Page 4 - Albina_1952_03

4 A L B I N A

Schiţa de Mihai Dumitriu

Acum vreo două săptămâni, la o a- lovi să fugă spre uşa deschisă, pe unde bind în ea. Dar ce, se putea altfel, a- Greu îşi mai aminteşte Rusanda ce
dunare a unei gospodării colective din intrase ea. tunci când primejdia era atât de s’a întâmplat. Ştie doar că a sărit
Moldova, m’a isbit înfăţişarea unei fe­ Flacăra se Întindea acum la paiele mare ?... Oamenii strigau la vite şi prin foc, a călcat peste tăişul jarului,
mei ce stătea chiar în faţă, în primul ce le rodeau vitele şi pe grinzile de apoi grăiau tare unul altuia : că a ţinut ochii strânşi, şi că deodată,
rând de bănci. După ochii albaştri şi sus. Femeia împinse în lături uşa a- — Unde ne-o fost capul când l-am afară, a simţit o răcoare puternică,
veseli, colectivista părea tânără. Dar prinsă şi apoi intră în cămăruţa mul­ pus pe Grigoraş paznic?... Nu-i ştiam bună, izbăvitoare.
se putea să te înşeli, căci aproape toată gătoarelor, strigând mereu : „Bădie, năravul ?... Afară, viţelul a sărit din suman,
faţa şi braţele îi erau ascunse sub un bădie !”... Bălţata, vaca cea mai bună de lapte, oamenii şi-au aruncat hainele ude
bandaj. O îneca fumul. Zări totuşi în lu­ nu voia deloc să treacă pe lângă peste femeia ce ţipa cuprinsă de flă­
Un bătrân de lângă mine, cetindu-mi mina flăcărilor un trup întins pe la­ stâlpii aprinşi. Rusanda îi trase câteva cări_
nedumerirea pe faţă, mi-a şoptit la viţa doniţelor. Se plecă spre om şi-i cu ciomagul... Nici un folos. Atunci îi Când şi-a revenit, Rusanda a văzut
ureche: trase cojocul de peste cap. O lovi o fulgeră prin minte să-i acopere ochii, ostaşi lângă grajdul ce fumega încă,
— „E Rusanda, mulgătoarea, fe­ o maşină care duduia cu înverşunare
meia lui Costică Ghivirigă. S ’a întors duhoare grea de rachiu. Prin fum re­ îşi smulse scurteica de pe umeri şi în­ şi furtunurile din care ţâşneau drugi
cunoscu chipul lui Grigoraş, paznicul veli capul vacii. Bălţata clătina din
ieri din spital. N’ai auzit de ea ? Se de noapte ia acest grajd depărtat. Nici coarne şi sforăia, dar mergea încotro de apă ce loveau jarul şi-l potoleau.
poate ?... Când am adus vacile de rasă, ea n’a înţeles de ce-a cuprins-o mâ­ o împingeau oamenii... Şi alţii îşi arun­ Deasupra ei era plecat infirmierul şi
mulgea dela început 5 doniţe de lapte. nia, dar a izbit cu palma în om şi l-a cară hainele în capul vitelor, să le un tovarăş pe care îl ştia dela comite­
Da’ nu ştiu ce-a făcut ea, ce-a dres, apucat de chica părului asudat. scoată mai uşor. tul raional de partid. Acesta îi zâmbea
că în două luni le-a făcut să dea 12 şi-i repeta rar :
doniţe. Le cântărea nutreţul ca la far­ Grigoraş bâlbâi ceva şi dădu să se Când Rusanda ajunse cu Bălţata — Nu-i nimic, nu-i nimic, o să-ţi
macie, la freca ugerele cu alifii, le întoarcă pe partea cealaltă. Rusanda afară, era zarvă mare. O droaie de oa­ treacă repede...
doftorea... Asta a fost până la nenoro­ îl izbi din nou, îl trase de pe laviţă. meni se înşiruiseră până la fântână, — Viţica, vacile, grajdul... îngână
cirea cu focul...” Clătinându-se, paznicul ieşi afară, tu­ de unde purtau doniţele pline cu apă Rusanda şi simţi atunci cum o ustură
După adunare, dela unul, dela altul, şind şi suduind greu. şi încercau să stingă focul. Doi flăcăi gâtul, bărbia, buzele.
am aflat toată întâmplarea. Când Rusanda s’a ivit din nou în scoaseră afară şi ultima vacă, pe Roş­ — Totul, e bine, totul... Taci, nu
★ pragul grajdului, flăcările cuprinseseră covana şi strigară : mai vorbi, că te doare, îi răspunse în­
La mijlocul lui Ianuarie, în sat şi’n aproape toate paiele aşezate în ieslea — Nu se mai poate intra. Au căzut cet acelaş tovarăş.
