Page 10 - 1922-13

Pag. 202. — C O S I N 2 E A N A - - - - - - - - - - - - - - - - - - Nr. 13.

care stătea îngârbovită lângă uşe Jn primăvară.
şi-şi măsura la cruci care nu se
mai sfârşeau.
— Da, altu-i trupul oamenilor, In prag de primăvară înflorată
altul al paserilor, altul al dobitoa­ Azi mă trezesc a nu ştiu câte-a oară...
...înspre trecutul mort gândirea-mi zboară
celor ! Dar încă o bucată de lemn
uscat?“ zise un moşneguţ care cânta Şi ’ncerc să simt ce-am mai simţit odată.
în strană, lângă diac, Dumineca şi
în serbători. Un cer adânc ca'marea mă ’nfioară
— Deslegaţi ! zise bătrâna po­ Cu-albastra-i depărtare neîntinată,
runcitor, abea venindu-şi în fire, De înălţimea lui [îmi simt Jurată
aşa fusese de înspăimântată de ţi­ Simţirea mea ce prinde să mă doară.
pătul Stanei. O clipă crezu că An­
drei se va trezi şi se va arunca Şi’n prag de primăvară fermecată
asupra femeii. Încă nu-şi putea da Un dor nebun mă’ncinge, mă doboară,
seama ce voia Stana, dar din în­ Revăd în minte cea mai dragă fată
treaga ei înfăţişare bătrâna văzu o
ură neîmpăcată împetriva mortului. Cu zâmbetul de candidă fecioară,
Bătrânei îi veni, fulgerător, gândul In care fericirea c ’ntrupată.......
dacă Andrei şi-ar deschide în clipa ....Şi plâng tăcut, pc-o albă lăcrămioară.
aceasta ochii şi ar vedea-o! Ne­
smintit că nu' ar fi iertat-o: ar fi CON SI. CRIŞAN.
sugrumat-o într’o clipă. De aceea
se înspăimântă atât de cumplit Ma­ mirare, rece, înspăimântate, bărbaţii trei îşi arătară dorinţa să-l vadă
rina la ţipătul nevestei. Dar, înce­ se făcură că nu-1 aud. mai de aproape:
tul cu încetul, ascultând pe cei ce — „Deslegaţi“ ! zise din nou Mama, plângând cu hohote, li-1
spuneau că piciorul lui cel de lemn poruncitor bătrâna, apropiindu-se smulse din mână, şi îl aşeză după
nu trebuia îngropat cu mortul, bă­ de cei trei. bărbaţi. 9 masă pe-o laviţă.
*
trâna se„încredinţă că Andrei n’o — Dumneata n’ai drept să te Când veni, peste vre-o două
mai putea auzi pe Stana, se îmbăr- amesteci. E bărbatul meu. Dorinţa ceasuri, preotul cu cădelniţa şi mo-
bătă şi porunci celor trei bărbaţi mea trebue să se împlinească ! strigă^ litvelnicul învăluit în patrafir, casa
să deslege piciorul lui Andrei. înăduşindu-se, Stana. dinainte era plină de fum greu, de
Dar Stana, aruncându-se între — Al tău? Bătrâna îi puse în­ ţigări şi de lulea. Câţiva vecini,
ei, ţipă din nou, plină de ură şi trebarea cu o voce şuerătoare, în­ care se încurcaseră aici în poveşti,
îngrozită : gheţată, ca o suflare ’de crivăţ. Şi începuseră, de pe acum oreveghiul.
— Nu ! Nici odată ! Nu vă atin­ o privi pe Stana drept în ochi. Fumau, beau rachiu, şi tot poves­
geţi de el! Pângăritorilor! Aceasta nu-i putu birui privirile, îşi tind, umplură faţa casei cu scuipiţi
’— Dar înţelege, Stana, că nu plecă în piept capul şi rămase ne­ aruncaţi cu tact printre dinţi.
mai are nevoe de el: N’o să se mai mişcată. „Al tău?“ întrebă.din nou Preotul făcu slujba scurtă’ obici­
plimbe în lumea cealaltă ! zise unul bătrâna, dar în loc să spună, să nuită. Marina îi vorbi de picior.
dintre cei trei soldaţi, c’un zâmbet ţipe în gura mare ceea ce i se îm­ — Da, aţi făcut bine ! Se înţe­
amar, aproape rău. bulzea din suflet, ea schimbă de-o- lege că nu trebue îngropat cu el.
— Seamănă-se întru stricăciune, dată glasul, potolindu-1 şi zise : „Tu Nu-i trupul lui ! lată un biet razim
sculase-va întru nestricăciune. Sea­ l-ai născut? Tu l-ai crescut? E pentru un trup nenorocit. Ori doară
mănă-se trup muritor, sculase-va sânge din sângele tău? Al meu pe cei cari umblă în cârji îi în­
trup sufletesc. De ce să mai aibă este ! Deslegaţi ciontul acela bles­ groapă cu beţele lor?“
el nevoe de pociumbul lui? Domnul temat ! Ce lucru mare să fi om învăţat!
îl va scula întru nestricăciune, zise lată, cu vorbele aceste din urmă
Stana nu mai zise nimic, ci pri­
bătrânuţul care cânta în strană lângă vea amărîtă la mânile care desle- preotul o linişti dintr’odată şi cu
diacul. gau. Piciorul de lemn se clătină desăvârşire ! După ce-i văzu picio­
— Da, şi apoi piciorul lui cel rul de lemn deslegat, Marina se
tăiat a fost’de bună seamă îngro­ din ce în ce mai tare, când de-o- înfioră, şi începu să aibă îndoeli.
pat. El îşi are în pământul în care dată Stana dădu un ţipăt, ochii i Nu se învecinase lemnul acela atât
merge acum piciorul lui,“ zise o ve­ se nălbiră, şi ea se lăsă pe spate. de mult cu piciorul cel retezat? Nu
cină, o femee uscată, trecută de Doi bărbaţi o prinseră, o sprijiniră s’a sprijinit pe el atâta vreme? Nu
vârsta jumătate şi care era vestită şi o duseră în tindă. Piciorul cel făcea oarecum parte din trupul lui
pentru multele milostenii ce le fă­ de lemn era desfăcut. Cei trei sol­ Andrei ?
cea din puţinul ei cu cei sărmani. daţi îl luară, îl cântăriră, îl priviră Apoi mai îi vorbiră şijiişte fe­
— Atât’ ar mai trebui, să se de aproape. mei, în acelaş înţăles, neliniştind-o
scoale la înviere cu trei picioare !“, — lată pentru ce a trebuit să şi mai tare.
se amestecă în vorbă, răutăcios ca se chinue el, să se lase măcelărit!“, Dar iată că preotul a liniştit-o
de obiceiu, şi puţin păsându-i de zise unul din cei trei bărbaţi. El deplin cu o vorbă. Ea se plecă şi-i
moarte şi de cei morţi, clopotarul se depărtă dela pat, cu piciorul în sărută fierbinte mâna. Da ! Adevă­
satului, care se afla şi el aici, aş­ mână, îmbiindu-1 acelora cari vo­ rat? Cine îngroapă cârjile alăturea
teptând un pahar de rachiu, înainte iau să-l vadă mai de aproape. Fe­ cu cei ce le-au purtat?
de-a se urca în clopotniţă. meile se fereau de el cade-o ame­ — Va urma. —
Femeile îl priviră cu’n fel de ninţare, dintre bărbaţi abea doi