Page 3 - 1909-09
P. 3

LUCEAFĂRUL


                 REVISTĂ ILUSTRATĂ PENTRU LITERATURĂ ŞI ARTĂ. APARE DE DOUĂORI PE LUNĂ
                               sub îngrijirea unui comitet de redacţie.
         Colaboratori:  I.  Adani,  I.  Agârbiceanu,  Andreiu  Bârseanu,  Z.  Bârsan,  G.  Bogdan-Duică,  Dr.  I.  Borcia,
         Dr.  T.  Brediceanu,  I.  Ciocârlan,  V.  Cioflec,  D.  N.  Ciotori,  Al.  Ciura,  Otilia  Cozmuţa,  Maria  Cunţan,  I.  Duma,
         Elena  Farago-Fatma,  O.  Goga,  Enea  Hodoş,  Dr.  I.  Lupaş,  Dr.  G.  Murnu,  H.  P.  Petrescu,  Ecaterina  Pitiş,
         M. Sadoveanu, C. Sandu-Aldea, M. Simionescu-Râmniceanu, I. U. Soricu, Caton Theodorian, Gh. Tulbure.

                                           Orice reproducere, fără indicarea izvorului, este oprită.


                             Ernest Mauriciu Arndt.

          Suflet  mai  înflăcărat  ca  Arndt  nu  cred  să   căci  doi  unchi  şi  două  mătuşi,  cari  petre­
         fi  fost  pe  lume.  Eră  aproape  trecut  de  opt­  cuseră vremurile acelea, ne mai trăiau.
         zeci  de  ani  când  l-am  cunoscut  în  Bonn,   Arndt  scria  versuri  şi  ne  cetiâ  poeziile  lui
         unde  am  petrecut  patru  semestre,  doi  ani   din  vremuri  trecute  şi  de-atunci.  îmi  creşteâ
        întregi  din  cauza  mamei  şi  a  sărmanului  meu   inima  când  îl  auziam.  Ca  valuri  de  foc  se
         frate,  cari,  bolnavi  amândoi,  erau  acolo  sub   revărsau  asupra  mea  povestirile  răsboinice
         îngrijirea  unui  chirurg.  Dar,  cum  ziceâ  adesea   şi-mi cuprindeau sufletul.
         un  prieten  bun,  în  casa  noastră  n’aveau  me­  Cu  toate  povestirile  lui  n’am  devenit  însă
         dicii noroc.                     unilaterală  şi  n’aş  fi  devenit-o  chiar  dacă
          în  cei  doi  ani,  Arndt  ne-a  fost  cel  mai   n’ar  fi  fost  pe-atunci  în  Bonn  domnul  Mon-
         credincios  prieten.  Şedea  ceasuri  întregi  cu   nard,  un  francez  care  şi  dânsul  erâ  adeseori
         noi,  îi  cetiâ  mamii  în  limba  suedeză  sau  ne   oaspete  nostru.  Nu,  căci  mai  veniâ  la  noi
         povestiâ  din  luptele  eliberării.  Eu  —  copilă   pe-atunci  şi  un  tânăr  dintr’o  ţară  de  tot  ne­
         pe-atunci  —  şedeam  pe  genunchii  Iui  şi  as­  cunoscută.  El  ne  spuneâ  că  patria  îi  este
         cultam cu încordare, cum ascultă copiii.  Moldova  şi  că  limba  lui  strămoşască  e  cea
          Arndt  eră  de-o  extraordinară  vioiciune;   românească.  Erâ  mic  de  stat  şi  oacheş.  Mai
         povestind,  se  înflăcăra  şi  loviâ  pe  mama  pe   aveâ  doi  fraţi  studenţi  la  gimnaziul  din  Bonn,
         umăr,  uneori  chiar  cu  pumnul;  mama  îi  în­  şi  mai  mici  şi  mai  oacheşi  decât  el.  Cel
         văţase  obiceiul  şi  îl  poftiă  întotdeauna  de-a   mare  se  numiâ  Dumitru  Sturdza.  Şi  Dumitru
         dreapta  fiindcă  pe  partea  bolnavă  nu  suferiâ   Sturdza  vorbiâ  despre  ţara  lui  cu  aceeaş  dra­
         nici  cea  mai  uşoară  atingere.  Aşa  eră  Arndt:   goste  aprinsă  ca  şi  Arndt  despre  Germania.
         îşi  uită  de  sine  când  povestiâ;  făcea  spume   Ţara  lui  Sturdza  erâ  însă  cu  mult  mai  ne­
         la  gură,  da  din  mâni,  loviâ  pe  mama  pe  umăr   fericită.  Suferise  în  mai  multe  rânduri  jugul
         şi-mi  îndesă  pe  frunte  degetul  lui  sdravăn.   străinilor  şi  nu-şi  mai  puteâ  veni  în  fire;  erâ
         Eră  aşa  de  pornit  parc’ar  fi  fost  francezii   împărţită în două: Moldova şi Muntenia.
         încă  în  ţară,  germanii  tot  sub  stăpânire  străină   Mama  l-a  rugat  odată  pe  Sturdza  să  spuie
         şi  regina  Luiza  tot  nefericită.  Pentru  el  erau   un  cuvânt  în  limba  lui  şi  mi-aduc  aminte  c’a
         toate  încă  prezent.  Se  gândiâ  mereu,  făurea   rostit  cuvintele  „a  fi“...  Şi  cel  dintâi  pe  care
         planuri  mari  cum  s’ar  putea  uni  patria  şi   l-am  văzut  şi  recunoscut  pe  peronul  gării,
         îşi  ieşiâ  din  fire  când  auziâ  pe  unii  zicând   când  s’a  oprit  trenul  care  mă  duceâ  la  Bu­
         că  Germania  n’ar  fi  decât  o  concepţie  geo­  cureşti,  a  fost  Sturdza  Dumitru  Sturdza,  stu­
         grafică.  înflăcărată  îl  ascultam  şi  eu,  căci  la   dentul  universitar  din  Bonn,  mai  târziu  de
         noi  acasă,  în  zidurile  dela  Neuwied,  steteau   nenumărateori prim-ministru.
         încă  gloanţele  şi  ghiulelele  generalului  Hoche   Aşadar  nu  erâ  numai  Arndt  aşa  cum  erâ?
         şi  amintirile  erau  încă  vii  în  inimile  noastre,  Aceleaşi  sâmţăminte  le  aveâ  şi  străinul,  ba
   1   2   3   4   5   6   7   8