Page 5 - Bunul_Econom_1903_52

Nr. 52 B U N U L ECONOM Pag. 5

1 ? o v e s t e . i-au arătat cărările şi drumul pe unde să cum-va în lemn?* «Cine ştie — răspunse
apuce, ear după aceea şi-au văzut de lucru celalalt* — din senin nus far bate cânii! Z ă *
m <i departe. să cercăm 1“
A fost ©data, ca mei odată, că de n’ ar In ceea zi, dimineaţa, tata fetei merge Şi apucându-şi pistoalele sloboziră 1»
fi fost, nu s’ar pomeni, un purece ar plesni. la târg. Ea zice cătrâ mâ-sa: «Frige-mi un glonţuri în el. Fiecare reptzi câte 12 plum-
Că un purece, care-i mare, şepte sate sare. purcel şi o găină, că la ameazi vreu să plec buri dar nu se auzi nici mic din lăuntru şi
Au fost odată doi oameni, cari aveau o fată. cătră dînşii*. -C atunci se luară de acolea socotind că nu-i
Dnpă-ce s’a fkeut fata mare si s’a făcut fe- în lemn.
— Ba nu merge n ică ţT i — răspunse
cioaiă ieşia cu furca ’n şezătoare seri e când Dar fata în vremea asta stătea neclătitâ
m i sa. j— Mi-se pare câ-s tâlhar i şi ferească
11 plăcea. Şi aicea, cum e datina, se aduna D-z< u să nu păţeşti cu iei ceva. Rămâi acasă în lemn şi sfi apăra bine, că lemnul era gros
mai mult tineret: cât fete ca să lucre, cât
în linişte, că ai cu ce trăi şi peţitori ţi-a tri­ în cerc» Şi simţind ea că au lăsat-o dela o
feciori să le desmerde şi să le drăgosteascâ vreme peţitorii, s’au urnit din ascunziş luân-
mite D zeu de-i fi de treabă şi ţi-i vedea de
şi printre tinerii, cari se adunau, iera şi un lucru. du-se în goana picioarelor până acasă.
ficior de om avut. Şi dacă s’a văzut acasă, de nimic no
Odată ce-i vine in minte la ficior? — Nu, mamă, că mă duc. Nu-s aşa s’a apucat fâr’ a încuiat uşa pe dinlăuntru
de fricoasă să mă îngrozesc ziua în ameaza
— Ei, fetelor, — zice iei — de rîs simţind nu ştiu de unde că-i vin peţitorii
sunteţi bune, de dragoste-foc şi după cât bag mare. Ear că-s tâlhari, nu-mi vine a crede. acasă —- să o mai cercet> ze odată.
Tâlharii se poartă iei altcum. Cât e ziulica
Seamă drept are cine zice şi nu greşeşte cine Şi într’adevâr vin tâiharii la ea acasă.
de mare, nu crede dta că îndrâsnesc să-şi
grâeşte: Sgâţăe de uşă. Nu-i lasă în lăunfru. — îm­
scoată nasul de prin codri şi păduri, că gen-
Cât e copila de mică ping de ea să o scoată dm ţîţîni -— nu pot.
Se ridică pe opincă darmii după cine umblă? Ii cunoşc iei şi’-n Strigă pe la fereşti să-i lese înlăuntru —
piele de Iun de-ar fi îmbrăcat!
Şi iubeşte fata rămâns surdă. Atunci cum se socotesc ?
