Page 7 - 1909-01
P. 7

N’rul 1. 1909.             LUCEAFĂRUL                        13
          cian  şi-l  va  apăra  intr’o  noapte  cu  arma  încărcată.   dreptul  să-i  cerem  să  ne  silească  a-1  înţelege,  să
          Va muri un hot, dar şi altceva...  aibă  la  îndemână  mijloacele  de-a  ne  sili.  Eu  n’am
            Eu  văz  ori  zăresc  o  teză  in  drama  aceasta,  o  teză   simţit  această  plăcută  sclăvie  ce-o  impun  operele  de
          aspră  şi  greu  de  susţinut:  Dacă  tatăl  tău  te  supără,   artă gândite în adâncime şi în perspective desluşite.
          dă-1  la  o  parte,  lasă-1  să  moară,  trimite-1  la  moarte.   „Mărul"  este  numai  o  promisiune,  dar  una  la  care
          Teza  se  poate  primi:  Cine  nu  ţine  cu  Lear  care  cere   ţinem.
          pieirea  fiicelor  sale?  Cine  n’ar  ţineâ  cu  un  fiu,  dacă   *
          poetul  ar  demonstră  cu  mijloacele  lui  poetice  că  el   „Ultimul  vlăstar"  al  d-lui  N.  Pandelea  —  despre
          trebue  să  dorească  pieirea  tatălui?  Dar  aici,  in   care s’a mai scris în „Luceafărul" — are o calitate feri­
          „Mărul",  mijloacele  nu  sunt  suficiente.  Teza  rămâne   cită;  are  mers  sau,  mai  bine,  marş  dramatic.  Eveni­
          o  îndrăzneală,  pentru  care  nu  intervine  ca  motivare   mentele  sunt  condensate  în  t: mp;  înti^un  timp  scurt
          nici o acţiune mare, nici un vârtej de patimi. Un Marcu   se  petrec  multe  fapte  hotărîtoare,  care  excită  inte­
          gânditor  încă,  primejdios  prin  inteligenţa  sa,  voitor  de   resul.  Mie  mi  s’a  părut  că  pauza  între  actul  II  şi  III
          rău  cu  chibzuială  ctc.  ar  fi  putut  provocă  acel  vârtej;   este prea mare; interesul meu ceriâ continuarea...
          monoton  cum  este,  el  nu  poate
          provoca  decât  o  luptă  în  sine,  în
          Petru, o luptă care ţine mai multe
          luni,  deşi  Lucian  oferă  o  soluţie
          de  bun  simţ:  simpla  internare  a
          beţivului...  Un  omor,  unde  atâta
          ajunge,  la  ce  un  omor?  Ca  să  se
          demonstreze teza: Omoară-!, scoa-
          te-ţi ochiul dacă el te supără.
            Lucian  este  un  răpaos  între
          aceşti  oameni  sentimentali,  ce-şi
          sufer sentimentele ca o fatalitate.
          Este  un  tânăr  verde,  care  ştie
          trăi.  El  iubeşte  tinereşte,  greşeşte
          tinereşte,  şi  tot  atât  de  tinereşte
          se  va  grăbi  să  acopere  greşala:
          mâine  el  va  cere  mâna  Mag-
          dalenei,  poimâne  va  internă  pe
          socrul  său  şi  va  linişti  casa,
          familia.  Pe  un  astfel  de  tânăr
          Magdalena nu ar avea nevoie să-l
          mai  roage  s’o  „salveze":  aceasta
          o ştie el mai de mult decât ea.  Moşnegi, peste 80 de ani, din Poiana.
          Eu  aş  fi  renunţat  deci  'la  ‘cauza
          pentru  care  ea  „trebue"  să-l  roage  s’o  salveze,  pen-   Axente  Şoiinan,  a  cărui  psihologie  a  părut  unora
          trucă este o inutilitate, al cărei scop şi rost nu-1 pricep.   cu  neputinţă,  este  psihologiceşte  o  realitate.  Aceasta
          De-ar  fi  numai  o  inutilitate!  Dar  este  şi  o  neplăcere:   o  văd  ceice  cunosc  pe  bătrâni,  ceice  ştiu  că  ei  nu
          Marcu  moare  de  glonţul  lui  Lucian;  Lucian  o  cere  pe   sunt  numai  înţelepţi,  ci  şi  capricioşi,  bolnavi,  în-
          Magdalena  de  soţie,  a  doua  zi;  eu,  spectator  cu  fan-   guşti.  Pe  unde  urcă  astăzi  fiul  său  Augustin,  a  urcat
          tazia  pusă  acum  în  mişcare,  nu-mi  pot  încheia  aici   odată  şi  Axente,  dar  astăzi  urcuşul  acela  i  se  pare
          socoteala  mea;  eu  gândesc,  că  aceşti  oameni  nu  vor   bătrânului  o  nebunie,  azi  alte  simţiri  îl  fac  să  vază
          face  'nuntă  lângă  un  mormânt  abia  închis  şi  se  poate   altfel.  El  este  un  amestec  de  virtuţi  vechi  şi  capricii
          deci  ca  Magdalena  să  nască  un  copil  nelegitim...  La   bătrâneşti.  Mintea  lui  nu  mai  prevede  şi  din  situaţie
          ce  acest  amănunt  grav,  desminţit  altfel  de  tot  felul   în  situaţie  el  înaintează  logic,  în  necunoscutul  la  care
          cum  se  înfăţişează  ea,  la  ce  o  inutilitate  atât  de  su­  nu  se  gândeşte  şi  care  este  tot  mai  trist.  Spaiina-i
          părătoare?                        creşte,  prevederea  se  împuţinează  şi  drama  creşte
            încercarea domnului Z. Bârsanu este scrisă cu gândul   normal  din  aceste  premise  puse  odată  şi  lăsate  să
          de  a  da  un  fragment  de  viaţă  ardelenească  văzută  de   nască  succesiv  tot  iadul  'ce-1  pot  naşte.  Nu;  Şoiman
          ochii  unui  realist.  Realistul  este  însă  mai  puţin  ana­  este  cu  putinţă  şi  eu  laud  pe  autorul  tânăr  care  de­
          litic  decât  ar  fi  bine  —  pentru  operă  să  fie:  De   butează  cu  un  caracter  de  bătrân  greu  de  zugrăvit.
          unde  vin  aceşti  oameni?  Ce  i-a  făcut  cum  sunt?  Eu   Nottara  a  creat  apoi  un  Axente,  decât  care  autorul
          cer  un  răspuns.  Fireşte,  nu  unul  teoretic,  ci  prins  în   nu-şi putea dori altul mai bun. 1
          amănunte,  în  aluzii,  în  amintiri  cât  de  fugitive,  care   Sigur este însă şi faptul că autorului îi scapă uneori
          să-mi  permită  a  înţelege  ce  trebue  înţeles  în  senzul   din  mâni  caracterele  cu  care  ştie  bine  ce  face.  Scă­
          voit  de  autor.  Autorul  are  doar  intenţia  să-i  vedem   pări  scurte,  supărări  ce  trec  iute  şi  se  uită  repede;
          caracterele  aşa  cum  le-a  văzut  el  însuş;  atunci  avem  mici  contraziceri  între  ce  fac  şi  sunt  Moţii  săi;‘scu­
   2   3   4   5   6   7   8   9   10   11   12