preajmă, zăpadă mai deloc. Vântul hă­ din stânga a boilor. Socrul ei, Ghivi­ câţiva stâlpi... E prăpăd. Noroc c’am Rusandei i se părea totul un vis.
lăduia şi usca bălţile. Gerul nu era prea rigă cel bătrân, alerga dela un bou la scos vacile... Se întreba însă în gând : „Cât timp
mare, dar înţepa îndeajuns ca să-i ţie altul deslegând lanţurile. — Dar viţica, viţica Roşcovanei ? oare a trecut ? Ceasuri, ceasuri... Că
pe copii prin casă. — Taică, — strigă Rusanda. Taică, ţipă Rusanda la flăcăi. Vreţi să uite, au venit pompierii, a venit tova­
Ajungând aproape de marginea sa­ ce facem cu vacile ?.. piară ?... răşul dela raion”... Apoi a leşinat din
tului, Nicolae Burcă, paznicul de Bătrânul se întoarse spre ea şi-i răs­ — Care viţea ? întrebă tare un flă­ nou...
noapte al satului, zări, la grajdul cel punse gâfâind, înecat de fum : cău, stingându-şi o mânecă a sumanu­ La spital, după vreo 4 zile, când Ru­
mai depărtat al gospodăriei colective, — Întâi boii, fato, întâi boii... Is lui. ce fusese cuprinsă de foc. sanda s’a făcut mai bine, au venit s’o
mai întâi un fum roşiatic şi apoi o mai primejduiţi. Uite, îi ajunge focul. Rusanda se repezi spre uşa grajdu­ viziteze preşedintele colectivei şi socrul
pălălaie de foc ce creştea lacomă. Femeia se repezi şi ea spre stănoa- lui. O pânză de foc i se întindea în ei. Dânşii i-au povestit că abia în
— Săriţi, hăuleu, foc la grajdul co­ geie boilor. Nu prea era învăţată cu faţă. Socrul ei, bătrânul Ghivirigă, o seara trecută, Grigoraş, paznicul, a în­
lectivei ; foc, fo c! răcni înspăimântat ei, nu le ştia năravurile şi se temea ajunse din urmă şi o prinse de mână : ceput să spună adevărul. Câteva zile
Burcă. Cum era chiar în faţa ogrăzii să n’o ia vreo vită în coarne. Dar uită — Stai, ce vrei să faci ? N’o să te a ţinut-o morţiş că el nu era beat, ci
bătrânului Ghivirigă, Burcă repezi por­ de frica-i şi prinse să desfacă cu mâi­ ucizi pentru o viţica !... Abia s’a năs­ doar... bolnav de vătămătură. Când a
tiţa şi izbi cu pumnii în uşă, neluând nile tremurânde frânghiile şi lanţurile. cut de trei zile. văzut insă că sunt dovezi că băuse,
seama la dulăii care-1 smuceau de su­ Roii mugeau, se trăgeau înapoi şi a început să plângă ca un copil şi să
man. Femeia se smuci. Bătrânul atunci îi
când scăpau din pripon se năpusteau aruncă pe umeri sumanul lui mare. mărturisească. In loc să facă pază,
— Moş Ghivirigă, săi, e foc!... Ia pe uşă afară. Un alt bărbat repezi o cofă de apă s’a băgat în cămăruţa mulgătoarelor
cofele cu apă. Arde grajdul colecti­ Deşi nu trecuse decât un minut sau peste suman şi-l făcu leoarcă. şi a chefuit cu tostul şef de post de
vei !... două de când intrase în grajd, Rusan- Rusanda ajunse până la pânza de jandarmi, naşul său, pe care l-a pri­
Ai iui Ghivirigă năvăliră pe uşă a- dei i se părea că s’au scurs ore în­ foc. Se opri. Se înfofoli mai bine în su­ mit la grajd, deşi ştia că nu-i bine
fară. Rusanda, nora bătrânului, se uită tregi. Fiecare clipă era nespus de man şi păşi peste stâlpii aprinşi. Simţi ceeaGe face. Acesta adusese rachiul
tncă somnoroasă spre vâlvătaia de lungă. Femeia gemea încetişor când o arsură la picioare, dar uită repede de dela fratele lui, cel mai bogat om din
flăcări, dar într'o clipă s’a trezit pe de­ se încurca la vreun nod de frânghie. ea. Ochii o usturau groaznic. Ajunsese sat.
plin şi înhăţând o haină peste căme­ Privind spre Grigoraş, paznicul, care la locul de iesle al Roşcovanei. Auzi vi­ Grigoraş ţinea minte că a tot băut,
şoiul cu care dormea, a zbughit-o pe se mai clătina încă ameţit lângă un ţelul mugind slab. Bâjbâi pe lângă ■că rachiul era iuţit cu dresuri şi că...