Şi eată asa giăia fata şi nu credea mă-sii
De pârleşte, Sapă o gaură pe sub talpă şi părete şi se
nici în rupt ul capului. Atunci mâ-sa n’a re ce
dar’ să văd ce curaj îţi avea la lucruri mai lucra? li frige purcelul şi găina şi i-le dă să-i îmoing în casă. Dar’ fata în vremea asta
fără de dragoste! Anume, care din voi s’ar facă voa. Ea le axează frumos şi hai cătră încă nu ş dea cu mânile în şolduri. A pu ci
lega sâ-mi aducă noaptea, pe ’ntunerec, dela ficiori. M> rge ce merge şi să poartă asa de o secure şi care cum îşi băga Capul — jos
spânzurâtoarea de pe deal un inel de aur bine de ajunge la casa tâlharilor înainte de cu el. Şi iacă aşa li-s’au înfundat la toţi —
din degetul domnului celui spânzurat ? La ameazi, când lor încă nu le umbla prin cap doisprezece în vremea si în locul acela.
aceea îi dau o sută de zloţi». să se întoarcă acasă. Şi până să vie iei, 6 Şi când s’au stiIns pe acasă mă-sa şt
De odată tac iele toate, de nu. zic nici apucă o nerâbdară să le vază chiliile, unde tată-seu le-a povestit ea păţăni le din fir în
ţîţ. îşi caută în ochi una la alta, se îndeamnă sed. Intră în chilia d'intâiu — îi place; întră păr şi s'au bucurat peste măsură că le-a
cu cotiturile una pe alta, dar să aducă ine­ în chilia a doaua — îi place; întră în toate scos în capet cu vrednicie şi noroc. Apoi
lul — nu se leagă nici una. Atunci sare fata până Intr a zecea-’îi plac; merge înt’ra zecea: s’au dat de au curăţit prin casă şi s’au aşe­
noastră şi glumeaţă cum era. «Mă prind, zce o vede plină de haine, începe a bănui ; merge zat cu toţii la traiu bun, veselindu-se până io
ea, că-1 aduc eul*.' într’a unsprezecea: o vede plină de capuri ziua de astăzi decum-va n’or fi murit.
— Bine zise ficiorul. de oameni; se îngrozeşte; într’a douespre-
Şi fata n’au luat lucrul în rîs, ci ieşi zecea nu mai întră căci se teme, ci se în­
frumos afară şi haid! pe deal, unde iera toarce într’a unsprezecea şi se ascunde cu H ia
spânzurâtoarea. Sau urcat încet ţie s ară la totul în haine, nelăsându-şi numai o spărtură
domn, i-au scos inelul si s’au dat jos eară»i ca degetul pe unde să zărească câte-ceva şi
înceţi Şi tot lucrul s’a întâmplat n>>apt«a, la să răsufle. Vântul suflă, iarba scoală
Dorul lelii mă omoară,
12 ceasuri, pe întunerec, de nu-ţi vedeai După 12 ceasuri eacă întră iei în lon- Vântul suflă iarba creşte
mâna. tru cil o feţişoară mândră de domn: îi tae
Când se coborî jos, iacă sub spânzu­ capul şi-l aruncă între celelalte capete, ear Dorul lelii mă topeşte,
Vântul suflă iarba culcă
rătoare un cal legat şi doi desagi de bani hainele i-le svîrle peste celelalte haine zi­
pe iei. Trage ea cu urechea într’o parte — când : »Veniţi să ne aşteptăm fata din sat, Dorul lelii mă usucă
nu bagă de seamă nimic; ascultă în alta — se o prindem şi pe ea, apoi se-i tăiem ca­ Du-’ţi badeo dorul cu tine
nici poveste de ceva sgomot. Atuncea cum pul!* Ea Atunci a îngheţat de jumătate, dar Nu-’ţi lăsa dorul la mine,
se- socoteşte? Desleagă calul frumuşel,îl apucă si-a venit în fire, că iei au eşit la mâncare. Că eu am de săcerat
de căpăstru şi până acasă nu se opreşte cu Şi văzu ea ce aduce neascultarea de părinţi, Doru-aşteaptă sărutat,
iei. Aici zice cătrâ tată-sâu: «Fă o groapă în îi păru rău de ce a făcut şi începu a se so­ Că eu am de strâns Ia fân
pământ, de-1 ascunde acolo, că uită te de coti ce să facă de aci înainte. Doru-aşteaptă strîns la şîn.
