Page 4 - 1909-24
P. 4

544                         LUCEAFĂRUL                 Nrul 24, 1909.
           prilejul  adunărilor  culturalesau  politice,glasul   Lugojul,  Aradul,  Clujul  —  şi  toate  celelalte
           Iui  s’a  auzit  întotdeauna,  atingând  apogeul  la   centre  ale  intelectualilor  noştri,  erau  reprezen­
           adunarea  recentă  a  fondului  teatral,  în  Alba-   tate la acest praznic al durerii.
           lulia.  A  fost  clipa,  când  s’a  atins  la  noi  culmea   Coroanele  nu  mai  încăpeau  pe  sicriu  şi
           cea mai înaltă a oratoriei şi a inspiraţiei.  telegramele  de  condolenţă  curgeau  cu  droaia
             Nu  ştiam  pe  atunci,  că  oratorul  îşi  con­  din cele patru unghiuri...
           cretiza  în  clipa  aceea  tot  aurul  talentului   Şi  s’au  ţinut  vorbiri  frumoase,  s’au  rostit
           său, într’un cântec de lebedă.    făgăduinţi  solemne,  în  faţa  mormântului  des­
                          *                  chis  -  şi  s’au  vărsat  lacrimi.  Şi  torţele,  în­
            în  după  amiaza  ceţoasă  de  Decemvrie,   grămădite  la  căpătâiul  mortului,  ardeau  într’o
                                             lumină  de  groază,  înălţându-şi  vâlvătaia  spre
           când  sicriul  se  odihnea,  sub  povara  cununilor
           multe,  în  mijlocul  catedralei,  am  fost  martori   cerul de plumb.
           Ia  o  manifestare  de  jale,  cum  nu  s’a  mai   S’auziâ  bubuitul  tâmpit  al  bulgărilor  ce
           văzut niciodată în Blaj.          se  rostogoleau  şi  am  luat  şi  noi  o  mână  de
            în  faţa  loviturii  năprasnice  descărcate  din   ţărână, s’o aruncăm peste sicriu.
           senin  asupra  bisericii  şi  a  neamului,  obştea   Şi  ne-am  întors  cu  ochii  uscaţi,  fără  să
           românească  şi-a  achitat  cu  demnitate  tributul   spunem  o  vorbă,  cu  privirea  aţintită  în  gol,
           de jale.                          ca pentru a măsură pierderea ireparabilă.
            Bucureştii, Sibiiul, Braşovul, Oradea-mare  Istoria singură ne-o va putea lămuri pe deplin.
                                                                      Al. Ciura.


                                      Necunoscutul.
                    O, noctambul fără de-astâmpăr, o, vânt de nord neliniştit,
                    Ce cauţi tu în noaptea asta cu aripele tale reci
                    De tot te-aud foşnind la geamuri pe lângă casa mea când treci?
                    Nu-i nimenea la ora asta, întreg oraşu-i adormit...
                    Pe cine-1 urmăreşti într’una?.. Ori poate ochii tăi să vadă,
                    Fiinţe ce nu lasă ’n treacăt păşind, o urmă pe zăpadă?
                    Ai tu vedenii? Vezi tu umbre? Ori poate vrei să mă vesteşti
                    Că vre-o primejdie ascunsă m’ameninţă fără să ştiu,
                    Ori poate ai să-mi spui vre-o taină, de-mi tulburi somnu-aşa târziu
                    Şi treci şi iar te ’ntorci într’una şi-mi baţi cu aripa ’n fereşti?
                    A locuit în casa asta vr’un suflet trist ca şi al meu,
                    Şi poate că vre-o amintire l-aduce îndărăt mereu,
                    11 readuce fără vrere vre-un dor ori poate-o remuşcare?
                    Poate-a uitat ceva în ceasul cel trist şi grabnic de plecare?
                    Ori a iubit aici! Şi tainic doar’ noaptea numai se strecoară
                    Din alte lumi, să-şi vadă cuibul durat de el odinioară
                    Şi sufere văzând pe altul, pe un străin în locul lui?
                    Căci simt că-i cineva Ia geamuri, deşi, de caut, nimeni nu-i...
                    Dar tu n’asculţi şi-acum mai aprig arunci în geamuri cu zăpadă
                    Par’c’ai voi să le acoperi, să ’mpedeci ochii mei să vadă
                    Cum îl alungi pe bietul oaspe ce stărue să intre ’n casă...
                    Şi vocea ta se face aspră, dojenitoare, mânioasă,
                    Se tânguie prin coridoare prelung şi âue şi geme,
                    Şi-apoi când obosit te-astâmperi şi taci şi tu dela o vreme
                    Se face-o linişte de moarte în care-aud, înfiorat,
                    Ca nişte paşi care coboară îndepărtându-se treptat...
                                                    D. Anghel şi St. O. losif,
   1   2   3   4   5   6   7   8   9