Page 8 - 1908-23

550 LUCEAFĂRUL Nrnl 23, 1908.

Din literatura străină.
S y n n o v e S o l b a k k e n Mulţumesc, sunt sătulă.
de Bjornstjerne Bjornson. — Dar n’ai mâncat nimic, zise şi mama
şi ai făcut un drum atât de lung.
Capitolul IX.
Nu pot răspunse SynnOve pigulind
Guttorm şi Karen Solbakken isprăviseră colţul năframei.
de mâncat, când intră Synnove, roşie şi fără Mănâncă, fată, zise tata.
răsuflare. Nu pot răspunse iar SynnOve şi
Dar, draga mea, unde-ai fost tu ? în­ izbucni în plâns.
trebă Mama. De ce plângi, puiule?
Am rămas cu Ingrid îndărăt, răspunse — Nu ştiu.
Synnove şi se opri să-şi scoată basmalele; Ea plânge aşa lesne, zise mama.
Sămund căută o carte prin dulap. Guttorm se sculă şi trecu la fereastră:
Da ce aveaţi de povestit de-aţi întâr­ — Uite, vin doi oameni.
ziat atâta? Ce? pe vremea asta? întrebă nevasta
Nimic deosebit. şi se duse şi ea să se uite:
— Atunci, tot ar fi fost mai bine să fi Cine poate fi ?
rămas cu noi, draga mea. Nu ştiu, — răspunse Guttorm şi se uită
Se sculă, îi aduse de mâncare, şi se aşeză mereu.
în faţa ei. — Nu-mi vine-a crede.
— Ai mai vorbit şi cu alţii. Nu? — Nici mie.
Da, cu mulţi. Ei sunt, într’adevăr.
Doar i-a fi iertat, copilei, să grăiască Da, aşa se vede, zise Guttorm.
cu oamenii, zise Guttorm. Bărbaţii se apropiau din ce în ce. Deodată,
Da, fireşte că e iertat zise mama cel mai în vârstă se opri privind împrejur.
ceva mai blând dar totuşi ea are să se Cel tânăr făcu întocmai, apoi porniră iar.
ţie de părinţii ei. Oare ce-or fi vrând? întrebă Karen.
Nimeni nu răspunse. Nu ştiu, zău.
Azi a fost o zi blagoslovită, îţi cade bine Mama se întoarse, adună de pe masă şi
să vezi tot tineretul în biserică, zise mama. rândui niţel prin casă:
Te gândeşti atunci la copiii tăi. Pune-ţi iar năframa, fată, că ne vin
— Ai dreptate zise Karen şi suspină oaspeţi.
cine poate şti ce-i aşteaptă. Abia apucase să zică şi Sămund intră,
Guttorm tăcîi o vreme, apoi zise: iar Torbjorn în
Mult avem să mulţumim lui Dumnezeu; urma lui.
el ne-a lăsat un copil în viaţă. — Să vă fie
Aâama neteziâ masa cu degetile şi nu ridică de bine! zise
ochii, apoi zise încet: Sămund; se opri
— Ea e doar bucuria noastră cea mai puţin la uşă, apoi
mare; şi e şi bună şi cuminte. trecu înainte şi
Şi iar se făcu tăcere. dete mâna cu toţi.
Da, ne-a făcut multă bucurie, zise Torbjbrn tot în
Guttorm şi cu vocea mai îndulcită: urma lui. La urmă
Dumnezeu să-i dea noroc! ajunseră la
Mama tot neteziâ masa cu degetile; apoi Synnbve, care stâ
şterse o lacrimă ce-i lunecă pe obraz: într’un colţ cu bas­
De ce nu mănânci? întrebă tatăl ridi­ maua în mână şi
când ochii la ea. Ţărăncuţă. nu ştia ce să facă,