Page 14 - 1909-24

554 LOCEAJTĂRCL Nrul 24, 1909.

ca un turbat, am prins-o de gâtlej şi am în odaie la mine doctorul îmi făcea im­
început s’o dau cu capul de pereţi pânăce putări:
i-am sleit creerii pe de-arândul... Am ucis-o!“ — „Asemenea emoţii îţi pot face rău...
Se ridicase în sus, între perne, rămăsese cu Strici efectul curii... Imprudenţă!"
ochii holbaţi, cu gura deschisă. Albul ochilor Abia-1 auziam. Vream să-mi potolească
i se făcuse stacojiu şi albastrul din mijloc curiozitatea, să aflu adevărul ce ghiceam
se înnecase ca o peruzea în rubin topit, ră­ ascuns subt povestea bolnavului:
suflarea i se scurtă şi-şi plecă fruntea între „Ce spune nenorocitul acela? Ce e ade­
palmele străvezii de galbene. vărat? Ce-i cu femeia lui?"
De-odată a ridicat capul, părul din chică — „Trăeşte..."
i s’a scuturat pe tâmple, a prins să tremure, — „E şi dânsa aci, undeva?"
şi-a întins mânile spre uşa din dosul meu, — „Nu... e dusă...“
ferindu-se, prins de spasmuri grozave. — „Unde?"
Am înţeles că-şi văzuse călăii venind prin — „Nu se ştie... A pierit".
uşa ce rămăsese deschisă pe urma mea. Nici — „Şi copilul?"
n’apucasem să ’ntorc capul când am simţit — „Cu ea".
două braţe ce-mi încingeau mijlocul. Eră
doctorul; mă trăgea uşor afară de-acolo, pe De unde credeam că dup’o săptămână o să
când cei doi rândaşi, cu ochii umflaţi de ies vindecat din sanatoriul d-rului Olchovsky,
somn şi dârzi, eşiseră ca din pământ. Pic­ am mai stat încă cinci... Am plecat cu minţile
torul a început să râdă, un râs de ghiaţă ce întregi dar simţind că-mi lipseşte ceva, o
tăia mai subţire decât cuţitele hirurgilor, şi bucăţică din inimă, pe care o oprise cu el
cămaşa de forţă şi-a fluturat iară gura dea­ bolnavul.
supra capului lui. Caton Theodorian.

Departe.
Sunt singur, singur cu trecutul Să-mi spună-o veste de departe,
Şi-ascult frumoasa lui poveste... De peste ţări, de peste mări.
îmi bate tainic vântu ’n geamuri De tine par’c’ar vrea să-mi spună,
Şi par’c’ar vrea să-mi spună-o veste, Tu suflet drag din depărtări.
Vasile Stoica.

1
Frumoasă eşti o ţară... )
Frumoasă eşti, o, ţară, Frumoasă eşti, o, ţară, Frumoasă eşti, o, ţară
în măestrita-ţi iie Cu scumpa-ţi cingătoare Şi mult bogată ’n toate!..
Cu flori albastre, roşii De spice aurite De-aceea şi Românul
Şi galbene, o mie!.. Ce strălucesc la soare!.. De-al tău drag nu mai poate.
De-aceea tot străinul De-aceea toţi vecinii Cu-o lume el luptâ-s’ar
Stă ’n loc, privind la tine; (Preasfântul le plătească!) Şi ar muri mai bine,
Vrăjit de-a ta mândreţe, Ţi-au pus — vai, nu odată — Decât să mi-te vadă
Să plece nu-i mai vine. Gând rău: să te robească. Căzând pe mâni străine.
P. Dulfu.
') Din volumul „Cântece şi Poveşti" ceva eşi
în curând de sub tipar, in editura „Minerva".