   Un inel scump de mireasă
                 Cei mai mândri-ai tăi bujori."  Pentru deget fi-am adus."
                   „Lasă, lasă să mi-i fure;   —  „Trandafir frumos, bădiţă,
                 Al|i bujori vor creşte ’n loc.   Dino, vino; te-am dorit
                 Dar' de-mi.fură vr’un hof ochii,   Şi-s acasă singurică,
                 Mi-a furat şi-al meu noroc."  Cum e bine de iubit."
                                                             G. Rotică.

                                   Nocturnă.

                 iubitei mele ’nstrun cântare nouă,  Coboară noapte, să-ţi cuprind suflarea,
                 Intruchipată’n fapt de blândă seară,  Şi freamătul de-argint, ca de petale...
                 Când crinii albi şi-apleacă fruntea iară,  Coboară lin şi dorurile tale,
                 Şi genele sunt umede, de rouă...  Să-mi adumbrească’n vraja lor, cărarea.
                 Când florile adorm şi trandafirii   Coboară noapte tainică, măreaţă,
                 S’aprind de dor şi muguri dau în floare,  Cu ’mpărăfia ta de umbre şi de şoapte,
                 Când fărâmată ura ’n suflet moare,  Cu-aleanul tău de visuri, vino noapte,
                 Şi freamătă ’n caişi, doinind, zefirii...  Din codri mufi, învestmântată’n ceată...
                 Miresei mele ’nstrun cântare lină,  Coboară iar din peştera azură,
                 Miresei dulci, din clipele durerii...  Şi-alină-mi blând, a patimilor clipă...
                 Ci vino noapte ’n boarea sfânt’ a serii   O du-mă sus, pe ’ntinsa ta aripă,
                 Şi-a chinului văpaie mi-o alină!  Şi ’n lumile de visuri, tu mă fură...
                                                                   I. Broşu,
   2   3   4   5   6   7   8   9   10   11   12