Page 3 - 1909-01

10 LUCEAFĂRUL Vrui 1. 1909.
Pe faţa femeii eră aceeaş lumină şi scân­ „Lasă, Anico, D-zeu are grijă de toţi, —
teiere, pe care nu ştiai s’o ghiceşti dacă-i ia o întâmplare..."
bucurie, ori flacăra nebuniei. Pe faţa ei am surprins o încrucişare stranie
Am luat-o cu vorba şi cu sfaturile, până de lumini...
i-am spus adevărul. Când a înţeles totul, a „Eră preanecăjit săracul, n’afostîntâmplare...
ţipat odată ca înjunghiată şi a început a se Dar să-mi fi spus şi mie, să nu mă lase singură..."
bate cu pumnii în cap, pentru ca îndată să Şi femeia a început a se bate iar cu pumnii
se' oprească brusc, speriată, ca împietrită. în cap şi-a se boci cu ţipete sălbatice.
Ioan Adam.

Solii.
Se ’ntorc acum. Ei sunt aproape, Şi nu ’ndrăznesc să spun o vorbă
Copiii veşnicului dor, Dar înţeleg atât de bine,
Atâtea văi, atâtea dealuri Că şi acum, ca totdeauna,
Au străbătut în mersul lor. Norocul a fugit de mine.
Se ’ntorc. Ca paseri obosite Şi iar vă pregătiţi de cale,
Sfioşi mi se opresc în prag, Soli dragi, voi visurile mele?
Cu ochii stinşi, cu ochii umezi, — Altarul rugei voastre blânde
Le-a rupt furtuna albul steag. Fu pizmuit de cer şi stele.
Şi nu ’ndrăznesc să-mi intre ’n casă, Şi iar porniţi, când ştiţi prea bine
Se tem că vestea lor mă doare. — Că triste zodii vă supun...
Un nor pribeag spre miază-noapte Şi ’n minte mi-a venit povestea
O clipă s’a oprit sub soare. Copilului de crai nebun.
I. U. Soricu.

Strofe de amurg.

Cântă paseri în frunziş, Floarea dorului pribeag,
Cântă ’n asfinţit de soare; Minunata, tristă floare,
Dino, vino ’n aluniş Care face şi mai drag
Să culegem scumpă floare; Ce ţi-i drag şi ce te doare.
Floarea dragostei dintâi, Cântă paseri în făget;
Care fură ’n seri senine Dino, vino, mai aproape...
Şuerul dela flăcăi Ce vrea ochiul tău şiret?...
Şi mi-l duce unde-i bine; — Floarea, floarea-i supt pleoape.
G. Rotică.