unde l-am adus, şi de bună seamă ceva tăl- Se socoti asa de bine, că ieşi afară să
hari l’or fi lăsat acolo-. Şi tată-seu aşa a fă­ fugă. Şi când ieşi ea la poartă, cânii după Mândro sprâncenele tale
Pene de priveghitoare,
cut, ear fata n’a zăbovit ci s’â întors 1» şe­ e< ! că aveau tâlharii 3 câni pogani de tot.
zătoare ducând inelul la ficior şi a căpătat Dar ea, săraca, le svîrle purcelul şi până ce-1 Când le pleci, când le ridici
drept o sută de zloţi. mâncă — se avântă o postată bună. Şi hoţii Dela inimă mă strici,
Şi asta aşa a fost. de câni atunci ear după ea I Ea le aruncă Când le pleci, când le cobori
Din picioare mă dobori,
Dar’ in dimineaţa următoare vin cei găina şi mai aleargă o fugă bună, când iacă Tu eşti floarea florilor
»
doisprezece tâlhari în sat, îmbrăcaţi în formă întâlneşte un om c’o căruţă : «Bade, fă bine Dragostea feciorilor
de gendarmi, trag la o fată bătrână, pe care iarnă în căruţă, zise ea, că uită-te ce-i , pe
o cunoşteau mai de mult întrebând-o ce nou­ capul meu 1* La mândruţa în grădină
tăţi se mai aud prin sat? Omul a lăsat-o, Prins a dorul rădăcină,
— Nimic răspunse fata — decât că Dar omul încurând ajunse la hotar unde Eu me duc se-’l chem acasă
azi-noapte se pr nse o fată cu un ficior că-i avea de lucru, şi iute se întoarse înapoi. Era Rădăcina nu mi-'l lasă,
aduc.e un inel de aur dela domnul cel spân­ prin apropiere un lemn mare şi gros si sco­ Eu me duc să-l bag. în sîn
zurat şi i-l'au adus. Despre cal nu le aminti bit pe din luntru. Ea zise cătră om: *0 să Şepte rădăcini îl ţin.
nimica, căci nu auzise nimica. me ascund pe aicea. Dumniata fi bun spu-
D ir tâlharii mintenaş precepură că nu­ ne-le, de te-or nimeri tâlharii, că nu m’ai Nici cu gându n’am gândit
mai ea a trebuit să fie meştera care le-a văzuţi*. Cine m’a ciufuluit,
dus calul cu bani. Cine să mai fi umblat Şi s’au despărţit de căruţă. Rădăcina dintre cepe
acolo prin pustiul de noapte? Deci haide 1 Nu merse omul tocmai mult şi eacă se Şi urîta dintre fete.
la ea. întâlneşte în faţă cu tâlharii. Darear Dumnezeu un vânt
Inceput-au să o drăgosteascâ, după-ce — Noroc bun dtale, ziseră iei.
Să dea gardul la pământ; '
au ajuns la ea, luato-au în desmerdâri, luatu- Să fiţi sănătoşi — răspunse iei.
Numai parii să rămâie
au la vorbe diUci şi de colo până colo adu­ — Din cătrău vii ? Duşmanilor de tămâie.
seră lucrul într’atâta de-î zisesă : «Vino Ia — De mai încoace.
noi, draga noastră^ să ne vezi chiliile şi de — N ’ai văzut vr’o fată trecând pe drum ? Ce mi-i mie de-un drăguţ?
ţi-or plăcea — te luăm de nevastă şi-om — Nu. Ca pădurii de-un lemnuţ;
trăi ca nişte porumbaşi laolaltă*. Si trecură tâlharii mai departe şi când Unu-i taie — zece-i lasă
— Mă învoesc — z se fata. Pe mâne ajunseră la lemnul cel gros, începură câ­ Şi tot îi pădurea deasă
la ameazi mă puteţi aştepta! nii a-1 lătra şi lătrau la el de perit. «Auziţi --- Mie de-un drăguţ nu-’mi pas&l
— T e aşteptăm — ziseră iei — , şi mâi, zice unul stând în loc, oare n’o fi