Page 13 - 1909-24
P. 13

Nrul 24, 1909.             LUCEAFĂRUL                        553
           „Atunci  am  început  să  trăiesc  în  mine,  să   o  slujnică  şi  încercărilor  ei  de  apropiere  răs­
         mă  desfac  ca  dintr’o  mreajă  afurisită.  Şi  când   pundeam cu înjosiri şi înjurii.
          am  simţit-o  lângă  mine  ca  pe-o  şopârlă,  rece   „Până  într’o  zi...  într’o  zi  s’a  iscat  o  ceartă.
         şi  înăduşită,  fierbinte  şi  îngheţată,  caldă  şi   Copilul  eră  faţă  cum  nu  fusese  niciodată,  stă
         înfrigurată,  tremurând  şi  încolăcindu-se,  mă   pe  genunchii  mei,  se  juca  cuminte.  Când  i-am
          chemă  vicleana,  acasă...  Acasă,  da,  m’am   zis  o  vorbă  mai  tare,  copilul  a  zis  „mamă“,
         întors,  în  ochi  cu  trandafirul  apusului  drag,   întâia oară şi s’a repezit în braţele ei.
          în  inimă  cu  splendidul  albastru  al  mării  ce   „In  ziua  aia  a  fost  de  partea  ei  şi  seara
          mă  ’nviase,  în  suflet  cu  fiorul  cald  al  Italiei,   la  culcare  n’a  mai  venit  să-şi  lege  braţele
          gata  să-mi  iau  iară  lucrul  părăsit,  să  rup   de  gâtul  meu  şi  să-mi  spună  duios:  „Eu  te
          lanţurile  robiei  femeieşti,  tâmpeniei.  Am  fugit   iubesc  mult  pe  tine".  Eră  de  şeapte  ani,  în­
          şi  două  zile  am  rătăcit  năuc,  înălţat,  aprins   ţelegea,  i  se  făcuse  milă  de  mama  Iui  şi  tră­
          după dragul artei mele iubite.   sese cu ea. Asta e uşor de înţeles.
           „Dupăce  am  fost  de  am  îngenunchiat  din-   „O  zi  copilul  a  iubit-o  numai  pe  ea.  Dar
          naintea  operilor  meşterilor  picturii  şi  sculpturii   mai  mult  nu.  Să-mi  fure  şi  inima  lui?  Asta
          la  Roma,  m’am  întors  hotărît  la  Veneţia.  Mai   n’aş  fi  răbdat-o.  De-a  doua  zi  am  început
          hotărît  decât  moartea  când  vine  să  secere   să  joc  o  comedie.  în  faţa  lui  prefăcătorie;
          pe  cine-i  place.  Fără  nici  o  lămurire:  des­  între  noi  doi  luptă  până  la  sânge.  Află  şi
          părţenia.                        ţine  minte,  domnule  procuror,  începusem
           „Acasă  am  găsit-o  jelindu-se.  Ce-mi  păsa!   s’o  chinuesc,  nu  numai  cu  vorbele,  dar  şi
          îngenunchiând  dinainte-mi.  Nu  mă  mişcase.   cu  fapta.  Din  fiece  răspuns  înfipt,  —  căci
          Rugându-se.  I-am  dat  cu  piciorul.  Târându-se.   răspundea  obraznic  —  din  fiece  gest  de  sfi­
          Am  scuipat.  Mărturisindu-mi  c’a  simţit  miş­  dare,  găseam  prilej  ca  să  tăbăr  asupra  ei
          când  în  pântece  fructul  patimei  trăite.  Am   cu  mânile,  s’o  stâlcesc,  să  mă  răsbun.  Iar
          plecat capul...                   când  veniâ  copilul,  pe  un  glas  miorlăit  de
            „îmi  vestea  c’o  să  am  un  copil  în  ziua   mâţă,  începeam  s’o  alint,  să-i  grăiesc  dulce,
          când  ucisese  însă  pe  cel  dintâiu,  cel  mai   să-i  sărut  mânile  ce-mi  frigeau  buzele.  Iar
          iubit pân’ aci, bietul meu talent.  micuţul  văzând  mereu  acelaş  lucru,  pe  mine
           „Şi  copilul  a  venit.  Băiat,  frumos,  deştept   mângăios  şi  dulce,  pe  ea  ieşindu-şi  din  fire,
          şi  drag.  N’aduceâ  nimic  din  făptura  ei,  care-1   aţâţată  şi  asvârlindu-mi  vorbele  ce  cădeau
          purtase  în  trup  şi  nu-mi  semănâ  decât  mie.   ca  blestemul  între  noi  doi,  pe  capul  lui  inelat,
          Pentru  el  n’am  mai  jelit  pe  urma  celuilalt,   în  inima  lui,  nu  putea  să  înţeleagă,  şi  strein
          înţelegi,  domnule,  înţelegi  cât  a  trebuit  să-l   de  şiretenia  mea  se  temea  de  mumă-sa,  o
          iubesc?  De  trei  ani  când  a  început  să  vor­  ocoliâ,  i  se  făcea  strein  şi  veniâ  mai  cu  drag
          bească  prima  lui  vorbă:  tată...  Cu  încetul,   la  mine.  Căci  nepricepând  nici  ea  planul  meu,
          cu  vremea,  m’am  mângâiat  de  tot  de  pier­  se  aprindea  şi  împotriva  copilului,  se  uită  pe
          derea  ce  suferisem  în  talentul  meu  risipit   sine,  îi  făcea  spaimă  şi  chiar  îl  loviâ  câte­
          prosteşte  lângă  o  femeie  streină  sufletului   odată  ca  din  mânile  ei  să-I  scot  eu,  birui­
          meu:  copilul  îi  prindea  tot  locul.  Uitam  fără   torul,  alegându-mă  uneori  şi  cu  loviturile  de
          să iert.                          cari  îl  feream.  El  veniâ  de  se  lipiâ  pe  pieptul
            „Copilul  punea  acum  prăpastia  dintre  mine   meu,  plecă  capul  pe  obrazul  meu,  plângeâ
          şi  ea,  cum  ea  pusese  pustiul  între  arta  mea   şi-mi  spuneâ  cu  glasul  lui  îngeresc  între
          şi  mine.  Din  clipa  aia,  am  depărtat-o  din   suspine adânci: „Eu sunt al tău numai!"
          gândurile  mele  potolite,  dar  am  început  s’o   „Şi mi se răcoriâ sufletul.
          urăsc, cum nu putusem mai înainte.  „Atunci  văzând  aşa,  într’o  noapte  l-a  su­
            „Copilul  însă  nu  vream  să  ştie  nimic.  Dac’ar   grumat.  L-am  găsit  mort  în  pătuceanul  lui,
          fi  priceput,  nu  m’ar  mai  fi  iubit  atât  şi  mie-mi   întins  pe  perinile de  puf, ca  un puişor de  găină,
          trebuia  inima  lui  toată,  inimă  în  care  se  furi­  cu  o  picăturică  mică  de  sânge,  cât  o  mărgea
          şase  toate  visele  mele...  Mă  ascundeam  ochilor   de  chiag,  pe  buzele-i  ofilite.  Dinnainte-mi
          şi  urechilor  Iui,  iar  pe  ea  o  umileam  ca  pe  ea,  despletită,  rânjiâ  hâdoasă.  M’am  repezit
   8   9   10   11   12   13   14   15   16   17   18