Page 8 - 1909-24
P. 8

548                        LUCEAFĂRUL                  Nrul 24, 1909.
           aveam  să  călătoresc  2  ore  într’o  căruţă,  până   Promiţându-i,  că  îl  voi  cercetă  iarăş,  ră­
           la  satul  Cenade.  M’a  petrecut  până  Ia  că­  mânând  timp  mai  îndelungat  la  dânsul,  în
           ruţă,  vorbindu-mi  pe  drum  în  chip  măgulitor   vara  anului  1908,  ne-am  despărţit,  fără  a-mi
           despre  activitatea  istorică  a  lui  Alexandru   fi  putut  duce  însă  la  îndeplinire  promisiunea
           Lăpădatu  şi,  în  chip  foarte  elogios,  despre  a   dată  şi  dorinţa  mea  fierbinte,  căci  vacanţele
           dlui  Iorga,  ale  cărui  scrieri  nici  nu  le  mai   din  vara  anului  1908  a  trebuit  să  le  petrec,
           poate  urmări  cu  destulă  atenţiune,  fiind  atât   din  graţia  procurorului  şi  a  curţii  cu  juraţi
           de număroase.                    din Cluj, la Seghedin, în vilegiatură...
            La  sfârşit  şi-a  exprimat  iarăş  bucuria  pen­  Părintele  Bunea  nici  acolo  nu  m’a  dat  ui­
           tru  vizita  ce  i-am  făcut,  şi  regretele,  că  plec   tării  cum  au  făcut  atâţia  prietini  intimi,  ci
           aşa curând.                      mi-a  adresat  frumoase  cuvinte  de  prietinie
            —  „Să  stai,  să  mai  povestim  lucruri  de  ace­  şi  îmbărbătare.  Abia  aşteptam,  să  ies  din
           stea,  căci  îmi  plac  foarte  mult  şi  pe  aici  nu   acel  purgatoriu  patriotic,  ca  să  am  iarăş
           prea  am  cu  cine  discută  asupra  lor.  Ca  să   prilej  a  mă  întâlni  cu  părintele  Bunea.  Acest
           le  luăm  pe  toate  dearândul  şi  să  le  discutăm   prilej,  nu  s’a  mai  ivit,  căci  vara  următoare
           cu  temeiu,  ne-ar  trebui  săptămâni  întregi.   a  trebuit  să-mi  caut  de  sănătate  în  liniştea
           Să  vii  la  vară,  în  vacanţe,  să  stai  o  lună   şi umbra întăritoare a brazilor din Păltiniş...
           de  zile  la  mine,  căci  te  văd  foarte  bucuros,   Şi  astfel,  aceasta  mi-a  fost  cea  dintâi  şi,
           dar  să  vii  negreşit,  auzi!  Acum  vezi  îmbra-   durere,  cea  din  urmă  convorbire  cu  ma­
           că-te  bine,  să  nu  răceşti,  că  eşti  cam  debil  şi   rele  savant  şi  energicul  luptător  al  neamului
           vântul ăsta de toamnă-i cam primejdios" — îmi   nostru!
           ziceâBunea cu adevărată îngrijire părintească.           Dr. I. Lupaş.




                                        S  o  n  e  t  .
                           Nu pot s’adorm şi astăzi, la cursuri, aţipeam,
                           Tresar speriat, când ochii se ’nchid pe jumătate,
                           Mă chiamă ’n noapte umbre iubite şi uitate,
                           Şi fruntea ’nfierbântată mi-o plec trudit pe geam.
                           Clipesc spre mine stele din cer, ca spre un frate,
                           Căci mă cunosc din vremea iubirii, când visam,
                           Clipesc duios spre mine şi nu ’nţeleg ce am,
                           Ce jale mă supune, ce gând amar mă bate.
                           E pace. S’aud tainic răsufletele line,
                           Cum dorm vecinii-alături, şi dulce, ca un pui,
                           O fată gângureşte chiemând pe oarecine,
                           Pe care îl aşteaptă cu dor în prag când vine,
                           Eu am văzut-o-aseară visând la sânul lui,
                           Şi glasuri adormite au prins să plângă ’n mine.
                                                        A.   Esca.
   3   4   5   6   7   8   9   10   11   12   13