Page 4 - Bunul_Econom_1900_33
P. 4

Pag-  4                                             B U N U L  E C O N O M                                            Nr.  33

        ear'  pe  locurile  avute  în  accid-fosforic    Pomilor  tineri,  cam  până  pe  la  14   riilor  organice  şi  a  humusului,  mijloceşte
        şi  caliu  (potasa),  cresc  pomii  mai  încet   ani,  nu  e  numai  decât  a li se  da  gunoiu   şi  fertiliseâzâ   descompunerea  ’  părţilor
        în  lemn,  înse  rodesc  foarte  bine.  Deci,   fluid.  Pentru'astfel  de  pomişori  e  dea-   minerali ce  ale  pământului,  . cimentează
        de  arată  pomul  o  desvoltare  prea  buiacă   juns  dacă se  sapă  împrejurul  lor un  strat   (egală)  o  parte  de  oxigen  stricăcios
        în  lemn,  înse  nu  prea  aduce  fructe    cam  de  1.60  m.  în  diametru  şi  se  aco­  rădăcinilor  plantei,  încălzeşte  pământul
        cum  se  cuvine,  atunci  se  află  pus  pe   pere  regulat  primăvara  şi  toamna  stra­  şi  sprigineşte  foarte  mult  lucrarea / ce­
        un  loc,  unde  are  prea  mult  azot.  Aces­  tul  acesta  cu  o  pătură  de  o  grosime   luilalt  gunoiu  deja  aplicat.
        tui  pom  trebue  să  i-se  dea  gunoiu  de   de  5 — 6  centimetri  de  gunoiu  putred,    In  ori-ce  privinţă  gunoirea  aceasta
        acela,  ce  conţine  accid-fosforic  şi  caliu   scormonindu-se  mai  întâiu  ţărîna  îm­  cu  var  este  de  mare  folos  pentru  po~
        de-ajuns.                                  prejurul  pomului  cu  o  sapă.   Acesta  e   mete,  şi  cine  a  practicat-o  deja  odată
             Dacă  însă  pomul  dă  floare  multă,   cel  mai  bun  fel  pentru  gunoirea  pomi-   şi  s’a  încredinţat  despre  folosul  ei,  acela
        ear’  fructele  nu  se  desvoaltâ  bine,  atunci   şorilor,  până  la  vîrsta  zisă  mai   sus.   nu  o  va  mai  părăsi  nici odată.
        locul  pe  care  se  află  are  lipsă  de  azot.   Acoperirea  stratului  cu  gunoiu  aduce
        Mai  adesea  însă  se  poate  întâmpla,  ca   folos  îndoit:  întâiu,  prin  aceasta  se  gu-   Gimnasiul nostru din Brad.  .
        pomii  să  nu  se  desvoalte  cum  se  cu­  noieşte  pomul  cu  încetul,  şi  al  doilea,
        vine  şi  să  stea  sterpi;  în  caşuri  de   gunoiul  acesta  scuteşte  rădăcinile  po­  Apel  câtrâ  onoratul  public  român
        acestea  e  locul  de  tot  sterp  şi  sec,  şi   mului  primăvara  şi  vara  contra  secetei/           pentru
        trebue  gunoit  de  o  potrivă  cu  toate   ear’  iarna  contra  gerului.  Cel  mai  bun       „masa  studenţilor"  în  Brad.
        materiile  nutritoare  numite.             pentru  treaba  aceasta  este  gunoiul  dela                   Prin  ajutor  reciproc  întări-
                                                                                                                 vom murii sfintei noastre cetăţi.
             Timpul  cel  mai  bun  pentru  gunoi-   vite  cornute.
