Page 3 - 1909-19
P. 3

Brigadierul Frunză.

          „Fiindcă  băgasem  în  „maşina  de  palme"   în  memoriul  meu  că  mă  cunoaşte  ca  pe  unul
        pe  un  funcţionar  din  gara  de  Nord,  care  bă­  dintre cei mai buni sublocotenenţi de cavalerie.
        tuse  aşa  din  senin  pe  un  sergent  din  plutonul   Muncit  de  dorinţa  de  a  scoate  din  plutonul
        meu,  am  fost  pedepsit  cu  „garda  pieţei",  notat   meu  un  pluton  model,  porneam  din  când  în
        rău  în  memoriu  şi  permutat  în  Reg.  11  de   când  cu  el  în  marş  la  Şiret,  unde  făceam
        Călăraşi din Brăila."             exerciţii  de  înnot.  Aveam  printre  oamenii
          Astfel  îşi  începu  căpitanul  Busuioc  pove­  mei  un  brigadier  dat  dracului,  pe  unul  Ioan
        stirea  pe  care,  după  ce  goli  un  păhar  cu  vin,   Frunză,  dintr’uti  sat  de  pe  malul  Dunărei,  şi
        o reluă precum urmează:           care  înnotâ  ca  un  şarpe.  Cu  acesta  am  iz­
          „Eram  burlac  pe  atunci  şi  cum  mă  stă­  butit  să-mi  antrenez  tot  plutonul.  în  scurtă
        pânea  o  aprinsă  dorinţă  de  a  cunoaşte  cât   vreme  trupa  mea  eră  atât  de  înaintată,  încât
        mai  multe  ţinuturi  din  ţara  românească,  în­  eram  sigur  că  trec  cu  ea  şi  noaptea  Şiretul.
        ţelegeţi  tare  uşor  că  permutarea  aceasta,  de­  Această  trudă  mi-a  fost  răsplătită  după  câtva
        parte  de  a  fi  o  pedeapsă,  eră  pentru  mine   timp  printr’un  frumos  succes  pe  care  l-am
        o plăcere.                        avut  într’o  luptă  dată  prin  locurile  acelea.
          în mai puţin de două luni de zile cutrierasem   La  un  moment  al  luptei,  când  inimicul  în­
        toate  satele  de  pe  lângă  hotarul  de  miază­  cepuse  a  respinge  trupele  noastre,  m’asvârlu
        noapte  al  judeţului  şi  aflasem  toate  coturile   cu  plutonul  meu  în  Şiret  şi,  trecând  dincolo,
        Şiretului.  Din  fiecare  din  aceste  raite  mă   îl  iau  dela  spate.  Această  lovitură,  care  nu
        întorceam  cu  câteva  pagini  de  notiţe  foarte   eiâ  prevăzută  în  planul  de  luptă,  mă  impuse
        amănunţite  asupra  drumurilor,  satelor,  mă­  dintr’odată  şi  în  ochii  camarazilor  şi  în  cei
        gurilor,  fântânilor,  potecilor,  pâlcurilor  de   ai şefilor mei...
        pădure  şi  gospodăriilor  mai  de  frunte.  Mă   Eu  am  ceva  de  haiduc  în  sufletul  meu  şi
        rog:  recunoaşteri  în  toată  regula.  Mi-a  plăcut   cred  că  dacă  m’aş  fi  născut  cu  o  sută  de  ani
        întotdeauna  să  călătoresc  fără  să  moţăi  pe   mai  devreme,  lumea  ar  fi  cântat  azi  cântecul
        cal  şi  am  învăţat  în  acest  chip  lucruri  foarte   haiducului  Busuioc,  după  cum  cântă  pe  al
        interesante  pe  care  nu  le-aş  fi  învăţat  altfel   haiducului  Bujor.  în  pieptul  meu  clocotea  pe
        niciodată.  După  ce  am  tăiat  judeţul  de  vre-o   atunci  dorul  de  isprăvi  cari  să  uimească  lu­
        trei  ori  în  lung,  până  la  Cioara,  i-am  luat   mea.  Când  m’aruncam  pe  cal,  mi  se  păreâ  că
        când  mi-a  venit  bine  malul  Buzăului  şi  mai   mă  înnalţ  să  sbor.  în  tot  regimentul  nu  era
        în  urmă  malul  Dunărei,  apoi  am  început   decât  un  singur  călăreţ,  care  să  se  măsoare
        să-l  străbat  în  lat.  După  un  an  de  zile  nu   cu  mine:  brigadierul  Frunză.  De  acest  voinic
        eră  în  tot  regimentul  ofiţer  care  să  cunoască   de  cojan  mă  simţeam  din  zi  în  zi  mai  legat
        mai  bine  ca  mine  locurile  acelea.  Colonelul   şi  începusem  a-1  luă  uneori  în  raitele  mele.
        se  fălea  că  mă  are  sub  ordinile  lui  şi,  la  o   Avea  şi  ăsta  ceva  de  haiduc  în  sufletul  lui,
        inspecţie,  însuşi  ministrul  de  răsboiu  a  scris  dar,  fiindcă  se  născuse  cam  târziu,  n’ar  fi
   1   2   3   4   5   6   7   8