Page 1 - Bunul_Econom_1901_29
P. 1

Anul  II.                                       Orăştie,  14  27  Iulie  1901.                                     Nr.  29















                   A B O N A M E N T E :                       P R O P R I E T A T E A                     I N S E R Ţ I U N I :
                                                     „Reuniunii  economice  în  Orăstie“      se  socotesc  după  tarifă,  cu  p r e ţ u r i  m o d e r a t e
       Pe  an  4  coroane  (2  fl.);  jumătate  an  2  cor.  (1  fl.)
                Pentru  R o m â n i a   15  franci.        Apare  în fiecare  Sâmbătă             Abonamentele  ş i  inserţiunile  se  plătesc  înainte.

                                                  spre  cruţare  la  bancă  şi  peste  12— 14   tot  mulţii  răufăcători,'  cari  bântuiau  ţi­
         0   bună  străduinţă.                    ani  ai  două  din  una,  ear’ la 24— 25  ani   nuturile  toate.
                                                  ai  patru  sute  din  una.  Deci  bogăţia        Sunt  bune  băncile,  dar’  au  aflat
                                                  privată  creşte  frumos.                    oamenii  că  ar  putea  fi  şi  mai  bune,
            Este  o  credinţă  pe  care  nu o  mai      Şi  mai  e  un  folos:  auzind  Stan  şi   dacă  ele  s’ar  ocupa  şi  mai  mult  aşa  zi-
       poate  combate  nimenea,  că băncile sunt   Bran,  oameni  cruţâtori,  că bogătanul cu­  cend  cu  mărunţişuri  de  afaceri,  cu  care
       nişte  aşezăminte,  cari  aduc  folos  mare   tare  care  altă-dată  ţinea  banii   »în   ele  azi  nu  să  ocupă.  Băncile  de  pe  la
       poporului  în  mijlocul  căruia  se  află,  în­  dungă«  în  ladă,  acum  îi  pune la  bancă,  noi  toate  dau  numai  împrumuturi  mai
       trucât  oamenii  nu abusează de  ele, adecă   unde  cresc  an  de  an,  se  îndeamnă  şi   măricele,  dela  50  de  cor.  în sus, cu mai
       întrucât  oamenii  luând împrumuturi dela   ei  a  merge  cu  prisosul  lor şi a-1 depune  mici,  nu-şi  fac  de  lucru.
       ele,  le  folosesc  cuminte,  ca  să-şi  spo­  la  bancă,  şi  pun  azi,  şi  pun  mâne,  şi le   La  poporul  nostru  însă,  de  multe-
       rească  prin  ele  averea,  nu  se  şi-o  în­  place  cum  cresc  banii,  şi  cruţă  mai de­  ori  i-ar  trebui  şi  împrumuturi  mai  mici,
       greuneze  şi  primejduească  fără cale. Fac   parte,  şi  dela  ei  iau  alţii  pildă, —  şi  aşa  chiar  de  10  coroane,  de  20, de 30, etc.
       şi  rău băncile,  anume oamenilor cu  minte   băncile  sunt  indirect  aşezăminte,  care   şi  acelea  să  le  capete  atunci  îndată
       uşoară,  care  şi  c.ând  n’au  lipsă,  fug  şi   învaţă  şi  îndeamnă  pe  oameni  la  cru-   când  le  cere,  mai  ales în timpul lucrului
      iau  bani  împrumut  şi-i  cheltuesc  pe  ni­  ţare,  la  această  virtute  de  mare  preţ.  de  câmp.  Şi  cu  băncile  astea  mai mari
      micuri,  şi-apoi  nu-i  mai  văd  plătiţi.       Şi  mai  e  un  folos:  In  vremile când   asta  nu  prea  merge,  căci  întâi  şi  întâi
            In  mare  însă  socotit  lucrul, băncile  bănci  nu  erau  şi banii erau pe  la oameni   ele  nu  votează  împrumuturile  chiar  în
      sunt  de  netăgăduit  folos:  au  stîrpit  prin  lăzi,  zi  de  zi  se  auzea  că  mai  ic!   toată  ziua,  ci  odată  ori  de 2-ori pe  săp­
      aproape  de  peste  tot  locul  cămătăria   mai  colo  au  omorît  pe  cutare  om  şi   tămână,  şi-ţi  trece  vremea  până  să  ca­
      cea  care  jâfuia  poporul  fără  milă,  şi  au   i-au  furat  banii,  şi  bandele  de hoţi erau   peţi  banii,  a  doua  e  rău  că  vrend  să
      învăţat  pe  oameni  a-şi  cruţa  mai  bine   mai  dese  ca  haitele  de  lupi,  şi  codrii   capeţi  împrumut,  în  loc  de  10— 20  cor.
      bănişorii  agonisiţi,  decum  odinioară  îi   erau  locuri  de  perzare  pentru  călători,   ce  ţi-ar  trebui,  eşti  silit  să  ceri 40— 50
      cruţau.  Ce  făceau  în  vremile  vechi  cu   şi  Rozsa  Şandor  şi  Dâian  erau  mai ves­  şi  căpătendu-le  le  strici  pe  toate,  deşi
      banii?  Aşezau  galbenii  şi  talerii  şi  »hu-   tiţi  în  ţară  ca  înşişi  craii  ţerilor.  Băn­  lipsă  ai  fi  avut  numai  pe  jumătate.
      soşii«  »în  dungă«  pe  fundul  lăzilor,  şi   cile  au  stîns  şi  aceste  nenorociri,  căci   De  aceea  au  venit  unii  oameni  si
                                                                                                                                     j
      suta  de  galbeni  sau  de  taleri  aşa  aşe­  ştiind  oamenii  răi  că  nime  nu-’şi  mai   au  zis:  ar  fi  bine  să  înfiinţăm  pentru
      zată,  şi  peste  10  şi  peste  20  şi  peste   ţine  banii  acasă,  ci  îi  are  puşi la  bancă,   poporul  de  jos  şi  atari  bănci,  cari  să
      50  de  ani,  tot  numai  o  sută  era,  de  ear’  acolo  nu  poţi  se  străbaţi  fiecum,   dee  oamenilor  împrumuturi  mici,  aşa de
      crescut  nu  era  vorbă.  Azi  suta  o  pui  s’au  aşezat,  s’au  stîns,  s’au  potopit  de  mici  pe  cât  le  trebuesc,  şi  îndată  când

