Page 8 - vl_53
P. 8

Profesiune si vocatie
                          Profesiune si vocatie
                                                                   , ,
                                                    , ,


       lea al Castiliei, s-a renunţat la limba latină, astfel că traducerile s-au făcut
       din arabă în castiliană – limba castiliană veche sau castellano antiguo, în
                                        4
       uz între secolele al X-lea și al XV-lea  –, punându-se astfel bazele limbii
                     5
       spaniole literare  .
              În general, se susține că operele filosofiei clasice grecești s-au
       tradus din greacă în arabă, iar apoi, prin intermediul unor nuclee culturale
       medievale, cum a fost și Școala de traducători  din Toledo, din arabă în
            6
       latină .
              Corect,  dar  incomplet.  Mai  întâi  au  fost  traduse  din  greacă  în
       siriacă (sau siriană nouă) – limbă vie în Orientul semit între secolele al
       III-lea d. Hr. și al VII-lea –, iar numai după aceea în arabă. În acel secol al
       VII-lea, când limba arabă a devenit dominantă, dar nu avea încă un alfabet
       stabil, s-au scris texte arabe în alfabet siriac, această metodă, de a scrie un
                                                        7
       text dintr-o limbă în alfabetul alteia, numindu-se garshuni .
              Un  obstacol  ce  trebuia  depășit  a  fost  cel  al  semnelor  grafice,
       deoarece  nu  întotdeauna  exista  o  corespondență  de  unu-la-unu  între
       grafemele  siriace  și  fonemele  arabe.  Problema  a  fost  rezolvată  prin
       extinderea  diacriticelor  din  siriacă,  sistem  cunoscut  sub  denumirea  de
       rukkaka și qushshaya. Astfel, spre exemplu, g din siriacă a putut fi folosit
                                        8
       atât pentru dh, cât și pentru j din arabă . Siriaca s-a dovedit a fi un adevărat
       intermediar între greacă și arabă, astfel, într-un manuscris arab cuprinzând
       lucrarea lui Arhimede, Despre sferă și cilindru – terminată de el în jurul
       anului 225 î. Hr. și în care este pentru prima dată descris în detaliu cum se
       calculează suprafața sferei și a cilindrului, precum și volumele lor – scribul
       se  plânge  că,  din  textul  în  limba  siriacă  avut  la  dispoziție,  lipsește
                                           9
       materialul ce ar fi trebuit să fie la început  . Manuscrisele în garshuni sunt
       incluse de cercetătorii de azi în cataloagele de limbă siriacă, nu în cele de
       limbă arabă, în situația în care unele dintre acestea conțin mențiuni la final (pe colofon) că au fost
                                                          10
       traduse din siriacă în garshuni, iar altele din siriacă în arabă .
              După cum am menționat în rândurile de mai sus, traducerea cărții menționată în titlu s-a făcut

       4. Marius Sala, Ioana Vintilă-Rădulescu, Limbile lumii, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1981, p.
       229-230.
       5.  Bogdan Tătaru-Cazaban, Pluralitatea metafizicii medievale, Iaşi, Polirom, 2005, passim.
       6. Sala, Vintilă-Rădulescu, op. cit., p. 224.
       7. George Kiraz, Turras Mamlla: A Grammar of the Syriac Language, Piscataway, N.J., Gorgias Press, 2012, vol.
       I. Syriac Orthography, p. 29-31.
       8. Julius Assfalg, Arabische Handschriften in syrischer Schrift (Karšuni) , în W.   Fischer (ed.), Grundriss der
       arabischen Philologie, vol. 1, 1982, p. 297–302.
       9. Lorch, op. cit., p. 314.
       10.  https://hmmlorientalia.wordpress.com/2011/11/29/garshuni-basics/ .  Tot  în  zilele  noastre,  o  studentă
       libaneză maronită i-a spus profesorului ei din Europa că, în araba vorbită acasă, a vo bi garshuni înseamnă a r
       vorbi într-o limbă greu de înțeles (Alessandro Mengozzi, The History of Garshuny as a Writing System: Evidence
       from the Rabbula Codex, în   Camsemud 2007”, Padova, 2010, p. 297–304, la p. 297, n. 1).„

       Vox Libri, Nr. 4 (53) - 2019                                                        6
   3   4   5   6   7   8   9   10   11   12   13