Page 13 - 1909-09
P. 13

Nrul 9, 1909.              luceafărul                        205
        vrut  par’că  să  deâ  de  ceva,  să  puie  mâna   îi  eră  pe  limbă  să  întrebe  că  Tănase  acolo
        pe ceva ca să ştie hotărît...     va  fi  ?  Dar  totuş  n’a  îndrăznit,  i-a  fost  ruşine,
          Şi  aşa  hoinărea  neîntrerupt,  când  pe  urinele   şi a zis numai cu glas domol:
        lui,  când  pe  urmele  ei,  totdeauna  degeaba-   „Ne-om  duce  de  bună-samă,  puteţi  fi  ho­
        Din  toate  alergăturile  aceste  n’a  putut  scoate   diniţi!"
        nimic...  Se  chinuia  şi  se  frământă,  nemai   l-a  părut  rău,  atunci  îndată,  că  a  făgăduit
        ştiind  de  ce  să  se  prindă,  simţind  numai  curat,   şi,  dupăce  au  fost  eşit  călăreţii  din  casă,  stă
        că  o  mână  vrăjmaşă  îl  împinge  tot  înainte   gata  să  fugă  după  ei  şi  să  le  spună  că  nu
        şi că îmboldirea aceasta nu-i lasă odihnă.  s’ar duce; mai bine orice.
          Din  om  vesel  ce  fusese  până  atunci,  se   Noaptea  întreagă  s’a  svârcolit  în  pat,  par’c’ar
        făcu  o  fire  închisă  ca  vremea  de  ploaie.  Nu   fi  fost  culcat  pe  jar.  Toate  bătăile  de  cap,
        se  mai  arătă  printre  oameni,  iar  dacă-l  cer­  toate  chinurile  ce  le  îndură  de  o  vreme  în­
        cetă  cineva,  nu  mai  ştiâ  ce  să  vorbească,   coace,  il  năvăliră  deodată  şi-l  gâtuiră  de
        căci  îi  eră  frică  să  nu  se  dea  de  gol.  I  se   par’că  să-i  scoată  sufletul.  în  urmă,  sleit  de
        păreâ  că  toate  cuvintele  îi  sfâşie  inima;  din   oboseală,  s’a  hotărît  că  nu  s’a  duce  la  nici
        toate  vorbele  înţelegeâ  şiretlicuri  cari  se  po­  o nuntă...
        triveau  de  minune  cu  starea  lui,  cari  poate   Dar  a  doua  zi,  când  eră  de  mers,  şi-a
        erau  rostite  anume  ca  să-l  batjocorească  pe   schimbat gândul.
         el.  De  multeori  îi  tăiâ  prin  cap  să  se  de­  „Să  ne  gătim,  Rafilă,  zise  alene  cătră  ne-
         părteze,  să-şi  ducă  pe  Rafila  undeva,  unde   vastă-sa, că-i vremea de pornit."
        să  nu  i-o  zărească  ochiu  omenesc,  să  nu  i-o   Rafila  par’că  ştiâ  ce  gânduri  îl  toropesc
         poftească  nimeni,  să  nu  i-o  pângărească  nici   şi se uită la el plină de mirare:
         un gând străin...                  „Da duce-ne-om?
          Ş’acum,  iată,  el  totuş  vreâ  să  meargă  cu   —  Vezi-bine  c’om  merge,  dacă  le-am  fă­
         Rafila  la  o  nuntă.  Acum  vrea  s’o  sloboadă   găduit!  răspunse  Toma  buimăcit,  întorcân-
         să  i-o  vadă  toată  lumea.  O  duce  el  singur   du-se în altă parte.
         să se întâlnească cu Tănase.         Apoi cum vrei tu, Tomo!" bâlbăi Rafila.
          „Da,  vezi-bine,  îşi  zicea  el,  căci  Tănase   în  sufletul  lui  Toma  se  aprinsese  pofta
         are  să  fie  şi  ei  la  nunta  aceea,  mai  ales  dacă   nebună  să  dea  faţă  cu  duşmanul,  să  se  în­
        ştie  că  şi  Rafila  va  fi  acolo...  Da,  vezi-bine,   vrăjbească cu toată lumea...
        Tănase-i  holteiu,  el  ş’aşâ  se  poate  duce  la   Şi  s’a  îmbrăcat  în  hainele  cele  mai
        toate ospeţele...“                frumoase,  în  haine  nouă-nouţe,  cusute  toate
          Nici  nu-şi  mai  poate  da  seamă  cum  s’a   de  mâna  Rafilii.  Şi  ’n  vremea  aceasta  nu
        putut  întâmplă  una  ca  asta,  măcar  că  numai   şi-a  luat  deloc  ochii  dela  nevastă-sa.  O  pi-
        ieri  s’a  petrecut...  îşi  aduce  aminte  că  au   roneâ  cu  privirea  par’c’ar  fi  vrut  să-i  pă­
         venit  doi  călăreţi,  au  venit  şi  l-au  chiemat  la   trundă  până’n  adâncimile  sufletului,  să-i  ce­
         nuntă.  El  s’a  codit  cât  s’a  codit,  dar  călăreţii   tească  gândurile  cele  mai  ascunse.  Dar  Rafila
        nu  i-au  dat  răgaz  şi  ’n  sfârşit  a  trebuit  să   se  îmbrăcă  şi  ea  repede,  tăcută,  şi  ’n  faţa
        le  tăgăduiască  c’or  merge  negreşit,  şi  el  şi   ei nu se desluşeâ nici urmă de bucurie...
        femeia...                           Ş’acum  de  când  stau  aşa,  gata  de  ducă,
          „Aşa  da,  vezi-bine  c’aşa,  i-a  zis  atunci   Toma  par’că  aşteptă  să  zică  ea  ceva,  să-l
         unul.  Aşa  se  şi  cade,  că,  vezi,  împăratul   roage  poate,  iar  ea  tăceâ  mulcom  şi  aşteptă,
        nostru ţi-a fost cel mai bun prietin în holteşie.  smerită  şi  liniştită  ca  un  boboc  de  vâzdoagă
                  Şi mi se pare că sunteţi şi ceva nea­  în  oala  de  lut,  şi  ’n  loc  de  bucurie  par’că
           muri ... aşa mai de departe, a adăogat celalalt.  o  umbră  de  plâns  îi  îmbrobodeâ  obrajii  de
          —  Apoi  să  veniţi  nesmintit,  să  nu  cumva   zăpadă...
         să  faceţi  să  nu  veniţi,  că  s’ar  supără  tare  rău   în sfârşit, Toma totuş gemu:
        mirele."                            „Da merge-om, Rafilă?
          Toma  s’a  uitat  atunci  cu  coada  ochiului   Cum socoţi tu că-i mai bine, răspunse
         la Rafila şi a văzut că ea zâmbeşte de bucurie.  nevasta cu voce stânsă,
   8   9   10   11   12   13   14   15   16   17   18