Page 15 - 1909-05

112 LUCEAFĂRUL Nrul 5, 1909.
curtea, boieri şi ostaşi, să le-arăt cine va fi, după Nu ştie de ce, dar nu poate să se ducă. O mângâiere
mine, Domn. pentru Domnul bolnav, care o desmiardă şi-o sărută
lung. Când Rareş se întoarce dela Hârlău, ea ştie că
Conflictul este evident: Vodă, soarele, care doreşte el îi este frate, cum ştie şi el că n’o poate iubi decât
să fie urmat de alt soare; boierii care l-ar acoperi ca pe-o soră. Doi copii devotaţi: Rareş trebue să
pe acesta bucuros cu volbura zavistiei şi luptei între
fraţi. Dar poate fi acest conflict? Capetele lor nu plece la Stambul, trimis de Ştefan, şi pleacă deşi abia
sosise.
sunt ale lui? Sunt. Dar de ce ar ucide Vodă, când Amănunte, fără multă legătură cu acţiunea? Se
nu-i de nevoie? De ce ar trece prin sabie ce se va poate, dar ele trec repede şi spun mult: ce rămâne
îndoi mâine în faţa unui semn, de auzul unei vorbe? după acest Voivod, afară de ţară şi glorie: copii mândri
Vodă-i o poruncă numai fiind de faţă. Vodă este şi copila aceasta din care vorbeşte graiul sângelui
numai supărat, dar îşi ţine firea în frâu. El apune (prea mistic poate)...
grandios... Doctorii ard rana Voivodului, care se închină cu
Da, este drept, acţiunea nemijlocit in preajma con­ glas tare.
flictului nu-i multă; mediul pe care-i pusă este covâr­ Răpaos dureros.
şitor; dar este... câtă-i trebue poetului, poeziei. Deodată se aude sgomot. Boierii aleg pe Ştefan,
III. Dar rana cea veche îl doare pe Vodă tot mai Ulea lucrează. Voivodul ascultă, înţelege ce alţii nu
tare. Acum a venit şi al treilea doctor, Şmil. Şi cei înţeleg încă; leul se trezeşte în el; sus; sabia în mână;
trei doctori se sfătuesc mereu. Vă înşelaţi, Vodă este fuge, vijelios, afară şi când se întoarce, frânt de obo­
încă destul de tare. O zi bogată, ca cea de azi îl va seală şi de mânie, sângele lui Ulea picură de pe
obosi însă. spadă.
Vodă trăieşte astăzi viu, cu toate nădejdile sale. Cum spune Vodă? Cum a răsărit: ca un leu, ce
Petru Rareş vine să-i spună că el iubeşte pe Oana mistue năprasnic piedeca din drum. Apune supra­
şi Vodă îl trimite la Hârlău, la Rareşiţa, să afle omul, supraomul în răsboiu. Încet, încet se stinge acum
acolo cine-i el şi cine-i Oana. Ce bucurie pe Vodă Voivodul care şopteşte, murind, despre Moldova, Mol­
când îl priveşte călărind, dispărând! dova.
Şi vin boierii, vine poporul; la urmă şi Ulea, adus.
Conjuraţii sunt muţi. Vodă-şi joacă numai spada, Apus de soare, adecă cum Delavrancea vede
o scoate-abia, o vâră iar în teacă; dar privirile lui apunând pe marele viitoare Voivod.
le înţeleg ei bine, şi sunt muţi. Conflictul pâlpâie Nu cred că mă înşel, când prorocesc că Delavrancea
domol... a găsit o formă superbă în care pe Ştefan îl vor vedeâ
Şi astfel scena cea mare se poate desvoltâ in li­ apunând... generaţii întregi.
bertate: Voivodul vorbeşte de domnia lui, de prietinii Poetul a ridicat tablou după tablou, frumseţe după
şi duşmanii ţării, de povara vieţii, şi se desbracă de frumseţe; şi firul e întreg şi luciu; firul nu se înnoadă
hlamida care-o aruncă pe umerii lui Bogdan şi-l urcă forţat, niciodată: logica este satisfăcută, ca şi inima.
pe Bogdan pe tron; şi cu mâna lui îi,pune pe cap A vorbit un poet, care-i un mare zugrav. Pictura
coroana cea mai glorioasă. Durerea fizică îl face pe şi poezia şi-l pot contestă una alteia, cu acelaş drept.
bătrânul Domn să cază, să îngenunche, el cel dintâi. Graţie iui, am saltat deodată departe de „Despot-Vodă“,
Ştefan este învingător: A voit, a fost. departe de „Răzvan şi Vidra“ şi foarte departe de
IV. Pe patul de suferinţe. Doamna care a veghiat bietul „Vlaicu-Vodă“,
mult se duce să se culce; numai Oana nu se duce. Se nasc şi la noi drame istorice! .
G. Bogdan-Duică.

P o e z i e .
Pe aripa ta ne culci Şi departe pe un plai
Gânduri obosite, înflorit i-arată
A nădejdei taine dulci Cătră poarta dela rai
Duc, pe nesimţite, Calea luminată...
Sufletul în vis uşor, Piere cea din urmă stea,
Ca o adiere, Noaptea se destramă,
Peste culmile cu dor, Pune şi pe fruntea mea
Dalea de durere. Hâna ta de mamă.
Maria Cunţan.
----S