Page 14 - 1909-05

Nrul 5, 1909. LUCEAFĂRUL 111
Coboară şi ’napoi inima eroului acestuia
Nu te uită ce laşi, neodihnit, de care nimic
Căci mult mai mândră-i {ara > n care te scobori! omenesc nu-i străin.
Se poate să nu uiţi cadrul convenţional în care sunt Dintre fete, pe Oana,
cuprinse aceste scântei poetice, cari aprind fantazia pe naiva Oana, o di­
Românilor? Şi eram în sală tot oameni culţi, profe­ stinge el mai mult.
sori şi elevi, care ştiam despre ce-i vorba, rând cu Marele Voevod îşi
rând. Şi sala ţâţăiâ de aşteptare, şi vuia de aplauze. aşteaptă pârcălabii. Ei
Dar nicăiri n’a vuit mai tare ca în adorarea lui Mihai- vin, bătrâni şi tineri.
Viteazul. Şi nicăiri n’a vuit mai lung ca în adorarea Acum cerc în jurul lui
lui Cuza-Vodă. Ştefan şi scurte dări de
Ci eu mă întorc iarăş cătră cei mici, cătră cei ne­ seamă despre cum stă
norociţi, cătră aceia pe cari îi chiaină Tudor la luptă, ţara în părţile fiecăruia:
pe cari îi chiamă cu un glas ce-1 înţelege orice asuprit: Vorbe clare, glume de
voinici rari, lume rară.
Ai îndurat destule, sărman popor iobag! Acum o suprindere şi
Din zdreanţă de cămaşă de rob tu fă-ţi un steag, pentru Vodă, şi pentru
Şi pleacă înainte cu vântul de răscoală privitori: între ei pică
Ce-ţi ia pân’ şi cenuşa rămasă ’n vatra goală!
şi Bogdan, fiul Dom­
Din şubrede colibe, din umede chilii, nului, care tocmai îi
Din negrele bordee săpate în pământ, pregăteşte succesiunea
Sculaţi-vă cu toţii, ca stafii din mormânt, la tron: tânăr; în manta albă, cu pletele negri, viu;
Voi care-aţi stat atâta înmormântaţi de vii! o nădejde pe care nu o va putea stinge ura ce
scapără de pe acum din ochii lui Ulea, paharnicul.
Urcaţi-vă ’n clopotniţi şi sub al crucii semn
Loviţi cu bărbăţie în toaca grea de lemn Va fi răsboiu, anunţă Vodă. Şi Vodă impune îndată,
Şi clopotele toate din somn le deşteptaţi, c’o vorbă, tăcere celorce deschid gura să protesteze.
Căci a sosit acela pe care-1 aşteptaţi! Vodă domină tot, pe toţi. Olimpic.
Sgomot, departe. E ţara ’n picioare, sunt Moldovenii
Du-i, Tudor, dă-le iarăşi lumini ochilor orbi, cari vin la chemarea Domnului. Bieţii bătrâni şi duioşi
Să vadă cum din câmpul mănos al ţării noastre pârcălabi!
Ca nişte pete negre în zările albastre Unul: îi văz, dar nu-i auz.
Dispare cel din urmă hrăpăreţ stol de corbii...
Altul: îi auz, dar nu-i văz.
Opera are amănunte şi va educă*). Al treilea: Nici n’auz, nici nu văz.
* Vodă: Eu îi văz, şi îi auz.
Se crezuse câteva zile că de 24 Ianuarie se va jucâ Tot el întâiul; cel mai întreg încă. Sabia-i sboară
piesa dlui B. Şt. Delavrancea: Apus de soare. Ar din teacă şi face capului ocoluri, par’că ea-i adună şi
fi fost un noroc. Nu l-am avut atunci. Şi am aşteptat-o strânge tot mai aproape oştirile ce curg.
până ieri seara, în 2 Februarie. Publicul, care nu a Un splendid sfârşit de act.
văzut-o, o va putea ceti peste 5—6 zile într’o ediţie II. Vodă luptă în Pocuţia şi de mult n’a trimis veşti.
frumoasă a librăriei Socec. Doamna-i cuprinsă de temeri şi sufere. în curtea ei,
I. Când se ridică cortina, ochii rămân uimiţi de frurn- ea-şi plânge jupăneselor durerea; iar pasările cântă
seţa tabloului ţinut în colori vii. în fund Suceava — să-i fără să le auză. Doar Ţugulea Moghilă, un stolnicel,
zicem cea veche, cer senin, aer limpede; şi încoace de-i mai stoarce vr’o zâmbire.
curtea palatului cu copaci cu rod; în curte o şezătoare, Deodată se iveşte solul lui Ştefan, clucerul Moghilă.
cu doamna ţării, Maria. Fireşte, se vorbeşte mult de Şi spune, şi spune, şi spune ce-au isprăvit Moldovenii
Ştefan-Vodă. in Pocuţia. Ai crede că Ştefan este încă departe. Dar
Ştefan apare înfiorând cu splendoarea şi înveselind aşa vine el, mai iute ca solii, lată-1, învingător; dar
cu bunătatea lui. El este ’n ajunul unui răsboi, dar şi mai obosit de boală.
are timp destul să mângâie fetiţele şi copiii dela Pe urma lui calcă şi răutatea. Ceice în actul întâi
curte: Mai frumos nu se putea arăta ce deplină este îşi ghiciseră abia gândurile, şi le spun acum lămurit:
Ulea şi soţii săi Stavăr şi Drăgan nu-1 primesc Domn
*) Rolurile Danubiului şi al Doinei din acest pe Bogdan, ei vreau pe Ştefăniţă. Dar Oana, rămasă
poem au fost susţinute de dl şi dna Zaharie Bârsan, la fântână, ascunsă după colacul fântânii, ascultă ce
artiştii cari au entusiasmat în atâtea rânduri şi pu­ zic ei şi credinţă întrupată, suflet ce nu se poate
blicul nostru. Din dările de seamă, elogioase, ale zia­ păta nici cu taina sa, ^Secum cu a altora, Oana îi
relor din România se vede că interpretarea acestui spune lui Vodă ce vrea Ulea, ce Drăgan şi Stavăr.
poem a fost neîntrecută. Dl Zaharie Bârsan, în Da- Vestea-I muşcă pe Vodă ca un şarpe, dar: Oano, taci,
nubiu, a dovedit un talent dramatic din cele mai taci...
frumoase. Dna Bârsan, în Doina, i-a fost o vred­ Hotăriri repezi: Moghilă, vino; răspunde, cine ho-
nică tovarăşă. Red. tăreşte azi pe urmaşul meu; eu? eu!; mâine adună-mi