Page 9 - 1922-13

N f . 1 3 . C O S I N Z E A N A - - - Pag. 201.

Gânlec din chilară. sughiţuri de plâns, făcea pregătirile.
De-ociată îi veni gândul acesta nă-
praznic : „Dar bine, ce facem cu pi­
Salcâmii varsă lacrimi de floare pe cărări, ciorul de lemn? 11 îngropăm cu el?“
Alee le dorm albe în noaptea solitară, Păru că-i trece toată durerea, toată
Adoarme prin frunzişuri un cântec de chitară. suferinţa trebuind să răspundă la
Molatecă şi albă, pe depărtate zări întrebarea aceasta, atât îi părea de
încremeneşte luna ca un profil de ceară. însemnată. Ea rămase ţintuită lângă
focul deasupra căruia atârnase căl­
Dorm lebedele ’n visuri pe lacul aurit darea cu apă, şi se gândi întins ca
Şi nuferii se ’ngână când freamătă zefirii — un cal în faţa unui urcuş iute, pe
In parcuri parfumate visează trandafirii — care trebue să-l treacă, trăgându-şi
Buchete mari de stele pe cer au înflorit căruţa încărcată cu pietri. „Piciorul
Şi liniştea tronează pe necuprinsul firii. nu se ţine de trupul lui, nu-1 putem
îngropa cu el“. Hotărârea aceasta
Dă-mi braţul de zăpadă, să ştiu că eşti a mea, fu atât de limpede, atât de cu ne­
Dă-mi ochii mari ca noaptea, iubirea mea senină, putinţă de îiilăturut, încât Marina
Mi-e sete: dă-mi viaţă, dă orbului lumină — chemă numai decât o femee, o ve­
Căci mâine voi pleca cină, şi o trimise în sat.
Sub cerurile sure, pe câmpuri de rugină. Nu peste mult vecina se întoarse
cu trei bărbaţi, trei soldaţi veniţi
în concediu de curând.
7u ai plecat, tu nu eşti, tu ai pierit de mult,
N’auzi privighetoarea cum cântă — simt că ’nvie „Dumneavoastră“, zise bătrâna
In mine şi’n natură o largă poezie, mulţumindu-le că au venit, „aţi mai
Ce-o cântă brazii ’n codru... Vibrarea i-o ascult văzut de-astea. Dumneavoastră vă
Cu sufletul de flăcări, cu inima pustie. veţi pricepe cum trebue deslegat
piciorul. Cu el nu-1 putem înmor­
mânta. Nu-i trupul lui“.
Salcâmii îşi lasă floarea, e lacul aurit, Toată lumea, şi erau mulţi acum
Şi singur plâng în noapte când freamătă zefirii. în casă, bărbaţi, femei, îi dădură
E linişte deplină în necuprinsul firii, dreptate bătrânei. Lemnul acela nu
Şi mii de stele albe pe cer au înflorit: se ţinea de trup, cum să-l fi în­
— Iaci inimă şi-ascultă cum cântă trandafirii. gropat cu el? Cum să-i facă slujbă
IUSTIN ILIEŞIU. preoţească ?
¿ei trei bărbaţi se apropiară de
pat, şi priviră cu grije, cu de-amă-
sara. Auzea el tuşea din casa din ar fi uitat-o cu desăvârşire. nuntul cum era prins piciorul cel
* ’
nainte, dar nu credea să fie aşa * * de lemn. Nu ştiau nici ei cum să-l
de pierit tatăl său. Andrei mai trăi până la sfârşitul desfacă, dar se ruşinau că, venind
Abea îşi puse Andrei mâna pe săptămânei a treia din postul Paş­ din mijlocul nenorocirilor, nu ştiau
umărul lui Ionică, şi băiatul începu tilor. In clipa din urmă dori să o nici atâta lucru.
să plângă. vadă pe nevastă-sa. Stana nu era Cel mai isteţ dintre ei află taina,
De-atunci, seara, se strecura lângă acasă. Trimiseră o vecină după ea şi-şi luă o înfăţişare de-o nemăsu­
patul bolnavului şi nu se mai mişca prin sat, dar până ce sosi, Andrei rată importanţă. Se apucă de lucru
de-aici până la cină. îşi pierdu graiul, începea să-şi piardă când Stana, palidă şi istovită, dar
Andrei simţind dragostea şi ali­ chiar conştiinţa. Totuşi o recunoscu, cu ochii arzători, intră în casă.
pirea lui, se umplea de tot mai li făcu semn să se apropie, li luă Ea înţelese, dintrio aruncătură
multă milă şi înduioşare faţă de sine mâna, bolborosi ceva, cu privirile de ochi ce se pregătea, şi dintr’o
însuşi. Se simţea tot mai puţin sin­ îngrozitor de fixe. Apoi se cutre­ săritură fu lângă cei trei soldaţi.
gur şi părăsit în lume, şi-i părea mură, scheletul lui se întinse, tros­ — Opriţi-vă ! Ce vreţi să ’ fa­
că din zi în zi, poate sta tot mai nind din încheieturi, piciorul cel de ceţi?
uşor „de vorbă cu Făcătorul său“, lemn se izbi îndesat de marginea Zăpăciţi cei trei bărbaţi se ui­
cum spusese preotul. patului. tară la ea cu nedumerire.
Mamă-sa, de când începu să — A iertat-o,“ îşi zise bătrâna. — Să-i deslegăm piciorul, zise
creadă că sfârşitul i se apropie lui DoainneDumnezeule, iată-1 că s’a unul din ei.
Andrei, se tot hotăra să aducă vorba sfârşit.“ Se apropie de pat, se plecă — Niciodată ! ţipă femeea eşită
despre Stana. Din ziua aceea bles­ la urechea Stanei, care rămase cu din minţi. Cum? Să-l deslegaţi ?
temată în care văzu chipul de uci­ ochii îngroziţi la Andrei. „Te-a ier­ Pentru ce?
gaş al feciorului său, ei nu mai vor­ tat !“ îi şopti ea la ureche. Stana — D’apoi doar’ n’o să-l îngroape
biră despre nevastă. Acum bătrâna tresări, îi aruncă o privire de ură, cu ciontul acesta de lemn, se auzi
credea că ar fi bine să-i poată şi, cu ochii măriţi, cu privirea ne­ un glas din mulţime. Un bărbat
vorbi despre ea. Cine ştie, poate clintită se uită cercetător prin casă. vorbise, un om bătrân. Toţi îşi în­
Andrei va ierta-o ! Dar ’ nu putea Apoi, cu paşi înceţi, pipăiţi, eşi în toarseră privirea spre el. In casă
să meargă mai departe de hotărîre. tindă si din’tindă în curte. era o linişte grea, mocnită.
y
Se temea cumplit să nu se înfurie Trebuiau să-l spele pe mort, să-l — Nu-i trupul lui, e o bucată
Andrei din nou. Iar el n’a pomenit îmbrace, să-l pună pe laviţă. Ma­ de lemn, nu se cade să-l pui în
o singură dată de Stana, ca şi când mă-sa, bătrâna Marina, înnecată de sicriu“, se auzi glasul unei bătrâne