Page 10 - 1934-01
P. 10

C  R  O   N  I  C  A                                    5 7


          Ritos,  pe  care-1  cunoaştem  din  lucrările  semănate  pe  un  lung   in  bancă  studentul  de  atunci,  cu  ochi  răi,  care  începuse  să
          drum  de  profesor,  cercetător  şi  literat,  dar  şi  un  om  de  inimă,   tăgăduiască  pe  alţii  ca  să-şi  poată  construi  şi  apăra  idolul
          care  de  obicciu  e  mai  puţin  văzut  şi  cu  atât  mai  mare  desfă­  unic.  Nu  lipsesc,  fireşte,  celelalte  trăsături  şi  caracterizarea
          tare  tăgăduit.  Dacă  volumul  e  o  laudă  dcla  întâia  până  la   unei  originale  şi  puternice  personalităţi,  alături  de  omul  de
          cea  din  urmă  pagină,  a  sărbătoritului,  el  lasă  ceva  din  lu­  catedră,  omul  de  ştiinţă  şi  omul  de  vis,  cu  toată  documen­
          mina  lui  şi  pe  mâinile  care-1  aduc  omagial  la  această  zi  de   tarea  ştiinţifică  a  unui  filolog  dela  şcoala  lui  Ovid  Densuşianu.
           bucurie.                                        De  atâtea  ori  ele  iau  înfăţişarea  de  apoteoză:  «  Odată  cu  nu­
            D-l  Popescu  Telega  trece  repede,  poate  prea  repede,  peste   mirea  ca  titular  la  catedra  de  filologie  romanică,  apare  mo­
           anii  de  pregătire.  După  şcoala  primară  făcută  la  Braşov,  Să-   numentala  Histoire  de  la  langae  roumaine,  (Paris,  Ernest  Le-
           cele  şi  Iaşi,  care  arată  mutările  casei  părinteşti,  urmează,   roux, 1901), voi. I, operă ce marchează un moment de glorie
           intr'o  singură  pagină.  Liceul  Naţional  şi  Institutele  Unite
           din  capitala  Moldovei,  bacalaureat  la  1890,  şi  apoi  Facul­
           tatea  de  litere  tot  de  acolo,  licenţiat  in  1892.  Din  Noemvrie
           1892  până  în  Octomvrie  1893  e  profesor  secundar  la  Boto­
           şani  şi  Focşani,  pentru  ca  de  atunci  să  plece  la  studii  la  Berlin
           şi  după  un  an  la  Paris.  Citind  cineva  amintirile  anilor  de
           studiu  ale  altui  universitar  din  aceeaş  vreme,  d-l  C.  Ră-
           dulescu-Motru,  apărute  zilele  trecute  şi  chiar  ele  mai  mult
           documentare  decât  sufleteşti,  îşi  dă  seama  numaidecât  de  în­
           semnătatea  urmăririi  vremii  de  închegare  spirituală  a  condu­
           cătorilor  unei  generaţii.  Dela  generaţia  dela  48,  de  creaţie
           revoluţionară, şi dela generaţia dela 1870, a Junimii, de creaţie
           conservatoare, una politică şi cealaltă intelectuală, ni s’au păstrat
           volume  de  scrisori  şi  de  documente,  nu  numai  despre  fapte,
           dar  despre  oameni.  Vedem  puţin  îndărătul  scenei.  Generaţia
           dela  1900,  care  a  cules  rodul  celorlalte,  e  aproape  mută.  E
           drept  că  protagoniştii  se  mişcă,  atâţia,  încă  intre  noi,  dar
           aceasta nu e scuză destulă.
             Aminteam,  in  schimb,  de  partea  bătăioasă  a  expunerii.
           Iat’o  în  două  pilde.  Cartea  clocoteşte  insă  de  izbucniri  ase­
           menea.  D-l  Ovid  Densuşianu  nu  s*a  dat,  însuşi,  la  o  parte
           dinaintea  polemicilor.  E  cunoscut  şi  astăzi  ca  un  om  destul
           de  tăios  şi  de  necruţător,  cu  toată  voita  izolare.  Atitudinea
           rămâne  insă  mândră  şi  de  îndepărtare,  aşa  încât  aşezarea
           intr'un  cadru  de  războire  cu  orice  preţ.  In  care  îşi  face  loc
           firea  panegiristului  mai  mult  decât  spiritul  elogiatului,  pune
           in  atmosferă  oarecari  grăunţi  de  nedumerire.  «  întors  in  ţară,
           in  1896,  toamna,  după  atât  de  strălucite  studii,  la  o  vârstă
           când  alţii  abia  încep  să-şi  caute  drumul,  se  prezintă  la  con­
           cursul  ce  se  ţinea  pentru  ocuparea  catedrei  de  limbă  şi  lite­
           ratură  română,  înfiinţată  atunci  la  Facultatea  de  litere  din
           Bucureşti.  Obţinând  cea  mai  mare  notă,  este  numit  numai
           suplinitor.  Sfânta  tradiţie  românească  a  şicanăm  exempla­
           rului ales, a datului la cap celui care se ridică deasupra medio­
           crităţii  comune,  nu  putea  fi  părăsită  nici  dinaintea  acestui  caz
           excepţional  *.  Şi  mai  departe  cu  o  pagină.  «  Totdeauna  co­
           rect  în  vorbe  şi  înfăţişare,  îşi  făcea  apariţia  punctual,  fără  să
           lipsească  vreodată  sau  să  se  lase  aşteptat,  nu  ceasuri  şi  săp­
           tămâni,  cum  se  întâmpla  altor  profesori,  dar  nici  măcar  mi­
           nute.  Nu  căuta  sălile  mari  unde  să  vie  sâ-i  asculte  fraza  de
           efect,  simfoniile  de  vorbe  goale,  toată  pretinsa  intelectuali­
           tate  a  capitalei.  Nu-şi  trimetea  înainte,  să-i  anunţe  venirea,   Stema judecătorului orăşenesc Lukas Hirscher,
           teancuri  de  cărţi  care  să  ţie  locul  erudiţiei  asimilate  temeinic.   din «Evanghelie cu învăţătură» de Coresi (1580-1581)
           Nu  aştepta  să  se  umple  amfiteatrul  cu  studenţi  din  toate
           părţile  ca  pe  urmă  să  culeagă  aplauze  ca  la  teatru  ».  La  cine   in  cultura  română.  Nici  Dicţionarul  Academiei,  care  apare  şi
           s’o  fi  gândind  d-l  Popescu-Telega?  Pe  cine  o  fi  combătând,   dispare  ca  o  fantomă,  nici  Originile  Românilor  de  Philippide,
           in  această  îngrămădire  retorică,  dintre  profesorii  noştri  de   nici  chiar  Getica  regretatului  Pârvan,  nici  alte  lucrări  de  ace-
           acum  douăzeci  şi  douăzeci  şi  cinci  de  anif’  Expunerea  capătă   laş  gen,  apărute  mai  târziu  şi  de  o  necontestată  valoare,  de
           insă  cel  puţin  o  prospeţime  de  amintiri  personale.  Se  simte  altfel, n’au aruncat atâta lumină asupra originii şi alcătuirii
   5   6   7   8   9   10   11   12   13   14   15