Page 14 - 1909-09
P. 14

206                         LUCEAFĂRUL                  Nrul 9, 1909.

            D’apoi dacă eşti îmbrăcată?      pe  Rafila  în  obraji  şi-i  alunecau  în  jos  pe
               Iară mă pot desbrăcâ...“      piept.  îşi  duse  mâna  la  ochi  ştergând  câţiva
            El  o  privi  ţintă  ’n  ochi  şi  băgă  dc  seamă   picuri  ce  i  se  încurcară  printre  gene...  Un  vânt
           că  buzele  ei,  subţiri  şi  umede  ca  două  vrâstuţe   rece  o  cutremură...  Se  simţeâ  atât  de  stin­
           de sânge, tremurau.               gheră  în  lume  lângă  ăst  bărbat  dela  care  nu
            S’a  sculat  ca  trăznetul,  şi-a  încheiat  suma­  şi-a  auzit  nici  un  cuvânt  dulce,  a  cărui  dra­
           nul la gât şi a pornit în pripă.  goste  şi  desmierdări  o  înfricoşau.  Şi,  adu-
            „Haida!“                         cându-şi  aminte  în  treacăt  de  celălalt,  de
            în  mijlocul  uliţei,  însă,  îşi  aduse  aminte  că   mângăerile  lui,  de  bucuriile  şi  de  fericirea
           şi-a  uitat  acasă  ciomagul.  Se  întoarse  cu   lor  de  odinioară,  vieaţa  ce  trebuiâ  s’o  ducă
           tuga, bodogănind printre dinţi:   acum îi păreâ mai neagră ca moartea...
             „Semn rău!“                      Toma  veniâ  gâfâind  din  casă,  în  mână  cu
            Rafila  îl  aşteptă  în  drum...  O  răpăială  de   un  băţ  de  cireş  încrestat  cu  flori.  Văzându-I,
           omăt  se  cernea  prin  văzduh,  învâltorită  când   Rafila  simţiâ  că  i  se  sfredeleşte  un  fior  de
           şi  când  de  suflări  tăioase  de  vânt.  Fărimă-   groază în inimă...
           fnri de zăpadă, mărunte şi îngheţate, o izbeau  (Va urmă.)   Liviu Rebreanu.
                                       0=5=;

                                    Pe gârla morii.
             Pe gârla morii în cătun   Pe gârla morii la fântâni,  Pe  gârla  morii  cântă  ’n  prag
             Cireşii au mai multă floare   Când după apă vin neveste,  O  fată  şi,  în  gând,  măsoară
             Şi fluturii mai mulţi s’adun   Au cofele mai albe ’n mâni,  Un drum de târnă lung şi drag,
             Şi glasul de privighitoare   Şi cea mai bună apă este   Şi mai bogat senin coboară
             Ce dulce cântă în cătun!  Pe gârla morii în fântâni.  Din cer pe gârla morii ’n prag.
             Pe gârla morii sunt copii   Pe gârla morii uin flăcăi   Pe gârla morii stau la sfat,
             Zburdalnici ca şi ’n alte sate   Aduşi de serile senine,  Vorbind de veacuri vechi şi bune,
             Şi fluturi prind în pălării,  Cu şuer drag din fund de uăi   Moşnegi din marginea de sat;
             Dar glasuri dragi şi alintate   Şi jalea dorului mai bine   Şi nu-i cătun care s’adune
             Nu au ca dânşii alţi copii.  S’o şuere nu-s al(i flăcăi.  Mai înfelepti moşnegi la sfat.
                        Aleasă zi de Dumnezeu   Pe gârla morii fac popas
                        Vesteşte clopotul cel mare;   Străine cântece de jele;
                        Şi multe clopote ştiu eu,   Pe gârla morii mi-a rămas
                        Dară pe gârla morii-o are   Seninul visurilor mele
                        Mai dragă-arama, Dumnezeu.  Şi-o prispă dragă de popas.
                                                                 G. Rotică.


                                      C  â  n  t  e  c  .
             In molcome şoapte adoarme-şi crăiasa   Cu valea prin trestii un cântec adoarme;
                    Brădetul pe culmi               Eu stau şi ascult,
             Şi luna îşi flutură-argintul pe fruntea   Cum plânge, aproape în tainele nopjii,
                     Rotaţilor ulmi.                O doină demult.
                                 Alină-se firea, pădurea îşi curmă
                                         Cântările dulci.
                                 E noapte târzie, tu, dor fără pace,
                                         De ce nu te culci?!
                                                         A. Cotruş.
   9   10   11   12   13   14   15   16   17   18   19