                                                                                                    Onorat  public  român!  După-cum  am
        rea  pomilor  este  timpul  dela  Februarie      Şi  gunoiul  măestrit  a  dat  la  po-
                                                                                               arătat  şi  în  anul  trecut  în  ziarele:  «Tribuna*
       pâtiă  la  finea  lui  Octomvrie;   ear’  cel   mete  sfârşituri  foarte  bune  pe  unde  a
                                                                                               şi  «Telegraful  Român»,  basa  fondului  „masa
        mai  bun  gunoiu  pentru  pomi  este  muş-   fost  folosit.  Că  cât  astfel  de  gunoiu  e   studenţilor''  dela  gimnasiul  român  gr.-or.  sus
        tereaţa  (gunoiul  licuid).  Deoare-ce  însă   de  lipsă  pentru  fiecare  pom,  îndeosebi ;  numit,  s’a  pus  la  1894  şi  anii  următori  prin
        muştereaţa  nu  conţine  accid-fosforic  toc­  se  îndreaptă  după  mărimea  şi  după  pe­  darea  de  câte  o  representaţiune  teatrală  îm­
        mai  de-ajuns,  este  bine  a  se  adăoga  la   riferia mlădiţelor  coroanei.  La  un  metru   preunată  cu  petrecere  de  dans.
        muştereaţă  cam  câte  un  kilogram  de    pătrat  de  pământ  de  prin  prejurul  po­      Sprigiiiul  înse  din  partea  publicului  ro-v
                                                                                               mân,  a  lost  de  atunci  şi  până  anţerţ  foarte
        superfosfat  de  fiecare  pom.  Muştereaţa   mului,  trebue  să  se  dea  în  fiecare  an
                                                                                               modest.
        se  amestecă  mai  întâiu  în  părţi  de-opo-  100  grame  sgura  lui  Thoma,  100  gr.
                                                                                                    In  anul  1899  tinerimea  studioasă  din
        trivă  cu  apă  şi  apoi  se  toarnă  fosfatul   cainît  şi  75  gr.  salpetru  de  Chili.  Cai-   Zarand  şi  jur  —   dând  eară  o  representaţiune
        într’însa.   Pentru  a  înlesni  străbaterea   nitul  şi  sgura  lui  Thoma  se  împrăştie  teatrală  şi  petrecere  de  joc,  s’au  emis  şi  25
       gunoiului  în  pământ,  se  recomandă  a    toamna  pe  teren  şi  apoi  se  sapă  pâ-  colecte  însoţite  de  un  apel.
        se  uda  înainte  de  gunoire  locul  bine   mântui  ea  se  se  acopere  gunoiul  cu       Mulţi  dintre  domnii  colectanţi  au  bine­
                                                                                               voit  a  retrimite  colectele  cu  sume  băneşti
       cu  apă  şi  apoi'a  turna  gunoiul.        ţărîna.  Cine  arfe  însă  de  gunoit  un  te­
                                                                                               însemnate,  ceea-ce  se  poate  vedea  în  «Tri­
             Gunoirea  aceasta  însă  să  nu  se   ren  mai  mare,  pe  care  se  află  pomi
                                                                                               buna*   nr.  231/1899   ş i'  «Telegraful   Ro­
       facă  nici-odată  aproape  de  tulpina  po­  deja  bătrâni,  acela  poate  împrăştia  gu­  mân «  nr.  109.
