Page 5 - 1934-01

IOSIF NYIRO: IN JUGUL IX)MNULUI 53

Bietul om, în sfârşit, o spune verde: aşezat în compartiment. îmi făcu şi o injecţie şi
— Domnul prota vă trimite vorba, că sau să cu sila mă puse să iau doftorii cu mine, dacă in
vă sculaţi din pat sau să vă daţi demisia, că el drum mi s’ar face rău. Apoi se grăbi să-mi scoată
nu poate face şi lucrul altuia. bilet.
Am ameţit câteva minute de uimire, de atâta — Unde mergi? întrebă.
josnicie drăcească a sufletului acestui neom, dar — La mama.
apoi mă cuprinse furia. Dispăru, dar se întoarse zâmbind peste câteva
— Spune-i, — zisei gâfâind — că... de şapte minute şi-mi spuse stingherit că ajunsese la casier
ori să-şi zăvorască toate uşile, dacă mă vede ri­ şi ceruse un bilet de clasa a doua.
dicat, şi nici în biserică să nu cuteze să dea faţă — Până unde ? — întrebase casierul.
cu mine, dacă i-e dragă viaţa... şi acum scoa­ — La mama, — răspunsei, — şi abia atunci băgai
te-mi din ladă browningul şi mi-1 pune aci pe de seamă că nu ştiu adresa mamei tale.
noptieră... Dar... lasă... Hai de-mi ajută să L-am îmbrăţişat fericit.
mă îmbrac... — Totuş ai cerut bine biletul.
Eram aşa de slăbit, că mă clătinam sub povara Am tăcut amândoi şi ne-am gândit, ce staţiune
hainelor. Căzui pe un scaun şi cu fruntea asu­ minunată e aceea: la mama.
dată îi poruncii:
— Du-te şi cere-mi salariul pe Ianuarie. Peste două luni îmi primii numirea de paroh
îndată se întoarse cu banii. într’un sat din judeţul Clujului, odată cu obiş­
— Acum grăbeşte la doftor, la farmacie şi plă­ nuitele sfaturi părinteşti. Un prietin, cunoscut în
teşte-mi datoriile. acel ţinut, care fusese trimis odată ca soldat în
Medicul speriat se grăbi la mine şi tăbărî asu­ sat, făcu din buze un gest de dispreţ.
pra mea. — Asta-i numire?.. Da? La naiba! N’o primi!
— In pat numaidecât. Ai înebunit de-a-binelea. — Dimpotrivă, am şi mulţumit, cum se cuvine.
In zădar i-a fost şi rugămintea şi ameninţarea. In sfârşit, e totuş o tratare de distincţie, dacă aşa
— Omule! Inţelege-mă, că eu mă prăpădesc de tânăr mă numesc paroh. Colegii mei zic că
aici, — îi zisei. sunt om norocos.
— Mă înăbuşă şi aierul, pe care sunt nevoit — Adevărat, — mă ironiză amicul. — Eşti aşa
să-l răsuflu între aceşti pereţi, — şi i-am povestit de norocos că, încă în viaţă, îţi poţi ceti ne­
sincer totul. crologul.
— Aşa ai dreptate, — spunea aprins de revoltă.
Atunci mai bine să mori. (urmează) IOSIF NYIRO
Acum mă luă în grija sa. S’a îngrijit de toate. din ungureşte de Ilie Dăiana
A adus trăsură, m’a dus în braţe la gară şi m'a cu desene de B. Szabâ