Page 9 - Bunul_Econom_1901_19

Anul I. I.
ADAUS LITERAR L a „BUNUL ECONOM". Anul Nr. 19.

flpicniRi L iterare

Pe jumătate de an . . .1 cor. Orăştie, B Maiu V. 1901. Pe un an întreg . ... . . 2 cor.

P i e r d e - v a r ă. *) Prin mare trec smeii cu ’notul; Mi-e teamă să-’l speriu; ş-alene
Şi, eată-1, tîrînd un copac Vrând och:i de vrajă să-’i scap,
Piticul cu barba cât cotul; Mă ’ncerc să duc mâna spre gene.
Ies scroafele-mării cu puii, El simte, ştrengarul, se ’ntinde,
Jj^runziş a] pădurii bătrâne, Şi sparge ’nchisorile Gruii Şi mâna cu zimbet mi-o prinde,
Doineşti, o tovarăşe-al meu! Bătrânul Novac. Mi-o pune sub cap.
Doineşte şi vântul prin grâne,
Văd lupul din basme, cu laba;
Ear’ apa ’n isvoare murmură Şi ’n palme-ascunzând obrăjorii
Smeoice, şi codru ce-1 rod.
Şi sp ine, tot spune din gură, Se pierde prin naltul porumb —
Pe Greul-Pămăntului baba
Tot spune mereu. Ş-amestecă dealul şi norii
Cu vraje-1 ucide într’o- luncă,
Şi ’n noapte pământul se ’nchiagă:
Şi uite, cal-galben s’aruncă,
Sub paltin aici e răcoare. Simt, par’că topindu-se ’ntreagă
Ear’ smeu-i sub pod.
Ies umbre pe dealuri, şi per,
Făptura-mi de plumb.
Născute din dungi plutitoare Frumoasă-mi răsare-o Ileană.
De nori ce ’n grăbire s’adună Şi cântă ’n cosiţa ei flori. Ear’ vântul doineşte prin grâne;
Pe munţi, aurită cunună Văd Zînele goale ’n poiană, Doineşte tovarăşul meu,
La margini de cer. Şcăldându-se-ascunse ’n pădure, Frunzişul pădurii bătrâne,
Când vine-un voinic să le fure Ear’ apa din vale murmură
Mă u t la vulturul din zare Cămăşile ’n zori....
Cum sboară puternic şi lin, Şi spune, tot spune din gură,
Dar’ eată-1 cu galbene plete, Tot spune mereu.
Acum e cât corbul de mare,
| Frumos, să-’l ucidă de drag
Cât pumnul abia, cât albina, (Familia). GEORGE COŞBUC
\ La sin îndrăgitele fete, —
Şi ’n urmă-1 înghite lumina
$ Copilul, născut, al tăcerii.
Din largul senin.
) Ce-ţi Vine prin liniştea serii
| Şi-’ţi şade pe prag.
S’aude pe coastă cum sună
Ciocanul; pe margini de rîu C I O C Â R L I A
î Prin iarba ’nspicatâ el vine
Poporul de pasări s’adună.
s Ieşit de sub mucede stânci;
E cântec pe luncă, pe creste:
\ Tiptil se străcoară spre mine, i.
Flăcăi ce cosesc, şi neveste
s Şi capul din iarbă şi-’l scoate,
Prin lanuri de grâu.
s Dar’ iute s’asvîrle pe coate
e întinderea cerească nu se
Ear’ norii-şi tot schimbă făptura, j Şi-aşteaptă pe brânci. află nici un nouoraş, nici un
Se sbuciumă ’ntr’înşii-arătări — s Soseşte, s’apleacă de-aproape, semn de apropierea vre-unei fur­
îşi cască balaurii gura; s Ear’ trunţile noastre s’ating; tuni. Numai stele, aceşti ochi
Văd cuiburi de pajuri mâestre, s O pânză eu simt pe pleoape, veghietori ai nopţii se văd stră­
Şi roibîi cei fără căpestre Părând d’un păianjen ţăsută, lucind în depărtare prin nemăr­
Din smîrcuri de mări. ( Şi ’n urmă pe ochi mă sărută, ginitul spaţiu.
*) Din volumu pus sub presă. ; Ear’ ochii-mi se sting. Tot astfel şi pe întinderea