Page 10 - vl_52
P. 10

Dialogul ideilor



               Dar pe la jumătatea deceniului trecut, în mod aproape miraculos, paginile
           revistelor noastre de cultură au început să găzduiască din ce în ce mai multe texte
           critice purtând semnătura unor nume noi, cvasi-necunoscute. Dedicate recenziei,
           cronicii  literare  și  comentariilor  critice,  articolele  respective  aduceau  un  aer
           proaspăt, diferit stilistic de ceea ce găzduiseră anterior coloanele respectivelor
           publicații. E greu de găsit și astăzi explicația, logica nașterii bruște a acestei noi
           generații de tineri cititori profesioniști. Mult mai ușor sunt de regăsit acum urmele,
           plăpânde la început, apoi din ce în ce mai distincte, ale traseelor intelectuale
           urmate individual, dar care la un moment dat s-au reunit în teritoriul comun al
           republicii literelor.
               Proveniți  din promoțiile  succesive  ale facultăților  de Litere din principalele
           orașe  universitare  ale  țării,  acești  tineri  au  trăit,  ca  și  noi,  agitația  anilor
           postdecembriști, atât de tulburi, de neașezați și sub aspect material, dar, din păcate, și
           sub raport spiritual. Izgonită din prim-planul vieții obștești, pe care l-a ocupat în mod
           cert în perioada național-ceaușismului românesc (grație curajului și aerului proaspăt
           pe care îl aducea în marasmul cvasi-general), literatura a intrat după 1990 într-o vrie
           din care, deși făcea eforturi evidente, părea a nu se mai putea redresa. Scriitorii au
           înțeles și acceptat cu greu   dar acesta a constituit chiar declicul revigorării   că într-o –  –
           societate normală, deci liberă, locul literaturii nu mai este unul privilegiat, ci unul
           firesc, lângă și printre celelalte domenii ale spiritului, ale cetății. Însă nicidecum unul
           periferic, cum s-au grăbit destui defetiști să afirme. Că pentru mulți dintre semenii
           noștri literatura nu mai înseamnă nimic după terminarea anilor de școlarizare și
           devine cu totul insignifiantă, asta e adevărat, dar aici începe o altă discuție. Scriitorii
           și cititorii pentru care literatura a continuat să însemne un ax central al existenței lor,
           ei bine aceștia nu au părăsit-o niciodată, cu atât mai puțin în anii tulburi de după
           1990. E drept că s-au regrupat anevoios, dar totuși au făcut-o, reușind performanța de
           a păstra viu fenomenul, de a păstra curat teritoriul literar și a-l încredința astfel celor
           mai tineri literați. Iar aceștia, dumirindu-se și maturizându-se ușor-ușor, au înțeles
           că-i pot trece pragul încrezători.
               Încurajări și, mai ales, susținere concretă au primit chiar de la reprezentanții
           generațiilor mai vârstnice. Conducătorii revistelor literare le-au oferit tuturor (și cu
           generozitate) coloane tipografice în paginile publicațiilor, iar câtorva chiar locuri în
           colectivele  redacționale;  universitarii  le-au  îndrumat  cu  entuziasm,  dar  și  cu
           exigență, masteratele și doctoratele; catedrele i-au cooptat ca preparatori pe cei cu
           reală  vocație  pedagogică,  promovându-i  apoi,  fără  întârzieri  nejustificate,  ca


              Vox Libri, Nr. 3 (52) - 2019                                             8
   5   6   7   8   9   10   11   12   13   14   15