Page 9 - 1913-43

(Cântec de toamnă rile oraşului, unde departe — şi vuetul râului, ropoteâ
pe sub podul dela poartă... Şi cum stăm aşa, revăr­
sări uşoare am simţit cum îmi trec prin întreagă fiinţa,
Se scutur fiurizele de-acuma...
Prevestitori de zile rele la fel cu o cutropire, de care nu-ţi poţi da seama —
şi peste ochi am simţit o atingere, ca mătasa unui
S au dus şi sturzi şi răndunele,
văl de p’un umăr de femeie... Cât voiu fi stat însă la
Şi peste toate cade bruma...
fereastră, azi nu-mi mai aduc aminte; atâta ştiu că
Şi stai perdut în tine însuţi, încetul, pe încetul, cum ascultam tânguitul vântului
şi priviam alergarea norilor pe luciul firmamentului
Şi nu-i nimic, să te mai doară:
violet — m’am văzut deodată lunecând în faţa unei
Căte-ai fost doar ursit să-ţi moară,
oglinzi fermecate, prin care m’am întrezărit c’o salbă
De mult innâbuşiră plănsu-ţi...
întreagă de ani...
Şi te nfiori, când bate ciasul ...Mi-am văzut silueta din draga copilărie, cum am
Şi şti, că morţi sunt trandafirii, fost odată: înalt de-un cot, în cămăşuţă cu pumnăşei în­
Şi vezi stafiile-amintirii floriţi de sorioara, încins cu şerpărel meşterit de moşu,
Din neguri desvălindu-şi pasut... cu căciuliţă şi călţunaşi — ca la un cioban straşnic...
Aşa eram în ziua aceea — ţin bine ’n minte. Am
Iar sufletul se ofileşte fost venit într’o răsuflare dela şcoala de după amiazi,
Cu dorurile lui deşarte, mi-am atârnat „tăbliţa“ de grindă, mi-am vârît Abe-
Sulcină ce-i strivită n carte, cedaiul după cuptor, şi — dintr’o fugă m’am repezit
:
La care nimeni nu priveşte. până la mama, lângă nucii din grădină, unde picau
VASILE STOICA arar fructele cu isbituri grele pe coperişul şoprului
de sindilă.
y
Fierbea lictar, şi aburii cari se împrăştiau în aer
O AMINTIRE deasupra vasului de pe groapa cu foc, aveau ceva
putere ademenitoare în ei, pentru noi copiii; o aromă
T. MURĂŞANU pişcăcioasă plăcut, care ne gâdâliâ, delicios din cale-a-
fară, ceriurile gurii. Nenea, cum îi ziceam lui Niculiţă,
Prigoniţi de tăişurile ascuţite ale serii, am închis şedea pe-un scăunel cu trei picioare şi povestea cu
fereastra şi ne-am tras în jurul sobei, postaţi câteştrei mama... Ce vor fi pus la cale — n’am avut eu grija
ă taifas. Şi cum tăceam amândoi, într’un târziu, Ghiţă asta; alta mă durea pe mine, acuş mă hârjoneam cu
răni tăcerea, răsucindu-şi o ţigară: Burcuş, acuş aruncam după un pui — vârându-mi
„întâiele tristeţi de toamnă încă îşi au partea lor trestia lungă în căldare, când nu observa mama...
de farmec, frate dragă; mai mult chiar, pe urma lor Ci, arar, parcă înţelegeam, că-i vorbă de un domn
rămâne ceva propriu în aer, de care adeseori se îm- cu „carul ăl de foc“, de-o haină neagră cu nasturi
pedecă sufletul nostru... Cine n’a rămas măcar odată mulţi de sus până jos... şi de un „popă“... şi mai.,
privind scânteierea firelor de păianjăn, ori ascultând nu ştiu de ce...
freamătul vag de frunze, în care desluşeşti parcă, cu După cină însă am văzut pe Nenea că-şi tot
nuanse, îndepărtate înţelegeri de glasuri omeneşti?! alege laolaltă „hârtiile alea multe“ şi-şi aşează hainele
...Zilele trecute am rămas mai mult ca de obiceiu împăturate frumos, în lada dumnealui, în vreme ce tata,
la fereastra aburită, pe care vântul asvârleâ arar cu în colţul mesii, închinând arar, da pe spate câte-un
frunze de platan; un clopot îndurerat se luptă cu ecou­păhărel de vin...