                  F   O   I Ţ Ă                        E   freamăt  în  zare;  e  tunul            Din  leagăn  îi  bâlbăie-odorul
                                                       Ori  cântec  de  clopot  din  sat?         Se  luptă  din  mâni  şi  e  ’n  zor
                                                       Crăciunul  e  astăzi,  Crăciunul!           Se-şi  ducă  la  gură  piciorul...
                                                       Flăcăii  ţin  capul  plecat,               Afară  e  soare  subt  nor,
            O ie ÎB B n !  ia                          Şi  plânge  ’necat  câte  unul....         Dar’  haină  de  aur  e  norul.
                  (CÂMPIA  ZMARDAN,  1877).                                                       Şi-i  hohot  şi  rîset  în  stradă,
                                                       Ard  vesele  flăcări  pe  vatră;
                         de                                                                       Şi  însuşi  bunicul  acum
                                                       Şi-ai  casei  la  masă,  gătiţi.
                    George  Coşbuc.                                                               Se  ’ndoaie  spre  geamuri  se  vadă
                                                       Vin  oaspeţi,  şi  cânele  latră;
                                                       Le  ies  înainte  grăbiţi                  Amestecul  vesel  din  drum
                                                       Ai  casei  pe  pragul  de  piatră.         Şi  lupta  cu  plumbi  de  zăpadă:
           Şi-acei  ce  de-apururi  au  glume,
                                                                                                  O  ceată  mai  mare  de  fete,
           Azi  tremură  muţi  şi  ’ngheţaţi,          Ear’  pânea  pe  masă,  vecină
                                                                                                  Au  prins  pe  flăcăi  mai  puţini.
           In  jalea  cea  fără  de  nume              Pe  neted,  întinsul  ştergar,
                                                                                                  Şi-aprinsă  e  lupta  ’ntre  cete,
           Pustii  ei  se  simt  şi-aruncaţi           Cu  vinul  din  oala  cea  plină  ;
                                                                                                  Şi  toţi  de  zăpadă  sunt  plini
           Departe  la  margini  de  lume.             Şi  însuşi  bunicul,  cel  rar
                                                                                                  Şi  ’n  gură  şi  ’n  sînuri  şi  ’n  plete.
                                                      La  vorbe,  azi  rîde  şi  ’nchină.
                                                                                                  Şi-aici  în  pierduta  câmpie
           Ear’  cortul  îngropat  e  ’n  zăpadă;     Cu  cârpa  la  spate  legată
                                                                                                  Sunt  ninse  cărările-acum,
           Nu-i  uşă,  nu-i  cale,  nu-i  loc.        Nevasta  se  ’nvârte  având
                                                                                                  Şi  sbuciumă  vântu  ’n  mânie,
           In  haine  ca  ’n  zi  de  paradă,         Spre  toţi  câte-o  vorbă  ’mbunatâ,
                                                                                                  Ear’  corbii  ’n  pribeagul  lor  drum
           Ţin  pânea  ’nghieţată  la  toc,           Şi,  locuri  pe  laviţi  făcând,
                                                                                                  Dau  roate  prin  zarea  pustie...
           Stând  unul  într’altul  grămadă.          E   suflet  şi  inimă  toată.
   1   2   3   4   5   6