Page 8 - 1922-13

Piciorul de lemn. Ia îndemnul diacului, şi începu să rari. Tot mai mult se ruga, citea
din cartea lui, şi simţea mila aceea
citească în el cu lăcomie.
ION AGÂRBICEANU. - io - Mamă-sa îi aduse şapte popi binefăcătoare faţă de’ sine însuşi.
cari îi slujiră sf. Maslu, şi Andrei Intr’un rând preotul după ce îl
VIII. în decursul slujbii, lăcrimă mai de spovedi, după ce îi ceti câteva ru­
multe ori, de bucurie, de uşurare, găciuni de hodină, îi zise aproape
Veselă, sprintenă, cum nu fusese de-o caldă înduioşare faţă de sine cu asprime :
de mult, pregăti cina. Aflase delao însuşi ! Nu se mai ura pe sine în­ — Pentru ce te dujmăneşti aşa?
vecină Ia cine e şezătoare în sara
asta. Avea mult ’de tors, dulcele suşi, nu se mai dispreţuia, ci în­ Bagă de seamă, e păcat greu înain­
cepu să-i fie milă de el însuşi, o tea Atotputernicului. E adevărat că
Crăciunului era aproape de jumătate milă adâncă, pătrunzătoare. Ce bine nu însemnăm nimic în faţa Lui, dar
şi ea încă abea s’a apucat de fuior,
li spuse şi soacrei sale ce are de era că nu se mai ura ca înainte, tot aşa de adevărat este că fiul său
a pătimit şi a murit pentru noi. Şi
că nu-i mai era greu de sine în­
gând, şi bătrâna încuviinţă. Ea era suşi. Iată, se fac rugăciuni pentru pentru dumneata a murit. După ce
cu totul pătrunsă de ingerinţa lui el şi-i zic: frate ! Lui celui nemer­ nu te-a despreţuit, cum să te des-
Andrei, nici nu înţălese bine’ ce-i
spuse Stana. Şi apoi din ziua aceea nic, care nu-i decât un vierme, un preţueşti însuţi? Te simţeşti singur
neom, un nenorocit care a lăsat şi neputincios ! Adevărat că cea mai
nenorocită Marina îşi ţinu din su­ să-i tae piciorul, pentru a veni în singură fiinţă în lume este omul,
flet cuvântul dat lui ’Andrei: de pe sat să-i îngrozească pe toţi ai lui, şi că dintre ’ toate fiinţele numai
partea ei Stana putea să se dea
scăpând însă de moarte acolo în
peste cap. Odată cu făgăduiala, bă­ spital. Iată ung cu sfântul mir frun­ omul îşi poate da seama de nimic­
nicia lui! Dar ridică-ţi gândul la cel
trâna simţi că Andrei avea dreptate: tea lui care s’a izbit de pământ ce te-a zidit, o spun eu să ţi-1 ri­
pentru ce să se mai certe cu Stana?
Pentru cine? Pentru Andrei? Dar când voi să-şi ucidă nevasta, şi mâ- dici, pipăe-1 că-i lângă tine, şi îndată
Andrei al ei se ducea văzând cu nile, mânile acele însângerate în nu te vei mai simţi nici singur, nici
atâtea măceluri, şi picioarele le ung,
nemernic ! Da, omul e mereu singur
ochii.
Fără să-l întrebe nimic, a doua picioarele care fură astupate în răs­ şi neputincios câtă vreme nu ştie
zi după ce văzuse, Marina aduse colirea aceea de pământ. vorbi cu Făcătorul Iui.“
pe doi oameni întorşi de câteva In vreme ce preoţii făceau slujba Andrei asculta cu încordare. In
zile de pe front într’un scurt con­ şi-l ungeau cu mir’ Andrei fu cu­ timpul din urmă, de când începu
cediu. Le spusese „Dumneavoastră prins de o milă tot mai mare faţă să-i fie milă faţă de sine însuşi,
aţi mai văzut. Trebue să vă price­ de sine însuşi. Ii era milă mai ales bănuise câte ceva din ceea ce-i
peţi. I s-a slobozit puţin piciorul de piciorul lui stâng, de bucata ce spunea acum preotul.
din cădere, si ar trebui strâns la mai rămăsese vie, pe care preoţii Şi multe zile se gândi mereu Ia
loc. o ungeau în forma crucii, şi ae cuvintele acestea. Se ruga fierbinte
Oamenii veniră. Dar Andrei când cealaltă parte pe care i-o tăiaseră şi se gândea cum poate cineva „să
înţelese despre ce este vorba, clă­ doctorii. Cât era de zdrobit, cât era stea de vorbă cu Făcătorul său“.
tină trist din cap şi zise : de învineţit şi cum se umflase ! Să­ Mamă-sa era mereu cu el, cercând
— Nu mai e de lipsă, tovarăşi! rac piciorul lui, unde va putrezi să-i afle din ochi toate dorinţele.
Şi aşa nu voi mai umbla cu el. Iar el acum ? Bătrâna îi vorbea adeseori de
în pat e tot atât, ori e strâns ori nu. De când căzuse la pat se spo­ copil, de Ionică. Cum cerca să arete
De mult simţise bătrâna că An­ vedi mai de multe ori, şi preotul prin toate faptele sale că ceilalţi
drei al ei se duce. Dar acum înţe­ totdeauna îi cetea şi alte rugăciuni, pot fi liniştiţi, că el e de-acum băr­
lese şi din vorbele lui Andrei, şi Andrei le asculta înduioşat, şi-şi bat la casă. Intr’o zi voi să meargă
din tăcerea celor doi, că şi zilele simţea sufletul tot mai uşurat. singur cu carul încărcat de saci, Ia
îi sunt numărate. Apoi veneau zile, veneau răstim­ moară. Lui Andrei îi fusese rău tare
Deci Marina numai pentru el puri, când se răsvrătea din nou şi-şi în ziua aceea, dar când află, un
mai trăia. Cu grija multă ce-i purta, blestema viaţa. Pentru ce mai trăia? zâmbet luminos îi stârni pe faţă, şi
cu dragostea cu care-1 învălea, Ura faţă de sine însuşi, ura împo­ bunica trebui să i-1 aducă pe Ionică
mama reuşi să mai îndulcească triva vieţii, se trezea din nou şi în casă. Băiatul întră încruntat, ho­
inima lui Andrei. Se făcuse mai atunci avea cuvinte pline de rău­ tărât, nu-i plăcu de fel că, umblând
bun, mai senin, deşi slăbea zi de tate. Dar, după ce se chinuia în cu el aşa, îl luau încă drept copil.
zi, şi dela o vreme începu să se deşert, după ce n’o putea cu nimic Dar supărarea îi trecu repede când
roage fierbinte. Îşi ceru cartea de îndepărta pe mamă-sa de lângă pa­ îl văzu pe tatăl său aşa de slab,
rugăciuni, un Acaftist pe care îl ducea tul său, izbucnea în lacrămi, îşi ce­ aşa de perit. De mult nu fusese
la biserică înainte de războiu, din rea iertare. ziua lângă el. Ionică era mereu cu
care cânta unele cântări în strană, Izbucnirile aceste erau tot mai vacile, pleca dimineaţa, se întorcea

i