       mului,  pentru-că  acolo  gunoiul  nu  are   noiul  în  măsură  de-opotrivă  peste  toată    De  aci  încoace  publicul  român  şi  so­
       nici  o  urmare  bună,  deoare-ce  rădăci­  grădina  de  pomi.  La  un  pomăt  de  mă­  cietăţile  de  credit  româneşti  au  început  a  se
       nile  sugătoare,  cari  nutresc  pomul,  nu   rimea  unui  hectar  de  pământ  trebuesc :   interesa  tot  mai  cu  inimă  de  această  insti-
                                                                                               tuţiune  atât  de  salutară,  şi  în  urma  acestui
       se  află  pe  lângă  tulpină,  ci  pe  la  vîr-   400  kilograme  sgura  lui  Thoma  şi  300
                                                                                               interes  fondul  pentru  «masa  studenţilor*  prin
       furile  rădăcinilor  celor  mari,  ce  se  în­  kilograme  nitrat  (salitra)  de  Chili.  Acest
                                                                                               contribuirile  marinimoase incurse dela domnii:
       tind  într’o  depărtare  de  tulpină  până   din  urmă  gunoiu  se  împrăştie  pe  gră­  Dr.  Z.  Chirtop  200  coroane;  Vasilie  Chirtop
       pe  unde  ajung  vîrfurile  crăcilor  coroa­  dină  în  luna  Februarie  şi  Martie  fără   20  coroane;  Dr.  V.  Fodor  5  coroane;  To-
       nei,  ear’  câte-odată  şi  mai  departe.  De   de  a  mai  săpa  locul  spre  a-1  acoperi   dor  Pop  20  coroane;  doamna  Sab.  Preda
       aceea  pe  aici  trebue  se  se  toarne  gu­  cu  ţerînă,   fiindcă  nitratul  acesta  se   20  coroane;  Maria  Manoviciu 6 coroane;  dela
                                                                                               societăţile  de  credit  româneşti:  «Ardeleana*
       noiul,  dacă  voim  să  folosească.         descompune  cu  uşurinţă  prin  umezelile
                                                                                               100 coroane;  „Albina"  200  coroane;  «Doina*
                                                   şi  ploile  de  primăvară  şi  se  strecură
             Cel  mai  nimerit  lucru  este  a  se                                             40  coroane;   «Victoria*  500  coroane  etc.
                                                   foarte  lesne  în  pământ.
       săpa  la  depărtarea  amintită  un  şanţ                                                —  prin  contribuirile  acestea  —   zic,  fondul
       cam  de  vre-o  3 0 — 40  centimetri  de         De  foarte   mare   însămnătate  şi    numit  s’a  ridicat la suma de aproape  1600 cor-
       adânc  împrejurul  pomului,  a  se  umplea   folos  este  în  fine,  pe  lângă  cele  amin­  Interesându-se  onoratul  public  tot  aşa
                                                                                               cu  inimă  şi  de  aci  înainte  de  «masa  studenţi­
       şanţul  acesta  mai  întâiu  cu  apă  şi  du-   tite,  gunoirea  pometelor  cu  var.  Pome-
                                                                                               lor*  dela  giîhnasiul  din  Brad, care încă împli­
       pă-ce  se  va  fi  strecurat- apa  în  pământ,   telor  îngrăşate  bine  în  felul  descris  mai
                                                                                               neşte  o  misiune  culturală  românească,  atunci
       să  se  toarne  apoi  muştereaţa,  şi  îndată   sus,  să  li-se  aplice  tot  câte  la  trei  ani   e  speranţă  firţnă,  că  acest  fond  unit —  după-
       după-ce  va  fi  străbătut  şi  muştereaţa   odată  şi  o  gunoire  cu  vâr.  Spre  scopul   cum  are  să  se  şi  întâmple  —   cu  fondul  nu­
       în  pământ,  să  se  astupe  gropile  cu    acesta  trebue  date  câte  1000— 1200      mit  al   «convictului*,  încă  din  anul  şcolar
       ţărînâ.                                     kilograme  var  de  fiecare  hectar.  Această   1900/1  se  va  pune în  activitate,  întrebuinţând
                                                                                               numai  interesele  capitalului  pentru  alimen­
            Pometele s i se  gunoiască  totdeauna   gunoire  nu  are  aci  menirea  de  a  în-
                                                                                              tarea  deocamdată  măcar  a  2—-3  studenţi  se-
       pe  timp  ploios  şi  se  se  repeţească  de   grăşa  numai  pământul.  In  caşul  acesta
                                                                                              toşi  de  carte  românească,  dar’  lipsiţi cu  totul
       câtfeva  ori  peste  vară  în  restimpul amin­  varul  ne  face  alte  servicii  însemnate:
                                                                                               de  mijloacele  materiale  necesare.
       tit  mai  sus.                              El  grăbeşte  aci  descompunerea  mate-          Această  instituţiune  unitară  trebue  sus-
   1   2   3   4   5   6   7   8