poartă aşa despletită, răcnind : stâlp, Ghivirigă îl sudui şi-i spuse fe­ stănoagă. Ochii îi erau plini de lacrimi, a adormit. Desigur că naşul lui, la
— Auleu, vitişoarele mele, săriţi oa­ tei : nu vedea nimic. plecare, pusese foc grămezii de strân-
meni buni, nu ne lăsaaaţi ! — Trebuia să-l Ieşi pe beţiv să sură uscată de lângă cămăruţa mul­
Baba, femeia lui Ghivirigă cel bă­ ardă ca guzganul... Simţi doar cu mâna trupul cald şi gătoarelor.
trân, strigă . Boii erau aproape toţi slobozi, când tremurător al viţeluşei. O prinse în — De nu m’ar fi scos Rusanda, —
— Ia măi omule o catrinţă, bocancii, în uşă se mai iviră trei oameni. braţe. Animalul svâcnea speriat şi mu­ spunea Grigoraş plângând, — eram
un cojocel şi fugi după nor’ta, că se Grinzile de deasupra ieslei boilor erau gea. scrum şi acum toţi aţi fi crezut că a
întoarce Costică din armată şi-o spune o vâlvătaie. Ardeau şi stâlpii stănoage­ Femeia se întoarse. Intre ea şi eşire fost o nenorocire şi gata...
că nu i-am păzit muierea... lor. era un zid de foc ce-ţi lua vederile. Vi­ Peste câteva zile, pe uşa camerei de
Moşneagul îşi aruncă sumanul pe Bărbaţii s’au repezit să scoată va­ ţica se sbătea sălbatic şi mugea jal­ spital a intrat chiar Costică Ghivirigă.
umeri, apucă de-şi încălţă cişmele şi cile. Acestea însă mugeau şi se tră­ nic. Când şi-a văzut bărbatul, Rusanda a
fără să spună nimic, cu îmbrăcările geau înapoi când trebuiau să treacă pe Numai o clipă şovăi Rusanda, apoi dat să plângă... Era aşa de frumos, în
nurorii în mână, porni şi el în fugă, lângă stâlpv aprinşi. uniformă...
aşa cum putea, către grajdul în flă­ Câţiva începură să lovească în vaci îşi smulse sumanul cel ud de pe ea şi Bărbatul a salutat-o cu mâna Ia
cări. cu ciomegile, să le împingă spre uşă. înveli viţica. Acum focul o dogorea chipiu, poate din obişnuinţă, apoi s’a a-
In vremea asta Burcă mai trezise şi Rusanda simţea parcă ciomegile iz­ din plin... plecai spre ea. A început să-i poves­
alte familii. Luminile în case se aprin­ tească, cum i-a venit telegrama din
deau una câte una. Câinii făceau o sat şi cum a primit învoire dela co­
hărmălaie asurzitoare. Flăcările creş­ mandantul regimentului. Femeia îl
teau, creşteau, de luminau până de­ asculta, dar gândul ei era altul. In-
parte spre umbra de pădure din deal. tr’un târziu l-a întrebat:
Rusanda ajunse prima la uşa grajdu­ — N’o să mai ţii de rău, Costică ?
lui, trase cu amândouă mâinile de M’am aruncat în foc şi-am să rămân
canatul greu. Focul era mai mare cu semne... Mi-a spus el doctorul că
lângă boii din fund. n’o să se cunoască nimic, dar eu tot
In stânga boilor ce boncăluiau ş! nu cred... Şiii... Dacă ni se distrugea a-
mugeau smucind de lanţuri, ardeau şi vutul, dacă ne piereau vitele, apoi
pârâiau scândurile uşii din fund, care s’ar fi părăduit colectiva... Şi-atunci
da spre camera mulgătoarelor. ce, iar înapoi la sărăcie ?...
— Bădie Grigore, bădie, paznice, Costică o privea şi nu putea să
unde eşti ? — ţipă Rusanda fugind 'creadă. Asta e femeia lui ? Cât era ea
spre uşa aprinsă. Uşa era întredes­ de fricoasă, de tăcută, cu doi ani în
chisă. Flăcările ei cuprindeau acum urmă, când s’au lu at!... Cum s’o fi
grinzile stănoagelor şi dădeau să pâr­ schimbat aşa ? Când văzu că ea aşteap­
lească tăuraşul cumpărat săptămâna tă vorba lui, îi răspunse degrabă :
trecută. — Ei şi tu, Rusando !... Cum crezi?
Rusanda se repezi şi trase lanţul Dacă ar veni duşmanul peste noi şi
cu care era priponit tăuraşul. Bietul eu, uite, aş pierde o mână în luptă, tu,
de el tremura şi se trăgea departe de ce, n’ai mai ţine la mine ? Ba acum
flacără. Rusanda, ţipând, îl împinse îmi eşti mai dragai... Vezi, eu n’am
cu greu afară din despărţitură şi-l ştiut ce femeie am...