Page 4 - 1934-01
P. 4

IOSIF NYIR<5: IN JUGUL DOMNULUI                                 5i

            Fătul îşi puse palma pe sobă şi o încercă de căldură.  gret  decât  că  m’am  făcut  preot.  După  aceea  lu­
            —  Nu calzi t..                                mea  începu  să  se  întunece  de  tot.  Târziu,  grozav
            —  In  lumea  de  azi  nid  nu  poţi  aştepta  asta   de  târziu,  se  deschise  uşa  şi  cineva  strigă  cu  glas
          dela ea! — Pune alta!                            de  tunet  şi  sări  la  mine.  O  figură  puternică  se
            Luă nervos altă carte.                         aplecă  asupră-mi  şi  recunoscui  pe  fătul  bisericii.
            —  Ce-i?                                       Mă  ridică  dela  pământ  şi  mă  ţine  în  braţe.
            —  Dogmatica..                                 Mă  miram  de  acest  omuleţ  flămânzit,  pe  care  sta
            Nu  ştia  ce  e.  Nepăsător  a  sfâşiat-o  şi  a  pus-o   să-l  sufle  vântul,  când  s’a  făcut  atâta  de  uriaş
          pe  foc.  Când  se  isprăvi,  ne  mai  aşteptând  semn,   şi  cu  o  putere  supraomenească.  Nu  ştiam  că  m'a
          cetia iute şi arunca în sobă:                    acoperit,  dar  o  greutate  de  nesuferit  mă  apăsa
            «  Ignat  Schuch:  Pastoraltheologie..  Historia  ec-   şi  în  chinul  meu  scrâşneam  din  dinţi.  Pieptul
          clesiastica..   Hermaeneutica   biblica..   Introductio   simţiam  că  se  cufundă,  urechile  îmi  cântau  şi  pe
          in Novi Testamenti Libros...*.                   neaşteptate  un  val  căldicel  îmi  unduia  prin  trup.
            îmi  închisei  ochii  să  nu  văd.  îmi  svâcnia  inima   Mă  ridică  şi  mă  săltă  într'un  neîncetat  neastâmpăr.
          în piept, abia îmi puteam linişti conştiinţa.    Ceaţa  se  topea  dinaintea  ochilor.  Eram  culcat,  ca
            La  urmă  nici  nu  mai  cetia  titlurile,  ci  le  sfârtica   într'o  mare,  între  infinitul  cel  de  jos  şi  cel  de
          şi  le  arunca  in  foc.  In  sfârşit  îşi  şterse  mâna  de   sus,  într'o  amurgire  umbroasă,  viorie  şi  monştri
          funingine.                                       fantastici foiau împrejurul meu.
            —  Nu mai sunt.
            —  Cum  să  nu  fie!  Acolo  pe  ladă  lângă  cruce,
          cartea cea mare...
            Se  uită  curios  acolo,  dar  sări  palid,  când  văzu
          literele mari: BIBLIA SACRA.
            —  Asta  nu!  —  şi  înfiorat  fugi  afară.  Ameţit  mă
          sculai cu greu, să închid uşa sobei.
            Afară  ninsoarea  îşi  fulguia  dansul  alb.  Din  ochii
          mei  fierbinţi  de  febră,  ţâşniau  cercuri  roşii,  verzi,
          violete,  care  lărgindu-se,  zburau  prin  cameră  şi
          plesneau  pe  peretele  din  faţă.  In  jurul  patului
          meu  stăteau  figuri  de  ceaţă  colorată,  care  se  aple­
          cau  curioase  spre  obrazul  meu,  apoi  dispăreau.  Dar
          veniau  altele  în  loc  şi,  pe  măsură  ce  se  întuneca,
          erau  mai  îndrăsneţe.  In  curând  mă  împrejmuiră
          mulţime  de  ochi,  cari  mă  priveau  şi,  în  spaima
          ameţelei,  am  început  să  cad  într'un  gol  fără  fund,
          până  când,  cu  un  strigăt  sugrumat  din  gât,  mi-am
          pierdut conştiinţa.
            Dimineaţa  zăceam,  jumătate  gol,  pe  pământ,  cu
          cămaşa  sfâşiată  la  piept,  sub  ferestrele  deschise,
          cu  fruntea  pătată  de  sânge,  amorţit,  acoperit  de
          fulgi  de  zăpadă.  Fără  conştiinţă,  azi  noapte,  se
          pare,  am  voit  să  mă  arunc  pe  fereastră,  dela  etaj,
          dar  neputincios  am  căzut  în  cameră  sub  fereastră.
          Mirare  că  n’am  îngheţat.  încercai  să  mă  urc  în
          pat,  dar  n'aveam  putere.  Doriam  să  iau,  cel  puţin,
          plapoma  pe  mine,  dar  îmi  luneca  din  braţele
          grozav  de  obosite.  O  amărăciune  nesfârşită  mă
          încerca.  N'am  pe  nime,  n’am  nimic.  Voiu  pieri
          aicea  părăsit.  Trupul  nesimţitor,  membrele  din  ce
          în  ce  mai  şubrede,  se  făcură  grele  de  nesuferit,
          răsuflarea  slabă,  dar  fierbinte,  cădea  pe  mine  ca  o   —  Mamă dragă! — încercai să strig, dar de pe
          brumă  subţire  în  obraz.  Lipsit  de  orice  voinţă   buze se înălţară numai câteva băşici lucitoare.
          aşteptam,  cu  ochii  închişi,  să  se  sfârşească  odată
          cu  totul.  îmi  mai  veni  în  minte,  că  în  curând   Doi elevi ai mei ţineau straje lângă mine. Era
          trebuia  să  stau  în  faţa  lui  Dumnezeu,  şi  cu  în­  linişte. Soarele de iarnă bătea în fereastră.
          cordarea  ultimă  a  conştiinţei  disparente  încercai   —  Voi sunteţi, copii?! — zisei, deschizând ochi
          să-mi  deştept  înfrângerea  inimii  cu  o  deplină  pă­  mari la ei.
          rere  de  rău,  care  în  caz  de  primejdie  de  moarte   —  Cum vă simţiţi ? — mă întrebară ridicându-se
          înlocueşte  spovedania,  —  dar  n'am  izbutit  să  re­  de pe scaune. Nu doriţi ceva ? — se interesau
   1   2   3   4   5   6   7   8   9