Page 2 - Bunul_Econom_1900_32

cu acest prilej ţeranii văd cu ochii pro­ puţină apă; se pun apoi într’o pânză-
prii resultatele frumoase, ce se pot Oţet şi compot din poamele căzute. tură curată şi se storc. Zama aceasta
ajunge prin economia raţională atât la o amestecăm cu zăhar pisat, la toată
cultura diferitelor bucate şi plante, pre­ Poamele căzute se întrebuinţează litra y4 de klgr., şi o ferbem din nou,
cum şi la prăsila de vite. Au fost multe mai ales în două feluri, şi anume: fă­ curăţind mereu spuma, până când o
caşuri, că sub impresia celor văzute, când din ele oţet sau compot (lictar, picătură din acest compot, lăsată într’un
s'au făcut comande pentru seminţe, miere). blid, se poate desprinde de pe el, fără
unelte agricole şi vite de prăsilă. Otetul se face în mai multe feluri. se lase vr’o urmă. In această stare
9
In fine raportează ministrul, că pen­ Una din modalităţi este următoarea: compotul se aşează în sticle, ce trebue
tru a lăţi cunoştinţele economice în poamele se pisează, se aşează într’o legate bine la gură, ca aerul se nu
»
j
J
ţeară, a lăsat să se scrie prin bărbaţi cadă, şi se toarnă peste ele apă; apoi poată străbate şi se păstrează în loc
învăţaţi în ale economiei 16 cărţi de se pune un fund de bute şi deasupra aero 1' rea aceasta e foarte gustuoasă,
cuprins economic şi lucrate la înţelesul câteva petri, ca astfel poamele se ră­ sănătoasă şi nutritoare.
poporului, cari sau tipărit şi împărţiţ mână neîntrerupt în apă. Pentru-ca . 8.
în 36.000 exemplare. Având prilej a poamele să dospească, vasul se pune
vedea şi ceti şi eu din aceste cărţi, în soare. După-ce poamele s’au dospit, Î n s o ţ i r i, T ovărăşi i
trebue se mărturisesc, că acelea sunt trebue tescuite şi mustul turnat într’o
prea folositoare şi că după a mea pă­ bute curată, dar’ neafumată cu pu­ O veste bună din Avrig.
rere, traducerea lor în limba românească cioasă; ear’ butea e de a se ţinea în- In Agrig s’a pus un puternic fundament
şi distribuirea lor la popor ar fi de cel tr’un loc călduros, unde peste iarnă unui Magazin de bucale, cu scop filan­
mai mare folos, pentru mulţi dintre eco­ mustul se nu fie expus îngheţului. tropic, pentru coperirea trebuinţelor bi­
nomii noştri. Ca şi vasele cu vin, butea cu sericii şi şcoalei. Noi am scris mult şi
Dacă ne vom face samă cu cele must de oţet trebue ţinută întotdeauna am stăruit deosebit asupra înfiinţării de
expuse despre lucrarea ministrului pen­ plină; când scade, se adaugă oţet tare. Magazine de bucate, au scris şi alte
tru agricultură, aflăm că această lucrare Pentru a feri oţetul de necurăţenii, foi în repeţite timpuri, şi e bine că icî-
este şi mare şi frumoasă şi că sigur va vrana trebue acoperită cu o scânduriCe, colea macar, aceste îndemnuri găsesc
trebui se aibă şi urmări binecuvântate. pe care o înţepenim de abia, cu două răsunetul dorit şi oameni cari să por­

Multe din lucrările - ministrului cuiţe. După o jumătate de an, când nească lucrul.
sunt de aşa, încât şi noi Românii ar ferberea a încetat, limpezim oţetul pu­ Aceste fonduri chivernisite cuminte
trebui se ne folosim de ele, cerând aju­ nând în el de fiecare litră o lingură şi cu cinste, aduc mari foloase poporu­
torul ministrului în caşuri de lipsă, ear’ făină de oase arse; apoi îl amestecăm lui; îi vor uşura ca mâne o bună parte
alte lucruri de ale sale, după a mea cât mai bine, şi, după-ce l’am lăsat să din sarcina ce-’i apasă pe umeri, d. e.
părere, ar trebui să ie facem şi noi se aşeze, îl strecurăm. Punând în oţet sarcina şcoalei ori bisericii.
prin puterile noastre proprii, luându-se câteva boabe de smeură ori de mure, La Avrig lauda iniţiatorului revine
iniţiativa de lipsă prin reuniunile eco­ devine foarte gustuos. notarului local Ioan David, în înţele­
nomice şi societăţile noastre culturale. Compotul se găteşte astfel: poa­ gere cu ceialalţi inteligenţi şi fruntaşi

