Page 6 - 1934-01

C R O N I C A

Cărţi, conferinţe, congrese, expoziţii
PORTRETE BOEREŞTI. — Sunt in ţari case, şi se pă­ greu sunt portretele. Ele vorbesc altminteri, cu feţele care
strează inci destule chiar in Bucureştiul năvălit de toate înnoi­ de mult au plecat dintre noi şi cu veşmintele ieşite de zeci
rile, in care trecutul nostru poate fi întâlnit mai bogat şi mai sau de sute de ani din întrebuinţare, atunci când se afli inci in
credincios decât in muzee. Una câte una se risipesc. Odată cu locurile unde stăpânii sau stăpânele lor au triit. O secţie a
ele se risipeşte inşi şi sufletul care le-a dat inţeles şi nu se portretului in pinacoteca noastră ar avea o nepreţuită însem­
mai poate gisi in colecţiile, cu oriciti griji pus: la o parte nătate, dovadă chiar inceputui umil de astăzi, dar in ce mă­
de arhivarii istoriei şi ai artei. Cu cea din urmi din aceste suri mai vii şi mai puternice sunt un chip al Văcăreştilor in
case ale tradiţiei se va duce pentru totdeauna dintre noi şi casa lor dela Văcăreşti, o serie de obraze ale Manilor pe
acel suflet şi va fi o păgubi pe care nimic nu va fi in stare pereţii locuinţei părinteşti din calea Victoriei, sau portretul
s’o inlocuiasci. Rimişiţcle lumeşti intrate In inventare şi ca­ lucrat de Titirescu şi despre care vreau si scriu citeva rânduri,
taloage vor fi numai ceeace sunt nişte oseminte pe urma al Sofiei Creţulescu, in salonaşul cu lucruri din alt secol, al
unor mindreţe de femei. familiei! Singura durere e ci nu pot ajunge pini la ele decât
Cercetitorii noştri de tot felul nu puteau si nu descopere foarte puţini. In schimb, cei ce le au, precum şi acei puţini
aceste izvoare şi imagini ale unor vremuri de amintire. Fiecare le pot înţelege cu atât mai adânc. Viaţa de odinioară parcă
a ales inşi şi a rupt din intreg numai ceea ce era in legituri mei nu s’a întrerupt. Străini, noi suntem acolo şi ca un fel
cu pregitirea sau cu studiul lui de atunci. Răsfoind o publi­ de solie a timpurilor viitoare, veniţi in mijlocul unor oameni
caţie de documente, se vede ci atitea hrisoave şi condici sunt şi stări pe care nu le pricepem! De altminteri, pentrucă tot
luate din biblioteci şi arhive publice, dar poate toc atitea am intrat, putem să rămânem şi să privim; nimeni nu ne ia
din cartoane particulare; o publicaţie de artl, ci reproducerile in seamă. Lumea de demult se mişcă aeriană, ca şi cum ar
cele mai multe sunt ficute după originale strânse in pinaco­ fi ieşit din cântecul unui pian, cu fâş itul de mătase şi cu
teci, dar destule dupi lucrări aflate ici şi colo. Pentru refacerea deprinderile timpului ei. La fel şi cu acest portret al Sofiei
acestei unităţi pierdute, şi cit mai e timp, trebue descrise Creţulescu, de pe la 1852, in liniştea parcă a unui popas la
citeva din casele vechi, cu tot ceea ce ele cuprind şi aduc o cotitură de alee de grădină, din care o înconjură verdeaţa
dintr'un trecut de apururi risipit. E o sarcină care cade in umbroasă a unor copaci bătrâni şi ii cântă răcoros, căzând
seama «Boabelor de gr iu • şi va fi impliniti aci in exemplare din vas in vas, apa unui avuz. Artistul i-a dat atâta frăgezime
strălucite. şi desfacere de lume incit d-1 Al. Marcu, in monografia sa
Pini atunci si-mi fie iertat numai si amintesc de casa Cre- despre Titirescu, nu s’a sfiit si amintească de modelul Gio-
ţuleştilor şi de toc ceea ce adăposteşte şi pune în rinduiali condci. Fireşte că asemănările nu pot fi duse prea departe,
acolo iubirea de ţari şi de ai săi a doamnei Ana Alexandru dar aş indrâsni să spun că problema pentru Român era încă şi
Emanoil Lahovari, fata lui Nicolae Creţul eseu. Poate ci odată mai ingreuiată de întrebuinţarea in aşa de mare măsură a alb j-
voiu izbuti s*o conving si vorbească singuri despre ce infi- rilor, prin care trece ca un seil cromatic, menit să ţie totul,
ţişeazi acea clădire, din fosta stradă Romani, mai curând numai şirurile piersicii ale şalului de mătase. Titirescu nu era
puţin arătoasă, dar cu atât mai scumpi prin cite rechiami nici pe departe un Lionardo da Vina, şi înrâuririle lui italiene
in minte, unde il revăd inci prin odăi cu ochii mei de copil sunt mai mult baroce şi de secol al optsprezecelea, dar portretul
pe marele doctor. Ştiu ci totdeauna am fost supărat pe por­ cinsteşte atât pe pictor cât şi istoria anei româneşti. El face
tretul lui Mirea dela Muzeul Simu, din care iţi fad părerea uitate multe păcate.
unui om neobişnuit de inalt, pe când eu păstrez amintirea Sofia Creţulescu (1822—19x3) era născută Iacovenco. In
dela 1892, 1893, a unui moşneguţ mai mult nu mare la stat. ♦ Istoria Românilor prin călători » (voi. III, pag. 135 şi urm.),
Lucrurile cele mai personale şi care se înstrăinează mai d-1 N. Iorga vorbeşte de « Ignatie Iacovenco, funcţionar la