Page 9 - 1908-23

Nrnl 23. 1908. LUCEA FĂRDI, 531
să şi-o mai puie sau nu — ba poate nici mâna, se uită la nevastă şi în treacăt şi la
nu mai ştia că o are în mână. Synnove, care nu se mişcă şi nimeni nu-i
— Poftiţi şi vă aşezaţi, — zise femeia. vedeâ faţa.
— Mulţumesc; de altfel nu-i calea aşa — Da, fireşte... ar fi frumos — zise mama.
lungă — zise Sămund şi se aşeză, iar — Şi eu zic aşa; trebue să primim cu
Torbjorn lângă el. mulţămire, — zise Guttorm cu glas tare,
— Azi la biserică v’am pierdut din ochi, uitându-se dela Karen la Sămund, care stă
zise Karen. cu braţele încrucişate, răzimat de părete.
Da, şi noi v’am căutat, — răspunse Dar atâta fată'avem şi noi zise Karen
Sămund. trebue să ne lăsaţi vreme de gândit.
Eră plin azi, — zise Guttorm. Asta s’ar puteâ, — urmă Sămund; -
— Plin, — răspunse Sămund, - frumoasă „dar nu ştiu ce te-ar împiedecă să răspunzi,
zi de biserică. zise ursu cătră ţăran, când îl întrebă dacă
-— Tocmai de asta vorbeam şi noi. poate să-i dea vaca“.
— Şi te cuprinde atâta bucurie privind la Şi eu cred că putem răspunde îndată,
ceice se confirmează, când ai şi tu copii,— zise Guttorm şi se uită la nevastă.
adăugă Guttorm. Nevasta se aşeză deoparte Numai de n’ar fi Torbjorn aşa săl­
pe laviţă. batic, — răspunse ea, fără a ridică ochii.
Aşa e, — zise Sămund. — Şi te gân­ — Cât despre asta, eu cred că el s’a
deşti atunci la soartea lor... de aceea am îndreptat, — zise Guttorm, — nu ştii ce
venit şi eu încoace astă seară; apoi privi în spuneai chiar tu azi?
jurul lui, şi îşi premeni tutunul. Privirile Amândoi părinţii se uitară câteva clipe
lui Guttorm, Karen şi Torbjorn rătăceau în unul la altul, apoi zise Karen:
toate părţile. — Numai de ne-am puteâ încrede în ei!
— M’am gândit că e mai bine să viu Da — grăi iar Sămund — cât despre
eu cu flăcăul la voi, începu Sămund, ar asta, zic ce-am mai zis odată: dacă ţine ea
trece cam mult până să se hotărască să vie frâul merge bin ecăruţa. Puterea ce-o are ea
el singur, şi, peste tot, nu cred c’ar face mare asupra lui e nespusă; am văzut când zăceâ
ispravă. Se uită pe furiş la Synnove, care atunci bolnav şi nu ştiâ cum se va sfârşi
băgă de seamă. Lucrul stă aşa: că el de şi de se va mai însănătoşâ.
când a ştiut judeca i-a pus gând SynnOvei; — Nu mai pune şi tu beţe ’n roate — zise
şi mă tem că şi ea se gândeşte la el; şi Guttorm — ştii bine care e dorul ei şi noi
aşa m’am socotit c’ar fi bine să se ’nsoţească. doară numai pentru fata asta trăim.
Mai demult, când vedeam că abia e ’n stare SynnOve ridică capul pentru întâia oară
să ’ngrijască de el, necum de alţii, nu m’aş şi se uită la tatăl său cu ochi mari plini de
fi învoit; dar acum gândesc că-1 pot luă pe recunoştinţă.
chezăşie; şi dacă nu pot eu, poate ceea de — Ei da, — zise Karen după o scurtă
colo, căci puterea ei e acum cea mai mare. tăcere, şi netezi mai apăsat cu degetile pe
Ce aţi zice dar, dacă i-am împreună? Zor masă; — dacă m’am împotrivit atâta vreme,
nu e, fireşte; dar nici nu ştiu la ce-am mai am ştiut eu ce-am făcut... şi poate nu mi-a
aşteptă. Tu stai bine, Guttorm. Eu mai rău, fost gândul aşa aspru ca vorbele.
că am şi de ’mpărţit la mai mulţi, dar vom Guttorm se ridică:
face ce-om face. Acum să-mi spuneţi ce cre­ — Şi aşa s’a întâmplat, cu voia lu Dum­
deţi voi — pe asta o ’ntreb mai la urmă, nezeu, ceeace am dorit eu mai mult pe
căci ce vrea ea mi se pare că ghicesc. lumea asta.
Aşa grăi Sămund. Guttorm şedeâ pe laviţă, Apoi se duse la Synnove.
şi îşi tot frecă palmele una de alta, dete de — De asta nu mi-a fost teamă, — zise
câteva ori să se ridice, răsuflând adânc la Sămund — am ştiut eu că ce e scris să se
fiecare dată, dar nu izbuti. în sfârşit, a cincia ’mpreune, se ’mpreună. — Şi trecîi şi el la
oară, se îndreptă, îşi netezi genunchiul cu Synnbve.