D r. Ioan M ihu mele se taie felii şi se fierb bine în din comună D-sa a propus lucrul în

F O I T Ă moţul maşinei. Cureaua şerpueşte prin colb, Câte rachiuri nu beuse Simina pentru
plescăind de roate. La vremea mâncării, vorbele acestea. Â plâns Măriuca, şi-a jelit
toată lumea a întins masa, numai Măriuca mult norocul, la urmă a vezut că n’are
A m scăpat. nu. Mătuşi-sa, Simina, îi zice: încotro:
— Din vieaţa ţăranilor moldoveni — — Da tu nu ţi-ai luat tainul? »Pe semne c’aşa voia şi Cel de susl
Măriuca prinde a se boci şi-i spune Eu m’am sbătut destul, de ce nu-mi întinde
(Urmare şi fine). ' de-a merunţelu toată duşmănia cu jidan u. şi el o mână de ajutor?*
învăluită ’n colb, maşina de treerat — Greu, fată hăi, greu de tot: deâtc Se zăreşte venind şi Moisă. Cum ajunge
huia înăduşit, înghiţind lăcomos snopii de să te vrăşmăşeşti cu stăpânii, mai bine să şi dă cu ochii de Măriuca, opreşte calul. Se
grâu. treci dealul. Cunosc eu ce poamă-i vichilu, lasă într’o scară şi plecându-se mult înspre
După-ce frământa prada în pântecele îi cânos tare la suflet: te bea într’o lingură dînsa, îi şopteşte cu răutate:
ei nesăţios, o arunca afară cu ciudă, icnind de apă. Acum de tine, 'ca de tine, dar’ mi-i — Te-ai resgândit?
de mânie. Părea o fiară întărîtată, silită de de cel-ce o să-’ţi vie în urmă... La urma — Da.
dibăcia omului să-’i joace după plac Câte urmelor, nu te mai da şi tu în lături, îi tot Par’că ş’ar fi rupt ceva dela inimă, când
odată se încăpăţina şi sbârnăia amarnic, cu un om şi el— Boerul nostru nu trăeşte c’o a zis vorba asta.
îndărătnicie. Dar’ năduhul îi trecea şi cădea Nemţoaică? De bărbatu-tău nu mai zice că — Fă-ţi drum la fântâna din marginea
ear’ în mornăiala ei înăduşită. l’o ucis el, ia s’o ’ntâmplat aşa un păcat; dumbravei şi se te găsesc în »Văgăuna Lu­
Oamenii înegriţi de colb, fumegau de câţi nu mor de puşcă? Dacă n’ar fi fost cu pului*.
înăduşala acelei zile călduroase. voia lui Dumnezeu, putea s’o încarce şi cu îşi strînge pleoapele cu toată puterea,
argint. Moare omu cum îi scris. ca să-şi oprească şiroaiele de lacrimi, ce da
Măriuca lăsă la o parte moartea atât
de năprasnică a bărbatu-seu, îşi strînse gân­ — De asta nu mai vorbi, el mi-l’o să-i ţîşnească din ochi:
durile acasă... mâncat, mi-o făgăduit-o mai de dinainte. »Of! Doamne, Doamne, de ce m’ai
Gunoaeie dau s’o ’nece, dar’ ea nu ia — Hai să rămâe pe-a ta, da vorba-i: mai lăsat pe lume*.
nimic în seamă, ci munceşte înainte. Vorba îl mai învii? Pe lângă dînsul vreai şă te Ia cofa, se furişează dintre oameni, şi
oamenilor de abia se mai înţelege de sgo- prăpădeşti şi tu ? porneşte înspre colnic. Pe drum poticnea ca