Page 13 - vl_52
P. 13

Profesiune și vocație



                  Un tratat gastronomic din Ravenna ostrogotă:


                   Anthimus, De observatione ciborum



                                            După  prăbușirea  Imperiului  Roman  și
                                        pătrunderea  migratorilor,  bucătăria  Italiei  a  fost
                                        influențată de ostrogoți, longobarzi și bizantini, în
                                        nord, respectiv de arabi şi normanzi în sud. În general,
                                        se  consideră  că  odată  realizat  contactul  dintre
                                        migratori și Imperiul Roman, chiar înainte ca aceștia
                                        să pătrundă „dincoace” de limes, dar, mai ales, odată
                                        cu așezarea lor pe ruinele Imperiului, a avut loc un
                                        melanj  între  tradiția  culinară  romană  și  bucătăria
                                        germanică. Cu alte cuvinte, contactul dintre modelul
                                        Romei,  cu  triada  pâine,  vin,  ulei,  și  cel  germanic,
                                        bazat  pe  carne,  bere  și  produse  lactate.  Modelul
                                        rezultat  ajunge  mai
                                        clar  identificat  în
           perioada  Carolingienilor,  principalele  sale
           componente fiind pâinea, vinul și carnea. Desigur,
           aceasta în linii generale, fără a uita însă o serie de
           particularități  regionale,  cum  ar  fi  preferința
           pentru bere în așa-numira Europă atlantică, cea
           aflată la nord de zona bazinului mediteraneean, ori
           spațiile  geografice  în  care  grăsimile  alimentare
                             1
           erau la mare cinste .
               În  acest  context,  medicul  Anthimus,  de
           sorginte  greacă,  va  scrie  un  tratat  despre
           alimentația  sănătoasă,  intitulat  De  observatione
                    2
           ciborum ,  dedicat  regelui  franc  merovingian
           Theuderic/Theoderich  I  (511–533/534),  în  care
           recomandă insistent fierberea cărnii.


           ¹   Girolamo  Arnaldi,  Italy  and  its  Invaders,  translated  by  Antony  Shugaar,  Cambridge/Massachusetts,
             London/England, Harvard University Press, 2005, p. 30–53.
           ²   Titlul complet fiind De observatione ciborum ad Theodoricum regem Francorum epistula.
              Vox Libri, Nr. 3 (52) - 2019                                            11
   8   9   10   11   12   13   14   15   16   17   18